Mesajul dnei av. Monica Livescu adresat avocaților cu ocazia Zilei Europene a Avocaților 2016: Masă rotundă cu tema „Efectivitatea accesului la justiție”
Bună ziua, stimați colegi! Mulțumesc pentru invitația adresată de a lua cuvântul la o zi atât de importantă nu numai pentru profesie, cât și pentru societate, în ansamblul ei. CCBE (Consiliul Consultativ al Barourilor Europene) recomandă ca Ziua Europeană a Avocaților să fie marcată prin diverse activități, nu numai prin cele desfășurate de avocați, ci de societate în ansamblu, având ca deziderat în primul rând o transmitere în spațiul public a nevoii de protecție a tuturor drepturilor fundamentale ale cetățeanului. Din acest punct de vedere cred că și acțiunea de astăzi se înscrie în ceea ce înseamnă responsabilizarea opiniei publice; responsabilizarea avocaților în conștientizarea misiunii pe care legea și statutul le-o conferă în protecția drepturilor cetățeanului; o responsabilizare a cetățenilor înșiși în a-și cunoaște drepturile, în a apela la avocat pentru a le cunoaște și a le valorifica; nu în ultimul rând, cred că astfel de acțiuni au rolul de a responsabiliza decidenții.
Poate că aceștia din urmă ar trebui să fie astăzi într-un număr mult mai mare prezenți, pentru că atunci când vorbim de protecția drepturilor fundamentale și în mod special de tema acestei Zile Europene a Avocaților din acest an și anume „Accesul la justiție”, evident că vocea decidenților – și aici mă refer la guvernanți, la parlamentari – este foarte importantă. Degeaba cetățenii, noi – avocații, chiar și magistrații, clamăm nevoia unei efectivități a tuturor drepturilor fundamentale, dacă, din punct de vedere legislativ și organizațional nu se iau măsuri pentru garantarea și aplicarea lor concretă.
Făcea referire dl. vicepreședinte Briciu la preocupările mele de mulți ani de a scrie pe teme privind accesul la justiție. Stăteam să mă gândesc, pregătindu-mă despre ce să vorbesc astăzi că, într-adevăr, ne preocupăm de problematica taxelor de timbru de foarte mulți ani. Congresul Avocaților a adoptat o rezoluție care viza nevoia unei fiscalizări adaptate nivelului de trai a populației, ceea ce semnifica o preocupare a corpului profesional prin cel mai înalt for – Congresul Avocaților – cu privire la această nevoie a adaptării taxelor judiciare de timbru la starea reală a populației, a românilor. De aceea ziceam că este important ca mesajul nostru și ceea ce astăzi dezbatem să ajungă și la urechile celor care trebuie, pe urmă, din punct de vedere instituțional, să ia decizii cu privire la o astfel de problematică cum este cea a taxelor judiciare de timbru. Pentru că în mod cert nivelul acestor taxe nu este corespunzător nivelului de plată, nivelului real de capacitate de a suporta astfel de taxe de către cetățean.
Pentru a avea acces la justiție evident că primul pas este și acesta al taxelor de timbru, dar cred că, într-o ordine mai firească, primul pas pentru cetățean este de a se putea duce să afle informația necesară, inclusiv despre nivelul taxelor de timbru, iar acea informație o poți afla de la avocat, de la o persoană calificată în informarea cetățeanului cu privire la condițiile accesului său la justiție.
De aceea, tema de dezbatere propusă de Consiliul Barourilor Europene tuturor barourilor membre și societății în ansamblu – „Accesul la un avocat, accesul la drepturile tale” – este generoasă, mai ales că în aceeași zi marcăm și Ziua Drepturilor Omului. Dezbaterea unei astfel de teme este importantă pentru că este prima etapă pe care, de fapt, o parcurge un cetățean atunci când are o problemă juridică: să întrebe undeva ( și unde anume decât la o persoană calificată ?!), care-i sunt drepturile, ce poate să facă, care-i nivelul taxelor, dacă și-l permite, dacă nu și-l permite, ce are de făcut ș.a.m.d. Aici evident că fac referire în mod special la ceea ce ar însemna accesul la justiție în materie civilă. Însă componenta accesului la justiție este importantă și în materie penală, reflectată în ceea ce ar însemna asistența judiciară din oficiu, ca fațetă a acestui drept de acces, o componentă esențială care ar necesita ea însăși o dezbatere distinctă, pentru că implică analiza mai multor aspecte.
Implementarea Directivei (2013/48) care reglementează acest drept de acces la un avocat este o problemă care trebuie adusă astăzi în discuție, pentru că termenul de implementare al acesteia a expirat în 27 noiembrie 2016. Din această perspectivă, urmărind legislația internă care, cel puțin declarativ a spus că intenționează să transpună această directivă, se constată că, deși s-a spus că o transpune, în realitate nu o face. Aici ajung la ceea ce și dl președinte Florea a considerat foarte important să aducă în discuție: modul în care, în realitate, nu a fost transpusă una din prevederile acestei directive și anume art. 4, care vizează obligația de confidențialitate.
Suntem confruntați, ca profesie, ca societate în ansamblu cu o ofensivă cu privire la această problemă a confidențialității informațiilor pe care ni le transmit justițiabilii în calitatea pe care o avem. După cum știți, anumite prevederi din legea profesiei de avocat recent adoptată și care vizează tocmai componenta confidențialității informațiilor și a obligației de secret profesional a avocatului este în momentul de față atacată de Guvern la Curtea Constituțională; este amânată pronunțarea până în ianuarie – cel puțin așa apare informația publică. Sperăm ca amânarea luării unei decizii, o cumpănire mai îndelungată să fie utilă și din perspectiva nevoii de a urmări, în ultimă instanță, modalitatea de respectare de către statul român a acestei prevederi din directivă. Pentru că, dacă în directivă această problemă este expres prevăzută ca o obligație pentru statele membre, în mod evident nu se poate ajunge ca decidenții să aducă atingere dreptului de acces la un avocat – căci despre aceasta vorbim. Dreptul de acces la un avocat înseamnă și accesul la un avocat căruia să i te poți confesa cu toate garanțiile procesuale și nu numai. Problema confidențialității, relația avocat-client a mai făcut obiectul unei dezbateri inițiate de UNBR, la care au fost invitați chiar și persoane dintr-o cu totul altă sferă – și aici fac referire la preoți. În egală măsură și noi, și preoții, și medicii primim acel tip de informație pe care, dacă partea care apelează la noi nu ar ști apriori că este supusă secretului profesional, evident că nu ar trece la acel moment în care să îți spună ce are pe suflet, ca să poți să-l sfătuiești în conformitate cu legea și în limitele deontologiei profesionale.
De aceea cred că problema confidențialității consacrate de art. 4 din directivă rămâne în continuare un deziderat; chiar peste acest termen de expirare a implementării directivei rămâne o problemă care trebuie adusă în dezbaterea decidenților pentru a asigura respectarea de către statul român a obligațiilor impuse de respectarea legislației europene și chiar dacă ea nu a fost transpusă, evident trebuie găsite pârghiile prin care, totuși, în concret ea să fie respectată pentru că reprezintă o componentă a dreptului de acces la un avocat, tema dezbaterii noastre de astăzi.
Îmi propusesem să încep cu ceva care poate nu are legătură cu tema de astăzi, dar pe care vreau să v-o evoc, pentru că eram destul de pesimistă la începutul zilei, gândindu-mă câte probleme ne apasă din perspectiva lucrurilor cu care venim, le dezbatem, le clamăm, dar de cele mai multe ori, nu își găsesc rezolvarea. Așa cum spuneam de taxele de timbru, sfârșim prin a ne gândi că au trecut ani și ordonanța din 2013 pe care noi am criticat-o și am arătat cu argumente pertinente de jurisprudență europeană de ce este de natură să îngrădească accesul la justiție al cetățenilor, continuă totuși să-și producă efectele.
M-am îmbrăcat azi în culoare albastră nu întâmplător; pentru că dimineață fiul meu mi-a spus: „Astăzi sărbătorim la școală Ziua Drepturilor Omului” și trebuie să ne îmbrăcăm în albastru ca să o marcăm în acest mod. Și m-am gândit că, într-adevăr, albastru e culoarea potrivită unei astfel de zile, pentru că, din punct de vedere psihologic, semnifică speranța, dar și este totodată un simbol al adevărului. Cred că, trebuie să avem tenacitatea de a o lua în fiecare zi cu această speranță că drepturile omului vor deveni ceea ce trebuie să fie, ceea ce au gândit și sperat toate generațiile care au luptat pentru configurarea actuală a drepturilor omului în forma în care au fost codificate, fie în Declarația Universală a Drepturilor Omului, fie în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fie în constituțiile europene și nu numai. Pornind de la acestea, noi avocații, avem obligația de a lupta cu tenacitate zilnică pentru conservarea lor și pentru aplicarea lor, pentru a nu mai fi în situația de a asista doar la declararea sau prevederea lor într-o normă sau alta, ci la aplicarea lor concretă în fiecare zi, astfel încât o generație ca cea care astăzi îmi spunea că marchează Ziua Drepturilor Omului prin purtarea culorii albastre, să beneficieze în mod real de astfel de drepturi. Să nu trebuiască să mai lupte pentru ele, ci ele să fie o stare de normalitate! Să nu mai auzim o declarație a unui ministru că „drepturile omului nu mai sunt ce au fost”, ci să simțim cu adevărat că ele sunt ceea ce trebuie să fie și ceea ce generații întregi și-au propus să fie aceste drepturi ale omului, între care această chestiune a dreptului de acces la justiție – ca să revenim la temă – este într-adevăr esențială!
Sunt foarte multe fațete ale acestei problematici, doar aș puncta câteva aspecte, pentru că uneori statisticile, chiar dacă par aride, sunt foarte utile atunci când încercăm să vedem în concret dacă, ceea ce este consacrat sau este declarat, este și respectat în practică. Am verificat niște baze de date europene (Comisia Europeană pentru eficacitatea Justiției din cadrul Consiliului Europei ) comparative la nivelul țărilor europene și am constatat că România are o problemă, atât în ceea ce privește nivelul de acces la justiție din perspectiva taxelor judiciare, dar și în mod corelativ cu nivelul ajutorului public judiciar. De ce spun acest lucru? Există o disproporție flagrantă între nivelul foarte ridicat al taxelor judiciare și nivelul ajutorului public judiciar și condițiile de acordare la nivelul țărilor europene. Fără să intru în cifre de detaliu, cred că doar câteva corelații sunt necesare pentru a putea într-adevăr să susținem cu tărie în continuare de ce trebuie să existe modificări legislative pe această zonă, atât în ceea ce privește ordonanța ce reglementează nivelul ajutorului public judiciar și condițiile de acordare, cât și ajutorul public în materie civilă și în mod special în materia căilor de atac, la care făcea dl. decan Dragne referire.
Am constatat că, din punct de vedere al nivelului taxelor judiciare încasate în România, în perioada 2010-2014 ele au crescut de la circa 46 de milioane de euro în 2010, la 60 de milioane de euro în 2014. Iată, deci, cum se reflectă acea creștere a nivelului taxelor de timbru adus de ordonanța 88/2013, despre care am spus în studiul privind limitările aduse dreptului de acces prin O.U.G. 88/2013, că au un nivel împovărător pentru populație, se reflectă statistic în nivelul taxelor încasate de stat. Evident că, din punct de vedere bugetar, poate semnifica o creștere bugetară care să satisfacă guvernanții, poate să satisfacă și sistemul de justiție – dacă aceste creșteri s-ar reflecta în mod real și în utilizarea lor pentru sistemul de justiție; poate să fie un progres, dar pe pielea noastră; însă în realitate nu este un progres: dna președintă Laura Andrei ne spunea mai devreme cum încearcă să găsească soluții proprii de finanțare a proiectelor, tocmai pentru că nu sunt soluții finanțate de cei care, în realitate, preiau aceste taxe de la cetățeni.
Și atunci, dacă pe această zonă, din punct de vedere statistic, nivelul taxelor evident a crescut, dar nu se reflectă și în utilizarea lor pentru sistemul de justiție sau pentru sistemul de ajutor public judiciar, nu se întorc într-o formă concretă, către contribuabil, trebuie să ne uităm atunci cum stau și alte state, să vedem dacă așa este corect să fie: cetățeanul doar să aducă bugetului de stat sume mari, dar să primească înapoi ceva foarte puțin. Și am luat doar exemplificativ alte țări: Polonia, un stat similar, la nivelul anului 2014 a alocat 25.000.000 de euro cu titlu de ajutorul public judiciar, iar în România în același an s-au acordat în jur de 9.500.000 de euro cu titlu de ajutor public judiciar, preponderent în materie penală, deși nivelul taxelor de timbru în Polonia este de „n” ori mai mic față de nivelul celor din România. Belgia, un stat mic, evident, și cu altă componentă de funcționalitate economică (e o statistică care includea doar nivelul anului 2014, dar este și ea elocventă) – avea un nivel al ajutorului public judiciar de 84 de milioane de euro față de numai 9 milioane de euro pentru România. Iată, deci, de aproape zece ori mai mare acest nivel al ajutorului public judiciar. Și, în mod corelativ, din punct de vedere al taxelor judiciare, am verificat cel puțin pe Belgia, pentru că mi s-a părut că ar trebui să ne raportăm și la un stat cu o democrație și un stat de drept consolidat, nivelul taxelor judiciare încasate de către statul belgian în 2014 era de 35 de milioane de euro, prin raportare la nivelul taxelor încasate în România în același an, care era de circa 60 de milioane, așa cum v-am arătat.
Iată deci că suntem în situația de a ne ajuta și cu aceste statistici în cifre, elocvente din punct de vedere al argumentării că, atât pe zona de ajutor public judiciar concretizat în asistența judiciară din oficiu – și aici vorbim preponderent de materie penală – dar și pe componenta de acces la justiție din punct de vedere al nivelului taxelor, România are o problemă reală. Este de datoria noastră, ca reprezentanți, ca interfață de comunicare cu cetățenii, să aducem în spațiul public, să aducem pe masa celor care pot decide ceva în această zonă, această problematică reală cu care justițiabilii, cetățenii se confruntă.
Nu pot să nu punctez în acest context, să reiau, de fapt acea problematică dezvoltată în articolul scris împreună cu prof. Bârsan, a nevoii unei apărări calificate în mod special în materia recursului. Pentru că, evident, recursul în casație este o formă atât de complexă de apărare, pe care uneori chiar și pe un apărător calificat îl solicită și îl pune în dificultate. Cu atât mai mult e dificil pentru un justițiabil. Or, acele prevederi din Codul de procedură civilă – art. 13 alin. (2) teza a II-a, art. 84 alin. (2), art. 486 alin. (3) Cod procedură civilă – fuseseră gândite într-o logică, adică în momentul în care vin și reglementez un recurs în casație în forma actuală, evident că legiuitorul și cei care au conceput acest cod au avut în vedere să se asigure un echilibru și din punct de vedere al acestei apărări calificate. Or, Curtea Constituțională când a declarat norma neconstituțională, face totuși o motivație în paragraful 43 în sfera aceasta a corelării cu ajutorul public judiciar. În acest sens, statul are obligația de a reglementa măsuri, remedii pozitive pentru a asigura caracterul efectiv al dreptului de acces liber la justiție „în vederea atingerii standardului de creștere a calității actului de justiție pe care legiuitorul și l-a propus”. De aceea în continuare cred că există o nevoie acută de nouă reglementare a acestei asistențe juridice calificate în mod special în etapa recursului, dar într-o strânsă corelație cu o modificare substanțială a reglementării pe sfera ajutorului public judiciar în materie civilă, astfel încât, într-o deplină corelare a celor două norme să se poată asigura un acces efectiv la justiția civilă pentru cetățean.
Pentru că dreptul la ajutor jurisdicțional este consacrat inclusiv în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, iar modalitatea în care statul român trebuie să facă efectiv aplicarea unor astfel de prevederi și prin normele interne să transpună dezideratele și drepturile consacrate la acest nivel european, nu poate fi lăsată doar la aprecierea uneia sau alteia dintre guvernări. Această preocupare de transpunere trebuie să fie o constantă. În studiul pe care l-am întocmit anul trecut împreună cu prof. Bârsan pe această chestiune a efectivității dreptului de acces, făcând o analiză comparativă cu situația din Europa, am identificat 14 țări europene din toate categoriile, să zicem, adică și țări dezvoltate și țări mai puțin dezvoltate, în care această obligativitate a asistenței juridice calificate prin avocat în fața unei instanțe de recurs este consacrată expres. Între aceste 14 țări aproape jumătate din ele au obligativitatea asistenței prin avocat și pentru orice fel de acțiuni în instanță. Doar cele cu valoare redusă sau de mică importanță sunt exceptate.
Iată, deci că, dacă ne uităm și la o astfel de zonă de comparație – și trebuie să ne uităm, că nu trăim izolați; trăim într-o Uniune Europeană și într-un spațiu european în care astfel de referințe ne obligă la acțiune; și ne obligă la acțiune pentru alinierea unui drept fundamental cum este dreptul de acces la justiție în conformitate cu standardele europene de protecție și nu cu altele.
De aceea, rămân consecventă acestor opinii, care nu sunt numai ale mele, sunt ale multora dintre colegii avocați, și nu numai, care consideră că este necesar să solicităm, prin formule instituționale, celor care pot să decidă, atât modificări pe zona taxelor judiciare de timbru, cât și pe ceea ce ar însemna în mod necesar cuantumul ajutorului public judiciar în materie civilă, dar și în materie penală.
Și am să conchid și pe această zonă cu ideea că nu poți să ceri prestarea unui serviciu avocațial de o anumită calitate și profesionalism, din perspectiva garantării pentru cel acuzat în materie penală să i se poată asigura acea asistență calificată din oficiu, atunci când nivelul onorariului plătit unui astfel de avocat este într-un cuantum derizoriu. Se vorbea astăzi de dosare scanate, de acces la un dosar informatizat. Până la acele momente este evident că un avocat care își desfășoară activitatea în acest domeniu al asistenței din oficiu, din acel cuantum al onorariului de 300, 200 lei, ce să-și acopere? Deplasarea la sediul instituției unde asigură asistența? Pregătirea profesională? Sau chiar primul pas, efectuarea copiei unui dosar, care ajunge uneori, mai ales la cele voluminoase, să coste mai mult decât ar primi cu titlu de onorariu din oficiu.
Sunt lucruri care nu pot fi trecute cu vederea, ci ele trebuie să rămână și sunt în atenția corpului profesional și a conducerii profesiei, pentru a se găsi soluții ca acest drept de acces la un avocat, fie în componenta civilă, fie în componenta penală, să fie ceea ce ne-am propus a fi azi tema a dezbaterii: a fi un drept efectiv. Efectivitatea dreptului de acces nu este doar o vorbă, ci ea trebuie să fie o realitate!
Sper ca aceste gânduri să nu rămână doar aici, în limitele unei dezbateri profesionale utile, dar cred că fiecare dintre noi, fiecare dintre cei care și în plan teritorial organizează astfel de acțiuni astfel cum recomandă și CCBE-ul, să devenim o portavoce a cetățeanului pentru clamarea unor astfel de drepturi care își așteaptă și soluțiile. Și cu speranța, despre care vorbeam, că astfel de probleme își vor găsi și soluții legislative, nu putem decât să ne gândim că avem nevoie de sănătate și de puțină bucurie în viața noastră de zi cu zi ca profesioniști, încât să ducem mai departe, ceea ce uneori îmi place să mă gândesc că nu e doar un bolovan al lui Sisif urcat în vârful muntelui, ci să găsim la capătul acestui demers de cele mai multe ori anevoios, acea împlinire sufletească că ne-am îndeplinit menirea de avocați. Mulțumesc!
