Principiului disponibilităţii procesuale. Anularea sentinţei de primă instanţă şi în sensul respingerii cererilor reconvenţionale ale pârâţilor-reclamanţi ca lipsite de interes (CPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 575/2016

CPC: art. 247 [art. 408 NCPC], CPC: art. 298 [art. 482 NCPC], CPC: art. 316 [art. 494 NCPC]

Văzând dispozițiile art. 316 [art. 494 NCPC], coroborate cu art. 298 [art. 482 NCPC] și art. 247 C. proc. civ. [art. 408 NCPC], Înalta Curte urmează ca, făcând aplicarea principiului disponibilității procesuale să ia act de manifestarea de voință a recurentei-reclamante exprimată prin înscris autentic.

În consecință, pentru a se da eficiență actului de dispoziție al părții, vor fi admise toate recursurile declarate în cauză și anulată în tot decizia instanței de apel și în parte sentința de primă instanță.

Conform art. 247 alin. (1) C. proc. civ. [art. 408 NCPC], va fi respinsă în fond cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și completată de reclamanta A.

În privința cererilor reconvenționale formulate de către pârâții-reclamanți, se constată că deși acestea sunt cereri incidentale care au de principiu, o existență de sine-stătătoare și o individualitate proprie, soluția asupra pretențiilor deduse judecății prin intermediul lor este influențată de soluția dată cererii principale.

Aceasta, în contextul în care, atât E., cât și SC D. SRL. au urmărit, prin intermediul cererilor reconvenționale deduse judecății, să-și valorifice dreptul de creanță constând în contravaloarea manoperei și materialelor încorporate în supraedificatele ridicate după anul 1948 respectiv, sporul de valoare adus imobilului în vederea amenajării unei farmacii veterinare, poziție procesuală determinată de pretenția reclamantei de a i se recunoaște dreptul de accesiune imobiliară artificială în privința respectivelor construcții.

Or, renunțarea reclamantei-recurente la dreptul subiectiv dedus judecății, inclusiv cel derivând din invocarea accesiunii imobiliare, lasă fără interes actual pretenția pârâților-reclamanți referitoare la dreptul lor de creanță.

Aceasta, întrucât pe de o parte, efectul achizitiv de proprietate al accesiunii este condiționat de exercitarea pozitivă a dreptului de accesiune de către proprietarul terenului, iar pe de altă parte, dreptul de creanță al constructorului devine actual abia în momentul în care proprietarul terenului își manifestă actul unilateral de voință de preluare a lucrării.

Altminteri, dreptul proprietarului terenului rămâne cu privire la accesiune unul potestativ (depinzând de manifestarea unilaterală de voință a acestuia), în timp ce dreptul de creanță al constructorului nu este unul pur și simplu, ci afectat de condiția suspensivă (a exercitării dreptului de accesiune în forma pozitivă, adică a voinței de dobândire a proprietății asupra construcțiilor de către proprietarul terenului).

Ca atare, cum în speță proprietarul terenului a renunțat inclusiv la dreptul de accesiune invocat, rezultă că pârâții-reclamanți nu sunt titularii unui drept de creanță actual pe care să-l opună reclamantului și a cărui valorificare să o poată obține prin admiterea cererilor reconvenționale promovate.

Este motivul pentru care demersul judiciar al acestora, urmare a poziției procesuale manifestate în recurs de către reclamantă nu mai justifică un interes care să fie sancționat din punct de vedere juridic.

De aceea, respingându-se în fond cererea reclamantei, se va dispune anularea sentinței de primă instanță și în sensul respingerii cererilor reconvenționale ale pârâților-reclamanți E. și SC D. SRL., ca lipsite de interes.

În privința cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, deși potrivit art. 247 alin. (1) C. proc. civ. [art. 408 NCPC], în caz de renunțare la însuși dreptul pretins „instanța dă o hotărâre prin care va respinge în fond cererea și va hotărî asupra cheltuielilor de judecată”, se constată că în speță rezolvarea acestora urmează să fie făcută pe cale separată, față de voința astfel exprimată de către părți.

Sursa informației: www.scj.ro.