România, încotro?

Ieri, în România, a avut loc unul dintre cele mai mari proteste de stradă.

Se vehiculează o cifră: aproximativ 90.000 de români, în stradă. Mobilul: ordonanțele privind grațierea și amnistia, aflate în dezbatere publică, precum și modificările Codurilor Penal și de Procedură Penală, propuse de ministrul justiției, Florin Iordache.

Filmul manifestațiilor a fost prezentat pas cu pas de Agerpres.

„Manifestanții s-au întâlnit mai întâi în Piața Universității, începând cu ora 17:00, apoi au pornit în marș spre Piața Unirii și Piața Constituției, unde au făcut scurte opriri la Consiliul Național al Audiovizualului, Palatul Parlamentului și Ministerul Justiției, după care au revenit la Piața Universității, iar în jurul orei 20:30 au ajuns la sediul Guvernului din Piața Victoriei. Potrivit unor surse din Jandarmerie, la manifestație au participat peste 30.000 de persoane. (…) Proteste s-au desfășurat și în alte orașe, numărul participanților ridicându-se, în țară, la peste 90.000 de persoane”, scrie Agerpres.

Mesajele au fost antiguvernamentale, anti-Parlament, anti-PSD.

Manifestația, chiar dacă nu a fost autorizată, a decurs fără incidente datorită poliției, care a vegheat păstrarea ordinii publice.

Mai mulți lideri politici din PNL, USR și foști membri ai guvernului Cioloș și-au postat pe internet fotografii din timpul mitingului din Capitală.

DC News publică o declarație a premierului Grindeanu în legătură cu aceste manifestații: „Eu cred în libertatea de expresie, dar această libertate de expresie (…) cred că trebuie să fie însoțită de bun-simț. Nu cred (…) foarte mult în jigniri. (…) De o perioadă de timp, și nu neapărat în ultimele luni, parcă în România argumentul tonalității e mai important decât argumentul în sine. (…) Cum nu cred în agresivitatea pumnului, nu cred nici în agresivitatea cuvântului. Toate lucrurile acestea, dacă ți le prezinți corect, argumentat și fără o tonalitate (…) ridicată, pare în România că ești moale. Nu mi se pare că argumentele însoțite de agresivitate – agresivitate verbală- nu vorbesc de altceva – sunt cele care trebuie să primeze. (…) De multe ori, această hiperbolizare a binelui și fanatismul în a crede că ceea ce gândești tu e corect s-ar putea să ducă la rău”.

Într-o intervenție la B1 TV, reluată de Agerpres, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a pledat pentru respectarea instituțiilor democratice.

„Mergând pe inconștiența celor care astăzi fac această propagandă și manipulare și reacționând cu aceleași arme, riscul este să ajungem într-un război civil până la urmă. (…) Eu cred că trebuie să ne bazăm în continuare pe instituțiile democratice și sigur avem dreptul să manifestăm cu toții, libertatea de expresie, nu le contestă nimeni, dar până la urmă instituțiile astea care au căpătat acum și o proaspătă legitimitate în urma alegerilor trebuie să decidă.(…) Nu se poate să acceptăm mereu ceea ce s-a întâmplat la Colectiv, acum iarăși să acceptăm o formulă din asta de presiune nelegitimă, ca să ce? (…) Dacă adversarul meu politic folosește arme care nu sunt legale, constituționale, nimic nu îmi dă dreptul să procedez și eu la fel. Eu am o responsabilitate în plus, ca majoritate care trebuie să guverneze această țară și să conducă Parlamentul. Din acest motiv, gândim foarte bine contramăsurile pe care trebuie să le adoptăm”, a spus Tăriceanu, potrivit Agerpres.

Prezența oamenilor în stradă poate fi considerată și rezultatul unui eșec de comunicare al guvernului Grindeanu în privința necesității ordonanțelor.

Florin Iordache, ministrul justiției încearcă, în ultimele zile, să explice mai bine demersul său. „Noi trebuie să demonstrăm la CEDO că putem face ceva. Simpla amendă care va fi luată din banii românilor nu va rezolva problema. (…) Violatorii și criminalii sunt excluși. Ultima lege a grațierii a fost dată în 2002. Nu e o soluție minune, trebuie să venim și cu alte legi”, declara zilele trecute ministrul Florin Iordache, potrivit Mediafax.

Ministrul justiției a vizitat în ultimele zile câteva penitenciare. Mediafax redă și o declarație a ministrului Iordache la încheierea unei astfel de vizite: „Am văzut oameni cu fața tumefiată de mușcături de căpușe. Oamenii ăia nu sunt condamnați la moarte. Deci, când vezi oameni și gândaci care trec peste ei…pentru că într-o cameră de 4 pe 4 stau 20 oameni. Oamenii ăștia nu au patru metri, cât prevede legea, oamenii ăștia stau sub un metru pentru fiecare om”. Șobolani, gândaci, apă infestată, căldură insuportabilă în timpul verii, mâncare proastă, asistență medicală îndoielnică, suprapopulare, lipsa condițiilor minimale de igienă sunt doar câteva dintre aspectele din închisorile românești, reclamate de foștii deținuți la CEDO și prezentate de presă. Declarația ministrului Iordache vine să confirme aceste probleme din penitenciare, care nu sunt de ieri, din păcate.

„Oamenii ăia nu sunt condamnați la moarte!”, spune ministrul Iordache.

Pe de altă parte, strada, de teama pierderii printre degete a corupților, criminalilor și violatorilor, se opune oricărei amnistii sau grațieri.

Evident, grațierile nu ar rezolva în totalitate problema supraaglomerării. Ordonanța nu rezolvă problema dezinsecției și deratizării în penitenciare, problemele de igienă și de sănătate ale deținuților, dar ar putea permite Administrației penitenciarelor să mute temporar deținuții, pentru a începe repararea instalațiilor și igienizarea, în condițiile în care Guvernul alocă fondurile necesare.

Intoleranța pare să fie din ce în ce mai responsabilă de tot ceea ce se întâmplă în societatea românească. Cum am ajuns aici? Cine sunt cei care pot cunoaște cel mai ușor acest sentiment reprobabil?

Dezamăgirea, lipsa de încredere, nesiguranța în ziua de mâine, toate aceste sentimente trăite de români în ultimii ani din cauza populismului și iresponsabilității unor lideri politici, îmbogățiți mai puțin transparent și miraculos peste noapte, au generat frustrări, insecuritate și ceea ce este mai grav, potențarea unor reacții extreme.

Globalizarea și mișcarea browniană a capitalelor au generat un sentiment de insecuritate financiară, mult mai pregnant, în special în rândul angajaților din societățile mari sau cu capital străin. Majoritatea, dincolo de imaginea idilică a tânărului care a reușit sau a poveștii de succes, sunt mult mai apăsați de situația lor financiară, fiind debitori la bănci pentru o casă sau o mașină (visul împlinit, care le aduce o satisfacție temporară, prin care își autojustifică eforturile foarte mari de la locul de muncă).

Orice schimbare, chiar dacă nu îi privește în mod direct și ar putea fi benefică societății, e interpretată că ar putea genera dezechilibre în plan personal. De la refuzul instinctiv al schimbării, indiferent de ce aduce, și până la intoleranță, mai e un singur pas.

Prețul cultivării intoleranței îl putem plăti mai târziu cu toții. Fără a spune cuvinte mari, cred că ne poate costa chiar pacea și viitorul națiunii. De aceea, cred că ar fi nimerit să ne luăm libertatea  și răgazul, preț de câteva minute, de a analiza și de a gândi liber. Pentru noi, pentru viitorul pe care vrem să îl construim în România!

Bună dimineața!