România „cuminte”

De câțiva ani, în preajma alegerilor, auzim tot felul de sloganuri, pornind de la: „Nu ne vindem țara!”, în anii 1990, până la: „Ne luăm  țara înapoi!”, acum, în preajma Zilei Naționale.

Sloganul conține un adevăr dureros: România suferă! Au dispărut în ultimii 24 de ani peste 1200 de întreprinderi de referință pentru economia națională, pe lângă resurse.

Ce s-a întâmplat de fapt? Am vândut România sau am dat-o gratis? Aceasta este întrebarea, care ar trebui să îi preocupe mai puțin pe cetățenii de rând și mai mult pe cei care pot apăra avuția națională, care au această nobilă misiune și care au posibilitatea de oferi tuturor cea mai frumoasă lecție de patriotism.

Sunt sigur că sunt mulți cei care iubesc România și care sunt măcinați zi de zi de pierderile ei.
România și-a distrus fabricile, uzinele, și-a vândut o parte din resurse, își vinde pământul și enumerarea poate continua…

Am putea spune: că nimic nu e nou sub soare, că istoria se repetă, că Roma antică s-a construit cu aurul dacilor, că valahii au plătit tribut turcilor, că petrolul românesc a alimentat al Doilea Război Mondial, că România populară a plătit despăgubiri de război… Se pare că suntem o țară foarte bogată din moment ce nu am ajuns încă la fundul sacului.

Știm cu toții că o firmă merge bine,  când are un contabil bun.

Cred că la fel se întâmplă și în cazul unei țări, respectând bineînțeles proporțiile.

Cine poate face mai bine „inventarul” unei țări, decât un contabil, un economist?  Cine poate stabili dacă o cheltuială este eligibilă sau nu, decât un contabil?

Dacă am ajuns unde suntem… se pare că nu prea ne-am ascultat contabilii sau nu i-am lăsat să vorbească.

Pentru „inventar” aduc în discuție o scrisoare a fostului ministru de finanțe Ilie Șerbănescu ce a fost vehiculată pe internet, publicată anul trecut de agenția AM Press.

Ministrul Șerbănescu face, în scrisoarea sa, o enumerare a facturilor pe care le plătim lună de lună  diverselor companii străine care gestionează utilitățile românilor.

Redau concluziile ministrului Ilie Șerbănescu, din această scrisoare: „Deci, ne integrăm cu succes și în sistemul financiar european, cu portofel cu tot. Dacă umplem coșul cu merinde la supermarket, pentru îndestularea familiei, iarăși aruncăm cu banii peste mări și țări fiindcă marfa e aproape 90% de import. Deci cam astea sunt urmările politicii de privatizare a celor care au condus țara în ultimii 24 de ani. Am fost predați la pachet, pe post de consumatori captivi, unor companii străine, care ne calculează prețurile în euro, deși noi suntem plătiți în lei! Pe facturi prețurile cresc fără să ne întrebe nimeni, deși noi avem un contract cu fiecare dintre aceste companii de utilități. Cât mai poate dura o asemenea hemoragie financiară? Dar să știți că situația asta nu e specifică doar Bucureștiului. Ea se regăsește în toate marile orașe din țară. Toată lumea consumă și nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afară țării. Pagubele sunt uriașe!”

„Inventarul” ministrului Șerbănescu așteaptă măsuri reparatorii din partea celor care astăzi ne cer votul, al celor care vremelnic guvernează țara.

Ne plac sau nu, economiștii au rolul lor: ne spun lucruri care nu ne plac și ne determină să facem ce ar fi trebuit să facem de mult timp.

Trecem de la scrisoarea ministrului Șerbănescu la o altă epistolă care vine pe adresa Agerpres, din partea Ministerului Finanțelor Publice, și care dă o veste năucitoare publicului: „Alocarea de resurse financiare în bugetul Ministerului Culturii în vederea achiziționării Cumințeniei Pământului nu a avut temei legal la această rectificare bugetară”.

Gata cu poezia!

Nu întâmplător am ales această informație. Nu este vorba doar de respectarea cadrului legal și de răspunsul firesc pe care îl poate da un ministru de finanțe, ci de întregul mecanism de care trebuie să ținem cont în luarea unei decizii atât de importante.

Comunicatul Ministerului Finanțelor explică în detaliu situația reală, nu cea vehiculată trunchiat de unii politicieni, după bunul lor plac. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziționarea Cumințeniei Pământului „a fost adoptat tacit de Senat și se află în dezbaterea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (care a dat deja un raport preliminar) și a Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională, pentru elaborarea raportului comun. După acest raport, procedural, urmează etapa finală: votul în plen”

În concluzie, cumpărarea „Cumințeniei Pământului” sau a altei opere de artă, orice achiziție, și, extrapolând, orice vânzare are nevoie, atât de Guvern, cât și de Parlament. Ei sunt cei care hotărăsc, cei care semnează.

Cel puțin, așa ne spun economiștii. Ne place sau nu, acesta este adevărul. Cruntul adevăr! Și revenim la „inventarul” ministrului Șerbănescu. Ne întrebăm acumm cu pixul de contabil în mână, cum ne-am pierdut resursele, cum am închis fabricile? Cine a hotărât?

Bună dimineața!