Regulamentul de organizare şi funcţionare a DIICOT, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr. 1.226/C/2009 – modificări (OMJ nr. 824/C/2016)

21 mart. 2016
Vizualizari: 3663

Despre

  • M. Of. nr. 203 din 18 martie 2016
  • OMJ nr. 824/C/2016
  • Regulamentul de organizare şi funcţionare a DIICOT aprobat prin OMJ nr. 1.226/C/2009
Actul modificatActul modificatorSumar
Regulamentul de organizare și funcționare a DIICOT aprobat prin OMJ nr. 1.226/C/2009
(M. Of. nr. 367 din 1 iunie 2009)
OMJ nr. 824/C/2016
(M. Of. nr. 203 din 18 martie 2016)
 modifică: art. 24, art. 30, art. 77 alin. (1), art. 82 alin. (1), art. 88 lit. b)
introduce: art. 21 lit. b1), art. 23 lit. A lit. b1), art. 23 lit. A lit. c1),  art. 261, art. 681, art. 682, art. 683, art. 684, art. 801 și 802, art. 92 alin. (4)

 

În M. Of. nr. 203 din 18 martie 2016, a fost publicat Ordinul ministrului justiției (OMJ) nr. 824/C/2016 pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, aprobat prin Ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 1.226/C/2009 (Regulamentul).

Vom prezenta, în continuare, modificările aduse Regulamentului prin OMJ nr. 824/C/2016.

Art. 21 lit. b1) din Regulament (modificat prin OMJ nr. 824/C/2016)
 

Noua reglementare

La art. 21, după lit. b) se introduce o nouă literă, lit. b1).

Potrivit noii reglementări, art. 21 lit. b1) stabilește: Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează cu următoarele categorii de personal: „specialiști antifraudă”, printre altele.

 
Art. 23 lit. A lit. b1) din Regulament (modificat prin OMJ nr. 824/C/2016)
 

Noua reglementare

La art. 23 lit. A, după lit. b) se introduce o nouă literă, lit. b1.

Potrivit noii reglementări, art. 23 lit. A lit. b1) prevede faptul că printre funcțiile personalului auxiliar de specialitate și conex, în ordine ierarhică, este aceea de „specialist IT”.

 
Art. 23 lit. A lit. c1) din Regulament (modificat prin OMJ nr. 824/C/2016)
 

Noua reglementare

La art. 23 lit., după lit. c) se introduce o nouă literă, lit.c1)

Potrivit noii reglementări, art. 23 lit. A lit. c1)  dispune faptul că printre funcțiile personalului auxiliar de specialitate și conex, în ordine ierarhică, se regăsește și aceea de „tehnician criminalist”.

 
Art. 24 din Regulament (modificat prin OMJ nr. 824/C/2016)
 
Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 24 prevedea faptul că funcțiile personalului economic și administrativ din structura centrală, în ordine ierarhică, sunt următoarele:

a) manager economic;
b) șef serviciu;
c) șef birou;
d) consilier;
e) referent;
f) muncitor calificat.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 24 stabilește: „Funcțiile personalului economic și administrativ din structura centrală, în ordine ierarhică, sunt următoarele:

a) manager economic;
b) șef serviciu;
c) șef birou;
d) consilier;
e) referent:
f) expert”.

 
Art. 261 din Regulament (modificat prin OMJ nr. 824/C/2016)
 

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
Noua reglementare

După art. 26 se introduce un nou articol, art. 261.

Potrivit noii reglementări, art. 261 dispune următoarele:

(1) Specialiștii antifraudă din cadrul structurii centrale își desfășoară activitatea sub autoritatea procurorului șef direcție.
(2) Specialiștii antifraudă din cadrul structurii teritoriale își desfășoară activitatea sub autoritatea procurorului șef serviciu”.

 
Art. 30 din Regulament (modificat prin OMJ nr. 824/C/2016)
 
Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 30 stabilea faptul că procurorii conduc, supraveghează și controlează nemijlocit actele de cercetare penală efectuate de ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și activitățile de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialiști.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 30 dispune: „Procurorii conduc, supraveghează și controlează nemijlocit actele de cercetare penală efectuate de ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și activitățile efectuate de specialiști și specialiștii antifraudă”.

 
Art. 681, art. 682, art. 683, art. 684 din Regulament (modificat prin OMJ nr. 824/C/2016)
 

Noua reglementare

După art. 68 se introduc patru noi articole, art. 681, art. 682, art. 683, art. 684.

Potrivit noii reglementări, art. 681 stabilește următoarele: „Specialiștii antifraudă din cadrul structurii centrale și teritoriale au următoarele atribuții:
a) din dispoziția scrisă a procurorului întocmesc constatări tehnico-științifice în dosare penale din domeniul evaziunii fiscale, fraudei fiscale și vamale, materializate în rapoarte de constatare;
b) efectuează investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri;
c) realizează orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror;
d) în vederea soluționării unitare a cauzei colaborează permanent cu procurorul la instrumentarea dosarului penal;
e) exercită orice alte atribuții ce le revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor sau dispuse de procurorul șef al serviciului teritorial ori de conducerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în condițiile legii.

Art. 682 stabilește faptul că „Atribuțiile prevăzute la art. 681 se completează cu atribuțiile prevăzute în fișa postului”.

Art. 683 prevede următoarele: „(1) Constatările tehnico-științifice sunt solicitate specialiștilor antifraudă de către procurori, prin ordonanță motivată, iar efectuarea acestora se aprobă de către procurorii șefi serviciu sau, după caz, de procurorii șefi ai serviciilor teritoriale.
(2) Procurorul care solicită efectuarea constatării tehnico-științifice are obligația de a anexa toate materialele necesare întocmirii acesteia.
(3) Specialistul antifraudă desemnat cu efectuarea constatării tehnico-științifice, dacă va considera că materialele puse la dispoziție ori dalele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta procurorului, prin notă motivată, în vederea completării lor.
(4) Raportul de constatare, întocmit de specialistul antifraudă. se transmite, prin intermediul grefei, 1a serviciul care a solicitat întocmirea acestuia”.

Art. 684 dispune următoarele: „(1) Delegarea specialiștilor antifraudă de la structura centrală și structura teritorială în vederea efectuării constatărilor tehnico-științifice, în dosarele Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, se aprobă de către procurorul șef direcție, la propunerea motivată a procurorului șef serviciu sau, după caz, a procurorului șef al serviciului teritorial.

(2) Desemnarea specialiștilor antifraudă în vederea efectuării constatărilor tehnico-științifice se realizează în conformitate cu procedura stabilită prin ordin al procurorului șef direcție”.

 
Art. 77 alin. (1) din Regulament (modificat prin OMJ nr. 824/C/2016)
 
Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 77 alin. (1) prevedea faptul că personalul auxiliar de specialitate din structura centrală a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este format din grefier șef direcție, grefieri șefi serviciu, grefieri și agenți procedurali.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 77 alin. (1) dispune următoarele: ,,Personalul auxiliar de specialitate din structura centrală a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este format din grefier șef direcție, grefieri șefi serviciu, grefieri, specialiști IT, tehnicieni criminaliști și agenți procedurali”.

 
Art. 801 și art. 802 din Regulament (modificat prin OMJ nr. 824/C/2016)
 

Noua reglementare

După art. 80 se introduc două noi articole, art. 801 și 802.

Potrivit noii reglementări, art. 801 și 802 prevăd următoarele:

Art. 801 „Atribuțiile specialiștilor IT:

a) desfășoară activități specifice domeniului tehnologiei informației și comunicației în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
b) elaborează proiectele în domeniului tehnologiei informației și comunicației ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
c) realizează, implementează și exploatează sistemele informatice în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
d) analizează, evaluează și formulează propuneri privind asigurarea necesarului de tehnică de calcul;
e) asigură eficientizarea permanentă a utilizării tehnicii de calcul;
f) asigură elaborarea, actualizarea și aplicarea politicii de securitate informatică a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
g) monitorizează asigurarea securității informațiilor create și stocate pe sistemele informatice utilizate de personalul direcției;
h) creează și întrețin aplicațiile software;
i) instruiesc, asigură asistență tehnică și suport pentru personalul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în utilizarea produselor software/hardware;
j) participă la toate fazele proiectelor privind achiziționarea sau dezvoltarea de aplicații/produse software/hardware, respectiv la: întocmirea caietelor de sarcini, participarea în comisiile privind achizițiile publice, recepția produselor, instalarea, darea în exploatare și administrarea acestora;
k) proiectează, realizează și administrează bazele de date;
I) administrează aplicațiile și serverele pe care sunt instalate;
m) furnizează servicii de internet, e-mail și mesagerie instant pentru utilizatorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
n) realizează arhivarea datelor create și stocate pe sistemele informatice utilizate de personalul direcției, precum și restaurarea lor, în caz de incident;
o) întrețin și actualizează site-ul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
p) monitorizează accesul la servicii, aplicații și servere;
q) instalează și configurează servere, firewall-uri și echipamente de rețea;
r) exercită orice alte atribuții prevăzute de legi, regulamente și ordine sau stabilite din dispoziția conducerii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în condițiile legii”.

Art. 802Atribuțiile tehnicienilor criminaliști:

a) efectuează activitățile criminalistice în cauze de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
b) asigură evidența corpurilor delicte, precum și a celorlalte mijloace de probă ridicate de procuror și care nu pot fi atașate la dosar, semnează de primirea acestora și le înregistrează în registrul de evidență a corpurilor delicte (R-11 );
c) răspund de securitatea depozitării, precum și de buna păstrare și conservare a corpurilor delicte și a celorlalte mijloace de probă;
d) execută activități de fixare, prin mijloace audio și video, a actelor procedurale;
e) contribuie la punerea în executare a autorizațiilor de interceptare și înregistrare a convorbirilor, comunicărilor și imaginilor;
f) asigură sprijin tehnico-logistic în cursul efectuării actelor de urmărire penală în cauze de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism;
g) întrețin mijloacele tehnice proprii;
h) efectuează orice alte activități cu caracter tehnic în cauze de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism”.

 
Art. 82 alin. (1) din Regulament (modificat prin OMJ nr. 824/C/2016)
 
Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 82 alin. (1) stabilea faptul că serviciile teritoriale sunt conduse de procurori șefi serviciu și au în structură procurori, grefieri șefi serviciu, grefieri și șoferi.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 82 alin. (1) stabilește următoarele:  „Serviciile teritoriale sunt conduse de procurori șefi serviciu și au în structură procurori, specialiști antifraudă, grefieri șefi serviciu, grefieri și șoferi”.

 
Art. 88 lit. b) din Regulament (modificat prin OMJ nr. 824/C/2016)
 
Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 88 lit. b) stabilea faptul că procurorii de la serviciile și birourile teritoriale îndeplinesc anumite atribuții, printre care și conducerea și coordonarea activității de cercetare penală efectuate de ofițerii de poliție judiciară, precum și activitățile de ordin tehnic efectuate de specialiști.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 88 lit. b) prevede faptul că procurorii de la serviciile și birourile teritoriale „conduc și coordonează activitatea de cercetare penală efectuată de ofițerii de poliție judiciară, precum și activitățile efectuate de specialiști și de specialiștii antifraudă”, pe lângă altele.

 
Art. 92 alin. (4) din Regulament (modificat prin OMJ nr. 824/C/2016)
 

Noua reglementare

La art. 92, după alin. (3) se introduce un nou alineat, alin. (4).

Potrivit noii reglementări, art. 92 alin. (4) dispune următoarele: „Pentru numirea în funcția de specialist IT sunt necesare îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (2) lit. a) – d) și absolvirea de studii superioare de specialitate.

Regulamentul de organizare și funcționare a DIICOT, aprobat prin Ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 1.226/C/2009 – modificări (OMJ nr. 824/C/2016) was last modified: martie 19th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.