Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar – modificări (Legea nr. 247/2016)

8 dec. 2016
Vizualizari: 6887
Actul modificatActul modificatorSumar
Legea nr. 290/2004
(M. Of. nr. 777 din 13 noiembrie 2009; cu modif. ult.)
Legea nr. 247/2016
(M. Of. nr. 983 din 7 decembrie 2016)
 modifică: art. 5; art. 6 alin. (2), art. 8 alin. (1); art. 11; art. 17; Titlul secțiunii 1 din Cap. V; art. 20; art. 22; art. 24; art. 25;  art. 26; Titlul secțiunii 2 din Cap. V; art. 27; art. 28 alin. (1); art. 30; art. 34 alin. (2); art. 36 alin. (1)
– introduce: art. 3^1; art. 6 alin. (3); art. 8 alin. (1^1) – (1^3); art. 14 alin. (5) și (6); art. 15 alin. (3); art. 18 alin. (1), lit. c); art. 18 alin. (2); art. 21 alin. (2^1); art. 23 alin. (3) și (4); art. 34 alin. (2^1)

În M. Of. nr. 983 din 7 decembrie 2016, a fost publicată Legea nr. 247/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar.

În continuare, vom prezenta modificările aduse Legii nr. 290/2004 prin Legea nr. 247/2016.

 

Art. 3^1 din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

 

Noua reglementare

După art. 3, se introduce un nou articol, art. 3^1.

Potrivit noii reglementări, art. 3^1 dispune următoarele:

Art. 3^1

În înțelesul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) certificatul de cazier judiciar – documentul eliberat persoanelor, care atestă situația judiciară a acestora;
b) extrasul din cazierul judiciar – documentul emis cu ocazia schimbului de informații din cazierele judiciare, efectuat cu statele membre ale Uniunii Europene și statele terțe;
c) extrasul de pe cazierul judiciar – documentul eliberat instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice în baza consimțământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice;
d) copia de pe cazierul judiciar – documentul eliberat autorităților române competente;
e) Sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS) – sistemul descentralizat de tehnologie a informației instituit prin Decizia 2009/316/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 de instituire a Sistemului european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS) în aplicarea articolului 11 din Decizia-cadru 2009/315/JAI, alcătuit din:

(i) un software de interconectare, alcătuit în conformitate cu un set comun de protocoale, care permite schimbul de informații între bazele de date privind cazierele judiciare din statele membre ale Uniunii Europene, și
(ii) o infrastructură comună de comunicații, care asigură o rețea criptată, astfel cum este prevăzut la art. 3 alin. (1) al deciziei;

f) stat membru – statul membru al Uniunii Europene;
g) stat terț – statul care nu este membru al Uniunii Europene”.

 

Art. 5 din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 5 prevedea faptul că:

(1) Evidența informatizată a cazierului judiciar și evidența informatizată dactiloscopică se organizează și funcționează în cadrul Poliției Române, care asigură și coordonarea activităților desfășurate în aceste domenii.

(2) Activitatea privind cazierul judiciar va fi condusă, la nivel central, de Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

(3) Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative, este autoritate centrală în ceea ce privește schimbul de date înscrise în cazierul judiciar cu statele membre ale Uniunii Europene, în sensul art. 1 alin. (1) din Decizia 2005/876/JAI din 21 noiembrie 2005 a Consiliului privind schimbul de informații extrase din cazierul judiciar, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 322 din 9 decembrie 2005.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 5 dispune următoarele:

Art. 5

(1) Evidența informatizată a cazierului judiciar și evidența informatizată dactiloscopică se organizează și funcționează în cadrul Poliției Române, care asigură și coordonarea activităților desfășurate în aceste domenii.

(2) Activitatea privind cazierul judiciar este condusă, la nivel central, de Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

(3) Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative, este autoritatea centrală desemnată pentru transmiterea notificărilor privind condamnările și schimbul de date înscrise în cazierul judiciar cu statele membre ale Uniunii Europene, în sensul Deciziei-cadru 2009/315/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 privind organizarea și conținutul schimbului de informații extrase din cazierele judiciare între statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 93 din 7 aprilie 2009.

(4) Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative notifică, printr-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului, limbile oficiale pe care le acceptă în schimbul de informații.

(5) Ministerul Justiției, prin structura competentă, în temeiul Deciziei 2009/316/JAI, furnizează Secretariatului General al Consiliului și actualizează periodic informații privind:

a) lista infracțiunilor de drept intern din fiecare categorie menționată în tabelul de infracțiuni din anexa A la Decizia 2009/316/JAI. Această listă cuprinde denumirea sau clasificarea juridică a infracțiunii, precum și trimiterea la dispoziția legală aplicabilă. De asemenea, lista poate include o scurtă descriere a elementelor constitutive ale infracțiunii;
b) lista tipurilor de pedepse, posibilele pedepse complementare și măsuri de siguranță, precum și posibilele hotărâri ulterioare de modificare a executării pedepsei, astfel cum se prevede în dreptul intern, din fiecare categorie menționată în tabelul cu pedepse și măsuri din anexa B la Decizia 2009/316/JAI. Aceasta poate include, de asemenea, o scurtă descriere a pedepsei sau a măsurii respective.

(6) Inspectoratul General al Poliției Române este autoritatea centrală desemnată pentru informarea și consultarea, în cadrul Consiliului Uniunii Europene, cu privire la realizarea, utilizarea și funcționarea Sistemului european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS), astfel cum este prevăzut la art. 6 din Decizia 2009/316/JAI.

(7) Transmiterea și obținerea hotărârilor judecătorești de condamnare, precum și a informațiilor cu privire la măsurile luate ulterior se realizează potrivit dispozițiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

 

Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 6 alin. (2) prevedea faptul că în cazierul judiciar central se ține, de asemenea, și evidența persoanelor despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea organelor competente ale altor state.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 6 alin. (2) dispune următoarele:

(2) În cazierul judiciar central se ține, de asemenea, și evidența persoanelor de cetățenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea autorităților centrale din celelalte state membre ale Uniunii Europene și ale autorităților competente din statele terțe”.

 

Art. 6 alin. (3) din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

 

Noua reglementare

La art. 6, după alin. (2), se introduce un nou alineat, alin. (3).

Potrivit noii reglementări, art. 6 alin. (3) dispune următoarele:

(3) Orice modificare sau ștergere a informațiilor transmise în conformitate cu prevederile alin. (2) atrage modificări sau ștergeri identice în evidență, în măsura în care aceste hotărâri nu au fost recunoscute de organele române competente”.

 

Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 8 alin. (1) prevedea faptul că înregistrarea în cazierul judiciar se face nominal, prin înscrierea datelor de stare civilă pentru persoanele fizice, respectiv a datelor de identificare pentru persoanele juridice, precum și a datelor judiciare.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 8 alin. (1) dispune următoarele:

Art. 8

(1) Înregistrarea în cazierul judiciar se face nominal, prin înscrierea datelor cu caracter personal pentru persoanele fizice, respectiv a datelor de identificare pentru persoanele juridice, precum și a datelor judiciare prevăzute la alin. (1^1) – (1^3)”.

 

Art. 8 alin. (1^1) – (1^3) din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

 

Noua reglementare

La art. 8, după alin. (1), se introduc trei noi alineate, alin. (1^1) – (1^3).

Potrivit noii reglementări, art. 8 alin. (1^1) – (1^3) dispune următoarele:

(1^1) Pentru înscrierea în evidențele cazierului judiciar a persoanelor fizice se prelucrează următoarele date cu caracter personal: codul numeric personal, numele, prenumele, prenumele părinților, data și locul nașterii, numele purtate anterior, domiciliul, seria și numărul actului de identitate, sexul, cetățenia.

(1^2) În cazul persoanelor juridice se prelucrează următoarele date de identificare: codul unic de identificare, denumirea persoanei juridice, codul fiscal, numărul de ordine în registrul comerțului – în cazul societăților reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare -, sediul, precum și datele cu caracter personal ale reprezentantului legal.

(1^3) Datele înregistrate în cazierul judiciar privesc: cuantumul pedepsei/sancțiunii aplicate, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, denumirea infracțiunii, a măsurii cu caracter penal dispuse, încadrarea juridică, numărul și data ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, numărul ordonanței de clasare sau renunțare la urmărirea penală, numărul sentinței penale, al deciziei penale, numărul dosarului penal, titulatura completă a organului judiciar, data rămânerii definitive, modalitatea de executare/stingere a pedepsei, data arestării, data eliberării, restul de pedeapsă rămas de executat”.

 

Art. 11 din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 11 prevedea faptul că:

(1) În evidența cazierului judiciar organizată la unitățile de poliție prevăzute la art. 6 și 7 se notează în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a cauzei, când se șterg din evidență, date privind persoanele fizice sau juridice față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sau față de care a fost luată una dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală.

(2) Datele prevăzute la alin. (1) nu se înscriu în certificatul de cazier judiciar eliberat persoanei fizice sau, după caz, persoanei juridice.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situația în care certificatul de cazier judiciar este eliberat în vederea înregistrării în Registrul operatorilor intracomunitari, potrivit dispozițiilor art. 1582 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în certificatul de cazier judiciar se înscriu și date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 11 dispune următoarele:

Art. 11

În evidența cazierului judiciar organizată la unitățile de poliție prevăzute la art. 6 și 7 se notează în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a cauzei, când se șterg din evidență date privind persoanele fizice sau persoanele juridice față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sau față de care a fost luată una dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală”.

 

Art. 14 alin. (5) și (6) din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

 

Noua reglementare

La art. 14, după alin. (4), se introduc două noi alineate, alin. (5) și (6).

Potrivit noii reglementări, art. 14 alin. (5) și (6) dispune următoarele:

(5) Extrasele, comunicările și celelalte acte prevăzute la art. 12 și 13 se înscriu în evidențele cazierului judiciar în cel mult 30 de zile de la data comunicării.

(6) Comunicările de luare în evidență transmise conform art. 6 alin. (2) de către autoritățile centrale din celelalte state membre ale Uniunii Europene ori de organele competente ale statelor terțe se înscriu în evidențele cazierului judiciar în cel mult 30 de zile de la data comunicării”.

 

Art. 15 alin. (3) din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

 

Noua reglementare

La art. 15, după alin. (2), se introduce un nou alineat, alin. (3).

Potrivit noii reglementări, art. 15 alin. (3) dispune următoarele:

(3) Scoaterea din evidență a mențiunilor stocate în vederea retransmiterii, conform art. 6 alin. (2), se face după expirarea termenelor stipulate în comunicările statului de condamnare, în măsura în care aceste hotărâri nu au fost recunoscute de organele române competente”.

 

Art. 17 din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 17 prevedea faptul că în certificatul de cazier judiciar se înscriu sancțiunile penale din hotărârile judecătorești rămase definitive.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 17 dispune următoarele:

Art. 17

În certificatul de cazier judiciar se înscriu sancțiunile penale din hotărârile judecătorești rămase definitive care produc efecte juridice”.

 

Art. 18 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

 

Noua reglementare

La art. 18 alin. (1), după lit. b), se introduce o nouă literă, lit. c).

Potrivit noii reglementări, art. 18 alin. (1), lit. c) dispune următoarele:

c) datele referitoare la persoanele față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sau față de care a fost luată una dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală”.

 

Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

 

Noua reglementare

La art. 18, după alin. (1), se introduce un nou alineat, alin. (2).

Potrivit noii reglementări, art. 18 alin. (2) dispune următoarele:

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. c), în situația în care certificatul de cazier judiciar este eliberat în vederea înregistrării în Registrul operatorilor intracomunitari, potrivit dispozițiilor art. 329 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în certificatul de cazier judiciar se înscriu și date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau persoanele juridice față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale”.

 

Titlul secțiunii 1 din Cap. V din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, Titlul secțiunii 1 din Cap. V prevedea faptul că:

Secțiunea 1 („Modul și condițiile cerute pentru obținerea copiei de pe cazierul judiciar”).

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, Titlul secțiunii 1 din Cap. V dispune următoarele:

Secțiunea 1 („Modul și condițiile cerute pentru obținerea copiei și a extrasului de pe cazierul judiciar”).

 

Art. 20 din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 20 prevedea faptul că:

(1) Organele de urmărire penală sau instanțele de judecată pot solicita, ori de câte ori este necesar, copie de pe cazierul judiciar al persoanei aflate în curs de urmărire penală sau de judecată.

(2) Instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională și justiție pot cere, de asemenea, copie de pe cazierul judiciar al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice.

(3) În cazul în care autoritățile române competente solicită informații din cazierul judiciar național al unui stat membru al Uniunii Europene, Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în calitate de autoritate centrală, transmite autorității centrale a statului solicitat o cerere de extrase din cazierul judiciar și de informații referitoare la acesta.

(4) Cererile de extrase din cazierul judiciar și de informații referitoare la acesta, prevăzute la alin. (3), se transmit în baza formularului prevăzut în anexa la Decizia 2005/876/JAI.

 

(5) Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice solicită extras de pe cazierul judiciar, în baza consimțământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 20 dispune următoarele:

Art. 20

(1) Organele de urmărire penală sau instanțele de judecată pot solicita, ori de câte ori este necesar, copie de pe cazierul judiciar al persoanei aflate în curs de urmărire penală sau de judecată.

(2) Instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională și justiție pot cere, de asemenea, copie de pe cazierul judiciar al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice.

(3) În cazul în care autoritățile române competente solicită informații din cazierul judiciar național al unui stat membru, Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în calitate de autoritate centrală, transmite autorității centrale a statului solicitat o cerere de extrase din cazierul judiciar și de informații referitoare la acesta.

(4) În cazul în care autoritățile centrale ale statelor membre ale Uniunii Europene solicită informații suplimentare pentru identificarea persoanei la care se referă cererea autorităților române competente prevăzută la alin. (3), Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative, solicită de îndată aceste informații autorităților române care au formulat cererea inițială.

(5) Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române transmite răspunsul la cererile prevăzute la alin. (3) și (4), în cel mult 3 zile lucrătoare de la data primirii acestuia.

(6) Autoritățile române competente transmit răspunsul la cererile privind informațiile suplimentare prevăzute la alin. (4) în cel mult 10 zile lucrătoare de la data primirii cererii”.

 

Art. 21 alin. (2^1) din Legea nr. 290/2004 (modificată prin Legea nr. 247/2016)

 

Noua reglementare

La art. 21, după alin. (2), se introduce un nou alineat, alin. (2^1).

Potrivit noii reglementări, art. 21 alin. (2^1) dispune următoarele:

(2^1) În extrasul din cazierul judiciar se trec datele înscrise în cazierul judiciar”.

Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar – modificări (Legea nr. 247/2016) was last modified: decembrie 8th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.