Tocmai de aceea, şi venind în întâmpinarea acestor necesităţi sau tendinţe, Revista română de drept privat îşi propune să constituie un cadru adecvat, deschis oricăror analize, discuţii şi comentarii aprofundate şi deopotrivă critice ale problemelor actuale sau viitoare din sfera dreptului privat, care să se situeze la nivelul exigenţelor teoretice şi practice ale secolului XXI şi să răspundă astfel nevoilor de perfecţionare sau de reformă a instituţiilor dreptului privat, de adaptare sau unificare a practicii judiciare, dar şi de elaborare a unor noi construcţii teoretice care să fundamenteze politicile de reformă economică, socială ori instituţională, după caz.

Este ştiut că, de exemplu, la nivel european există mai multe proiecte de unificare legislativă în domeniul dreptului privat. Aş aminti cele două proiecte de elaborare a unui cod european în materia obligaţiilor (fără a mai vorbi de Principiile Unidroit relative la contractele de comerţ internaţional): Principiile dreptului european al contractelor, elaborate de Comisia Lando, şi Ante-proiectul de Cod european al contractelor al grupului de la Pavia , condus de Giuseppe Gandolfi. La definitivarea acestor proiecte sunt datori să-şi aducă o contribuţie, dacă nu importantă, cel puţin onorabilă, şi juriştii români.

Dar, pentru a fi în măsură să formulezi opinii, să redactezi amendamente ori să faci propuneri de îmbunătăţire a textelor, trebuie să cunoşti în prealabil despre ce este vorba, care sunt tezele acestor proiecte de codificare europeană, prin ce se aseamănă şi prin ce se deosebesc, care sunt adevăratele probleme de drept şi care este justificarea soluţiilor propuse pentru rezolvarea lor, precum şi care le sunt implicaţiile juridice şi, în special, economice. Ar fi cel puţin ruşinos, dacă nu chiar scandalos, ca juriştii români să stea deoparte, să asiste pasiv la aceste dezbateri, fără a interveni deloc şi fără să-şi exprime un punct de vedere clar, articulat şi temeinic fundamentat; sau, de ce nu, chiar să lupte pentru a-şi impune opiniile sau soluţiile, dacă este cazul1). Or, dacă stai deoparte, mai poţi apoi oare să te plângi că trebuie să te supui unor reguli, pretins defectuoase, elaborate sau impuse de alţii fără consultarea ori contribuţia ta !?

România nu se poate, în nici un caz, plânge că n-a avut ori nu are jurişti de marcă. Din păcate, mulţi dintre ei au fost şi continuă să fie ignoraţi de factorii politici şi de decizie iresponsabili; ultimii nu înţeleg că, într-o lume deschisă, câştigă întotdeauna cel care este competent, avizat, pragmatic şi care acţionează cel mai rapid. Cu toate acestea, considerăm că şi opinia sau vocea acestor jurişti - mulţi dintre ei cunoscuţi şi foarte bine apreciaţi în afara ţării, dar aproape necunoscuţi ori, după caz, uitaţi în România - trebuie să se vadă ori să se audă şi aici, la noi, prin intermediul unei reviste critice de doctrină, legislaţie şi jurisprudenţă de înalt nivel ştiinţific, care dorim să fie Revista română de drept privat.
În plus, pentru a întări cele spuse anterior şi, totodată, pentru a reafirma profesiunea de credinţă a tuturor celor care au iniţiat această revistă, membrii Redacţiei au crezut de cuviinţă să ia două decizii importante şi parţial inedite, dar care sperăm să aibă rezultate pozitive.

Întâi, membrii Redacţiei înţeleg să-şi manifeste respectul şi recunoştinţa faţă de cei care, prin activitatea lor profesională, ştiinţifică şi academică, au marcat decisiv destinele dreptului privat român.

Prin urmare, în fiecare an, toate numerele revistei vor fi dedicate unei personalităţi, unanim recunoscută. Cadrul astfel creat ne va permite totodată să propunem spre dezbatere şi teme sau probleme juridice care au făcut obiectul preocupărilor ştiinţifice şi profesionale ale persoanei omagiate.