Peste 550 de executori judecătorești au participat la cursurile de pregătire în domeniul insolvenței persoanelor fizice

4 iul. 2016
Vizualizari: 1686

În perioada 27-29 iunie 2016, Centrul Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a organizat cursurile de pregătire profesională a executorilor judecătorești cu o vechime de peste 5 ani, respectiv 3 ani în exercitarea funcției, în vederea înscrierii în Lista administratorilor procedurii și a lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice.

Potrivit prevederilor Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, persoanele fizice cu datorii vor putea se declare falimentul personal, dispozițiile prevăzând trei forme ale procedurii, una administrativă în fața comisiei de insolvență pe bază de plan de rambursare, una judiciară de insolvență prin lichidare de active și procedura simplificată de insolvență.

Cursul a avut drept scop familiarizarea executorilor judecătorești cu prevederile Legii nr. 151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice, în cadrul căreia legiuitorul le-a conferit calitatea de administrator al procedurii, la lucrările acestuia participând un număr de peste 550 de executori judecătorești.

Legea anterior menționată este preconizată a intra în vigoare la data de 30 septembrie 2016 potrivit propunerii Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, urmând a fi supusă votului Plenului Camerei Deputaților.

Vizualizați galeria foto:

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Sursa informației

Peste 550 de executori judecătorești au participat la cursurile de pregătire în domeniul insolvenței persoanelor fizice was last modified: iulie 4th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: