Planificarea controalelor ce vor fi desfăşurate de Inspecţia Judiciară în anul 2017

5 ian. 2017
Vizualizari: 2862

În exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b), c), d) și h) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, Inspecția Judiciară va desfășura în anul 2017 următoarele controale:

Direcția de inspecție judiciară pentru judecători

Semestrul I
Controale[1] privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor, ce decurg din legi și regulamente, de conducerea instanței, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de judecători și personalul auxiliar de specialitate de la
1o curte de apel
2două tribunale
3trei judecătorii
Controale privind remedierea deficiențelor
ca urmare a unor verificări anterioare, dispuse prin
4Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854 din 14 iulie 2016
5Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1330 din 2 noiembrie 2016
Controale tematice privind
6identificarea și analizarea situațiilor în care instanțele au pronunțat hotărâri prin care au constatat intervenirea prescripției răspunderii penale, indiferent de etapa procesuală
7colaborarea inter-instituțională a instanțelor cu ceilalți parteneri din sistemul judiciar (parchete, barouri, ONRC, birouri de probațiune, birouri de expertiză), atât din perspectiva conducerii procesului de către judecător, cât și din perspectiva administrativ-managerială
Semestrul II
Controale privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor, ce decurg din legi și regulamente, de către conducerea instanței, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de judecători și personalul și personalul auxiliar de specialitate de la
8o curte de apel
9două tribunale
10trei judecătorii
Controale tematice privind
11materia insolvenței (înregistrarea dosarelor noi și repartizarea aleatorie a cauzelor)
12incompatibilitățile și interdicțiile (delegarea și detașarea la alte instituții decât cele care fac parte din sistemul instanțelor judecătorești, participarea la activități extrajudiciare, participarea la emisiuni televizate, asigurarea asistenței și a reprezentării)
Pe parcursul întregului an
Controale tematice
13monitorizarea respectării termenelor legale de redactare a hotărârilor judecătorești
14monitorizarea dosarelor cu o vechime mai mare de 10 ani, aflate pe rolul instanțelor judecătorești
15monitorizarea dosarelor de mare corupție aflate pe rolul instanțelor judecătorești

 

Direcția de inspecție judiciară pentru procurori

Controale privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor, ce decurg din legi și regulamente, de conducerea parchetelor, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de procurori și personalul auxiliar de specialitate de la
1Două parchete de pe lângă curți de apel și parchetele arondate
Controale tematice privind
2Verificarea măsurilor luate de procurori și conducerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel, în vederea soluționării dosarelor mai vechi de 5 ani de la data sesizării
3Verificarea măsurilor luate de procurori și conducerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel, în vederea soluționării dosarelor mai vechi de 2 ani de la data sesizării, având ca obiect săvârșirea următoarele categorii de infracțiuni, precum și măsurile dispuse pentru recuperarea prejudiciilor și aplicarea confiscării extinse:

– evaziune fiscală (Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale);

– spălare de bani (art. 23 din Legea nr. 565/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor);

– contrabandă (art. 270 – 271 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României);

– corupție (art. 289-292 din Codul penal precum și Legea nr.78/2000);

– silvice (Codul silvic);

– conflict de interese (art. 301 din Codul penal);

– contra mediului (Ordonanța de Urgență nr. 95/2005 privind protecția mediului).

4Verificarea practicii parchetelor din Ministerul Public privind renunțarea la urmărirea penală, prevăzută de art. 318 din Codul de procedură penală
5Verificarea măsurilor dispuse de procurori și conducerile parchetelor în vederea soluționării dosarelor mai vechi de 2 ani de la data sesizării, având ca obiect infracțiuni contra persoanei ca urmare a culpei medicale

[1] Tribunalele și judecătoriile supuse controlului vor fi, de regulă, arondate unor curți de apel diferite.

Planificarea controalelor ce vor fi desfășurate de Inspecția Judiciară în anul 2017 was last modified: ianuarie 4th, 2017 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: