Despre
- M. Of. nr. 476 din 30 iunie 2015
- O.U.G. nr. 28/2015
- Legea nr. 344/2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale
| Actul modificat | Actul modificator | Sumar |
| Legea nr. 344/2006 (M. Of. nr. 636 din 24 iulie 2006) | O.U.G. nr. 28/2015 (M. Of. nr. 476 din 30 iunie 2015) | – modifică: art. 1, art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 10, art. 11, art. 12 alin. (1) și (2) – abrogă: art. 5, art. 16 – introduce: art. 71 |
În M. Of. nr. 476 din 30 iunie 2015, s-a publicat O.U.G. nr. 28/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale (M. Of. nr. 636 din 24 iulie 2006).
În respectiva ordonanță de urgență se prevede faptul că reglementările Legii nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale au transpus în legislația națională Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii.
De asemenea, potrivit normelor europene, detașarea are o semnificație diferită de cea dată de art. 45 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reprezentând, potrivit Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, situația în care un salariat care își desfășoară activitatea într-un stat membru pentru un angajator este trimis de către angajatorul său în alt stat membru pentru a lucra în folosul unui beneficiar.
Directiva 96/71/CE definește lucrătorul detașat ca fiind „un lucrător care, pe o perioadă limitată, își desfășoară munca pe teritoriul unui stat membru, diferit de cel în care lucrează în mod normal”, definiție care rezultă și din art. 3 din Legea nr. 344/2006. Referitor la detașarea realizată de angajatorii din România pe teritoriul altor state ale Uniunii Europene nu există nici la ora actuală o reglementare specifică, singura instituție similară fiind cea a detașării reglementate de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Absența unui cadru legal specific a condus, în practică, la aplicarea și interpretarea în mod diferit, de către angajatori, a detașării transfrontaliere, noțiune care nu trebuie confundată cu cea din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Elementele care determină promovarea prezentei ordonanțe de urgență au în vedere:
– preîntâmpinarea situațiilor legate de perturbarea semnificativă a activității operatorilor economici afectați de legislația privind regimul fiscal aplicabil lucrătorilor detașați, cum ar fi cele privind blocarea conturilor operatorilor economici de către Agenția Națională de Administrare Fiscală care, în urma controalelor efectuate, au dispus sancțiuni pecuniare pentru nerespectarea regimului de impozitare aferent veniturilor de natură salarială, putându-se ajunge până la suspendarea activității operatorilor economici în cauză;
– îndreptarea situațiilor apărute în practică din cauza interpretărilor diferite a legislației actuale privind acordarea drepturilor de care pot beneficia salariații în desfășurarea activităților rezultate din detașarea externă.
Oportunitatea urgentării adoptării prezentului act normativ rezultă din necesitatea introducerii unor clarificări care să elimine confuziile menționate anterior, precum și pentru evitarea situațiilor generatoare de procese în instanță, cu costurile aferente acestora.
Adoptarea respectivei ordonanțe de urgență va genera un beneficiu general ceea ce ar face posibil respectarea principiilor echității și egalității de tratament față de toți salariații detașați în cadrul prestării de servicii transnaționale, precum și eficienței și eficacității muncii pentru această categorie de salariați, în contextul aplicării unor măsuri de anulare a unor obligații fiscale.
Art. 1 Legea nr. 344/2006 (modificată prin O.U.G. nr. 28/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 1 dispunea faptul că prevederile respectivei legi se aplicau întreprinderilor stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, care, în cadrul prestării de servicii transnaționale, detașează pe teritoriul României salariați cu care au stabilite raporturi de muncă.
Potrivit noii reglementări, art. 1 dispunea: „Prevederile prezentei legi se aplică:
a) întreprinderilor stabilite pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau pe teritoriul Confederației Elvețiene care, în cadrul prestării de servicii transnaționale, detașează pe teritoriul României salariați cu care au stabilite raporturi de muncă în condițiile stabilite la art. 4 alin. (1);
b) întreprinderilor stabilite pe teritoriul României care, în cadrul prestării de servicii transnaționale, detașează, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, salariați cu care au stabilite raporturi de muncă, în condițiile stabilite la art. 4 alin. (2)”.
Art. 3 Legea nr. 344/2006 (modificată prin O.U.G. nr. 28/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 3 stabilea faptul că în sensul respectivei legi, prin salariat detașat se înțelegea salariatul care în mod normal lucrează într-un alt stat decât România, dar pentru o perioadă de timp limitată își desfășoară activitatea în România.
Potrivit noii reglementări, art. 3 stabilește: „(1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) salariat detașat pe teritoriul României – salariatul unui angajator stabilit pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, care în mod normal lucrează într-un alt stat decât România, dar care este trimis să lucreze pentru o perioadă de timp limitată pe teritoriul României, atunci când angajatorul ia una dintre măsurile prevăzute la art. 4 alin. (1);
b) salariat detașat de pe teritoriul României – salariatul unui angajator stabilit pe teritoriul României, care în mod normal lucrează în România, dar care este trimis să lucreze pentru o perioadă de timp limitată pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, atunci când angajatorul ia una dintre măsurile prevăzute la art. 4 alin. (2);
c) salariu minim – salariul minim aplicabil pe teritoriul României pentru salariatul detașat pe teritoriul României, respectiv salariul minim aplicabil pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, pentru salariatul detașat de pe teritoriul României;
d) cheltuieli generate de detașare – orice cheltuieli cu transportul, cazarea și masa, efectuate în scopul detașării;
e) indemnizație specifică detașării – indemnizația acordată în vederea compensării inconvenientelor cauzate de detașare.
(2) În sensul prezentei legi, noțiunea de «salariat» este cea reglementată în legislația română.
(3) Pe întreaga perioadă a detașării salariatul detașat își va păstra raportul de muncă direct cu angajatorul care l-a detașat”.
Art. 4 Legea nr. 344/2006 (modificată prin O.U.G. nr. 28/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 4 prevedea faptul că respectiva lege se aplica în măsura în care întreprinderile prevăzute la art. 1 luau una dintre următoarele măsuri cu caracter transnațional:
a) detașarea unui salariat pe teritoriul României, în numele întreprinderii și sub coordonarea acesteia, în cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detașarea și beneficiarul prestării de servicii care își desfășoară activitatea în România, dacă există un raport de munca, pe perioada detașării, între salariat și întreprinderea care face detașarea;
b) detașarea unui salariat la o unitate situată pe teritoriul României sau la o întreprindere care aparține unui grup de întreprinderi, situată pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și întreprinderea care face detașarea;
c) punerea la dispoziție a unui salariat, de către o întreprindere de muncă temporară sau agenție de plasare, la o întreprindere utilizatoare stabilită sau care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și întreprinderea de muncă temporară sau agenția de plasare.
Potrivit noii reglementări, art. 4 prevede: „(1) Prezenta lege se aplică în măsura în care întreprinderile prevăzute la art. 1 lit. a) iau una dintre următoarele măsuri cu caracter transnațional:
a) detașarea unui salariat pe teritoriul României, în numele întreprinderii și sub coordonarea acesteia, în cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detașarea și beneficiarul prestării de servicii care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și întreprinderea care face detașarea;
b) detașarea unui salariat la o unitate situată pe teritoriul României sau la o întreprindere care aparține grupului de întreprinderi, situată pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și întreprinderea care face detașarea;
c) punerea la dispoziție a unui salariat, de către un agent de muncă temporară, la o întreprindere utilizatoare stabilită sau care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și agentul de muncă temporară.
(2) Prezenta lege se aplică în măsura în care întreprinderile prevăzute la art. 1 lit. b) iau una dintre următoarele măsuri cu caracter transnațional:
a) detașarea unui salariat de pe teritoriul României, în numele întreprinderii și sub coordonarea acesteia, în cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detașarea și beneficiarul prestării de servicii care își desfășoară activitatea pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și întreprinderea care face detașarea;
b) detașarea unui salariat de pe teritoriul României la o unitate sau la o întreprindere care aparține grupului de întreprinderi, situată pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și întreprinderea care face detașarea;
c) punerea la dispoziție a unui salariat, de către un agent de muncă temporară, la o întreprindere utilizatoare stabilită sau care își desfășoară activitatea pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și agentul de muncă temporară”.
