Legea nr. 137/2015 pentru acceptarea jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie (M. Of. nr. 408/10.06.2015)

În M. Of. nr. 408 din 10 iunie 2015 a fost publicată Legea nr. 137/2015 pentru acceptarea jurisdicției obligatorii a Curții Internaționale de Justiție.

Potrivit art. 1, se acceptă jurisdicția obligatorie a Curții Internaționale de Justiție, în baza art. 36 alin. (2) și (3) din Statutul Curții Internaționale de Justiție, parte integrantă a Cartei O.N.U.

Potrivit art. 2, România formulează următoarea declarație:

„România declară că recunoaște ca obligatorie ipso facto și fără acord special, în relația cu orice alt stat care acceptă aceeași obligație, adică sub condiție de reciprocitate, jurisdicția Curții Internaționale de Justiție, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) al Statutului Curții, în legătură cu orice diferend referitor la fapte sau situații apărute după data formulării acestei declarații, cu excepția:

a) oricărui diferend cu privire la care părțile în cauză au fost de acord sau vor fi de acord să recurgă la altă metodă de soluționare pașnică în vederea obținerii unei decizii definitive și obligatorii;

b) oricărui diferend cu un alt stat care a acceptat jurisdicția obligatorie a Curții Internaționale de Justiție în conformitate cu art. 36 alin. (2) al Statutului Curții cu mai puțin de 12 luni înainte de depunerea cererii de chemare în judecată în fața Curții sau în cazul în care această acceptare a fost făcută numai în scopul soluționării unui anumit diferend;

c) oricărui diferend referitor la protecția mediului înconjurător;

d) oricărui diferend referitor la sau în legătură cu ostilități, război, conflicte armate, acțiuni individuale sau colective întreprinse în legitimă apărare sau în îndeplinirea de funcții în conformitate cu orice decizie sau recomandare a O.N.U., desfășurarea de forțe armate în străinătate, precum și decizii cu privire la acestea;

e) oricărui diferend care se referă la sau este legat de folosirea în scop militar a teritoriului României, inclusiv a spațiului aerian și a mării teritoriale sau a zonelor maritime, unde România exercită drepturi suverane și jurisdicție suverană;

f) oricărui diferend referitor la chestiuni care, conform dreptului internațional, aparțin exclusiv jurisdicției naționale a României.

Această declarație rămâne în vigoare până la data notificării adresate Secretarului General al O.N.U. prin care se retrage sau se modifică prezenta declarație, cu efect imediat de la data notificării”.

Art. 3 prevede faptul că, declarația prevăzută la art. 2 se depune la Secretarul General al O.N.U.