Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, modificată (Legea nr. 177/2015)

8 iul. 2015
Vizualizari: 9517

Despre

  • M. Of. nr. 484 din 2 iulie 2015
  • Legea nr. 177/2015
  • Modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii
Actul modificatActul modificator
Legea nr. 10/1995
(M. Of. nr. 12 din 24 ianuarie 1995; cu modif. ult.)
Legea nr. 177/2015
(M. Of. nr. 484 din 2 iulie 2015)


 

În M. Of. nr. 484 din 2 iulie 2015, s-a publicat Legea nr. 177/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții (M. Of. nr. 12 din 24 ianuarie 1995; cu modif. ult.).

Art. I Legea nr. 177/2015

La art. I sunt prevăzute modificările și completările aduse prevederilor Legii nr. 10/1995.

Art. II Legea nr. 177/2015

La art. II se prevede faptul că în cuprinsul Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare, următoarele sintagme se vor înlocui după cum urmează:

a) „Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului” cu „Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice”;

b) „Inspecția de stat în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului” cu „Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C.”;

c) „conducerea și asigurarea calității” cu „managementul calității”;

d) „agenți economici” cu „operatori economici”;

e) „exigențe/cerințe esențiale” cu „cerințe fundamentale”;

f) „diriginte de specialitate” cu „diriginte de șantier autorizat”;

g) „responsabil tehnic cu execuția atestat” cu „responsabil tehnic cu execuția autorizat”;

h) „igienă, sănătate și mediu” cu „igienă, sănătate și mediu înconjurător”;

i) „siguranță în exploatare” cu „siguranță și accesibilitate în exploatare”;

j) „certificarea calității produselor” cu „certificarea performanței și a conformității produselor pentru construcții”;

k) „agrementele tehnice pentru produse, procedee și echipamente noi în construcții” cu „agrementele tehnice în construcții”.

Art. III Legea nr. 177/2015

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Art. III la primul alineat prevede faptul că respectiva lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția măsurilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. g) [(1) Pentru obținerea unor construcții de calitate sunt obligatorii realizarea și menținerea, pe întreaga durată de existență a construcțiilor, a următoarelor cerințe fundamentale aplicabile: (…) g) utilizare sustenabilă a resurselor naturale] și art. 291 [Proiectanții, precum și specialiștii atestați tehnico-profesional sau autorizați, prevăzuți la art. 6, au obligația să încheie asigurări de răspundere civilă profesională, cu valabilitate pe durata exercitării dreptului de practică], care intră în vigoare la 12 luni de la data intrării în vigoare a respectivei legi.

(2) În aplicarea prevederilor art. 201 alin. (2) lit. b) [Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. organizează: (…) b) autorizarea responsabililor tehnici cu execuția și a diriginților de șantier, precum și confirmarea periodică privind exercitarea dreptului de practică al acestora], în termen de 4 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. va elabora procedura privind autorizarea și exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuția și va prelua de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice lista specialiștilor cu activitate în construcții atestați pentru competența de responsabil tehnic cu execuția și matca aferentă certificatelor de atestare tehnico-profesională emise pe numele acestora. Procedura privind autorizarea și exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuția se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.

Art. IV Legea nr. 177/2015

Potrivit art. IV, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a respectivei legi, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va revizui și va actualiza, în mod corespunzător modificărilor și completărilor aduse prin prezenta lege, următoarele acte normative:

a) H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare;

b) H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;

c) H.G. nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare;

d) H.G. nr. 203/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind tipurile de reglementări tehnice și de cheltuieli aferente activității de reglementare în construcții, urbanism, amenajarea teritoriului și habitat, precum și a Normelor metodologice privind criteriile și modul de alocare a sumelor necesare unor lucrări de intervenție în primă urgență la construcții vulnerabile și care prezintă pericol public, cu modificările și completările ulterioare;

e) H.G. nr. 622/2004 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a produselor pentru construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții;

g) H.G. nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului;

h) H.G. nr. 525/2013 pentru aprobarea atribuțiilor generale și specifice, a structurii organizatorice și a numărului maxim de posturi, precum și a normării parcului auto și a consumului de carburanți ale Inspectoratului de Stat în Construcții – I.S.C., cu modificările ulterioare.

Art. V Legea nr. 177/2015

Conform art. V, Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 24 ianuarie 1995, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin respectiva lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, modificată (Legea nr. 177/2015) was last modified: iulie 7th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.