Conferința „Admiterea în profesiile juridice liberale”: mediator

14 mart. 2016
Vizualizari: 2762

Joi, 3 martie 2016, ASD a organizat, la Palatul Facultății de Drept, conferința „Admiterea în profesiile juridice”, unde profesioniști din domeniile insolvenței, medierii, dreptului notarial și executării silite le-au vorbit studenților despre profesiile lor.

Vă oferim un rezumat al prezentării profesiei de mediator, susținută de doamna Elena Badea – membru al Consiliului director al Colegiului Mediatorilor:

• Practic această profesie de mai bine de 3 ani și jumătate. Este o profesie absolut minunată, în primul rând prin prisma pozitivismului pe care îl emană.

• Medierea se poate aplica atât în civil, cât și în penal. În partea de civil sunt, firesc, multe domenii de aplicabilitate. De asemenea, și în penal sunt un număr destul de mare de infracțiuni unde medierea se poate aplica, mai ales după introducerea noului Cod penal.

• Sunt foarte multe situații, în penal, în care simt că putem ajuta oameni, firme care se află, la un moment dat, într-o ipostază nedorită de nimeni (un accident de mașina, de exemplu) care până la stabilirea nevinovăției aduce stres, nopți nedormite și multă tulburare în viața fiecăruia. Medierea poate contribui în mare parte la liniștea și înțelegerea celor două părți.

• Un top personal la domeniilor în care medierea are o mare aplicabilitate:

În fruntea clasamentului, în această perioadă, se află domeniul construcțiilor, urmat de domeniul bancar. Surprinzător, probabil, pentru dumneavoastră, nu este domeniul bancar primul. Nu este primul, dar nu neapărat pentru că spețele bancare sunt mai puține, ci pentru că, în general, băncile nu sunt atât de deschise către mediere – deși foarte multe dintre ele au adoptat medierea în clauzele contractuale cu consumatorii.

Există iarăși foarte multe probleme în domeniul transporturilor și, bineînțeles, multe alte probleme care intervin în viața personală a fiecăruia care țin de viața familială.

Întrebare din sală: Cât de bine se câștigă din mediere?

• Se câștigă suficient de bine, atâta vreme cât pui suflet, cât lupți să ai suficienți clienți, cât ai o expertiză în spate și, firesc, ca în orice profesie liberală, trebuie mai întâi de toate să ai cunoștințele necesare, eventual și un mentor, o perioadă, astfel încât să ajungi acolo încât să îți permiți să ajungi să câștigi din această profesie.

Se câștigă însă cu foarte multă muncă, cu un mediu legislativ deloc pus la punct în această situație – luptăm în acest moment cu niște modificări legislative pe care sper să le avem în curând.

• Vis-a-vis de ce se întâmplă la un interviu, indiferent că mergeți pe poziție de avocat stagiar, de practician în insolvență, de practician într-un notariat – este cel mai prost inspirată întrebare pe care ați putea-o pune. Da, într-adevăr, contează și acest aspect, firesc. Această întrebare trebuie să o puneți neapărat, negreșit, dar în niciun caz din prima.

• Important este că în această profesie rămân cei care cred în ea, rămân cei cărora le place să trăiască prin pozitivismul acestei profesii.

• Întotdeauna medierea are două părți, întotdeauna mediatorul este între cele două părți, întotdeauna el este imparțial, nu are absolut niciun interes cu niciuna dintre cele două părți și, ca atare, tratează lucrurile absolut obiectiv.

• Nu are absolut nici cea mai mică tresărire la faptul că una dintre părți spune că ea are dreptate, iar cealaltă parte că ea are dreptate. Este, dacă vreți, pentru profesionistul mediator, o regulă de aur: adevărul părții 1 și adevărul părții 2.

• Nu pentru asta suntem acolo, oamenii nu de aceea vin la noi, ci ca să îi ajutăm cu cunoștințele noastre și cu abilitatea noastră de a ține o ședință de mediere să ajungă la o înțelegere.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

• Indiferent de ce părere aveți dumneavoastră despre mediere, că e mai bine sau mai prost plătită, ea este o profesie absolut minunată – totul este ca dumneavoastră să puneți suflet și efort. Nimic nu este simplu.

• Eforturi, muncă multă, dar în același timp făcută cu foarte multă plăcere și pasiune. Altfel, nu se întâmplă nimic.

👍Conferința „Admiterea în profesiile juridice liberale”: practician în insolvență


Vor urma prezentări din cadrul acestei conferințe asupra profesiilor de executor judecătoresc și notar public.

Conferința „Admiterea în profesiile juridice liberale”: mediator was last modified: noiembrie 22nd, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: