Ion Gâlea în dialog cu Asociația Studenților în Drept, Universitatea din București

Interviu realizat de Iulia-Elena Niță, grupa 207, preluat de pe site-ul ASD București.

Cu puțin timp în urmă am avut ocazia de a mă  întâlni cu un profesor excelent al facultății noastre și un om extraordinar înainte de toate. Despre relația profesor-student, dar și despre debutul în lumea juridică ne povestește domnul profesor Ion Gâlea.

În primul rând vreau să va mulțumesc că ați acceptat să ne acordați acest interviu.

Ion Gâlea: Îmi face mare plăcere!

Vă mai amintiți primii ani de facultate?

Ion Gâlea: Bineînțeles, îmi amintesc chiar foarte bine primii ani de facultate, pentru că în condițiile în care eu am făcut liceul în Iași (am crescut acolo), venirea la facultatea din București a reprezentat o schimbare foarte mare pentru mine. Mărturisesc, nu am stat în cămin, dar am avut o viață studențească foarte activă. Având în vedere că am urmat Colegiul Franco-român de Studii Europene aveam cel puțin 10 ore pe zi. În plus, cred că din semestrul 2 al anului I am devenit membru ELSA și, așa cum se întâmplă și în zilele noastre cu activitățile organizațiilor studențești, acestea ocupă mult timp. Îmi amintesc primele seminarii la drept roman, care au reprezentat o trezire la realitate în raport cu atmosfera relaxată din liceu.

Ce s-a schimbat acum față de atunci?

Ion Gâlea: S-a schimbat cumva interesul studenților față de aspecte practice și activități extracurriculare. Mărturisesc că eram printre puținii, cred că sub 5% din studenți care eram interesați să facem și altceva decât pur și simplu a urma cursurile facultății. S-a mai schimbat caracterul interactiv al discuțiilor profesor-student. Acum un număr de ani, exista o reticență din partea studenților de a pune întrebări și a aborda cadrul didactic pe diferite teme. Cred că evoluția în general este în bine pentru că a crescut gradul de profesionalism al orelor, cel puțin din percepția mea. Profesionalism a existat întotdeauna, în trecut, însă, în opinia mea, nivelul de exigență nu doar că s-a păstrat, dar a și crescut.

Ați făcut referire la activitățile extracurriculare. Despre acestea ce părere aveți? In ce mod contribuie acestea la evoluția studentului?

Ion Gâlea: Am o părere foarte bună atât timp cât sunt complementare și nu afectează substanța pregătirii propriu-zise. De exemplu, susțin foarte mult concursurile de procese simulate indiferent de domeniile în care sunt. M-ați întrebat ce s-a schimbat… pe atunci nu existau concursuri de procese simulate organizate în facultate de organizațiile studențești. Acum există în toate ramurile de drept. Existau într-adevăr concursurile internaționale de procese simulate la care am participat și eu în anii III și IV, și care ne-au relevat la momentul respectiv cât de mult mai avem de lucrat în ceea ce privește metodologia cercetării științifice și exigența pregătirii unui document la nivel international. Dacă, în ceea ce privește pledoariile la concursurile „Telders” la Haga și „Jessup” la Washington, aveam o dezinvoltură naturală, în ceea ce privește memoriile scrise aveam un dezavantaj major pentru că nu eram obișnuiți să scriem cu note de subsol, nu eram obișnuiți să folosim bibliografia internațională ș.a.m.d. Acum aceste lucruri s-au schimbat în bine. De exemplu, în 2013, chiar dacă au trecut câțiva ani, la concursul „Jessup” de la Washington, facultatea noastră a obținut premiul pentru cel mai bun memoriu. Chiar dacă este un lucru rar, aceasta dovedește că pe parcursul ultimilor 5 ani tendința este de creștere.

În ceea ce privește activitățile de tipul organizațiilor studențești, sunt extraordinar de utile pentru formarea unui spirit de echipă. Am învățat din experiența mea la ELSA, ceea ce îmi este foarte util în viața profesională, că o ședință trebuie să fie scurtă și la obiect. Nu-i așa că am dreptate?

Bineînțeles…

Ion Gâlea: Trebuie să aibă o ordine de zi- probleme asupra cărora se discută și asupra cărora se iau decizii.

La finalul zilei să putem spune „Am făcut ceva astăzi”.

Ion Gâlea: Exact. Mi-ar mai plăcea ca unele activități extracurriculare să se organizeze așa cum se întâmpla acum între 5 și 10 ani, în afara Bucureștiului. Bineînțeles depinde de finanțare, știu că este greu. Se organizau concursuri de procese simulate pentru facultatea noastră undeva la munte sau școli de vară, dar știu că depinde de resurse.

Cine sau ce v-a determinat sa alegeți această cale- Facultatea de Drept și cariera?

Ion Gâlea: Nu pot să spun că cineva. Dimpotrivă. Tatăl meu ar fi dorit să fiu inginer în domeniul informaticii, iar mama mea este arhitect. Mi-am dat seama că nu am aptitudini pentru tehnică. În liceu mi-am descoperit anumite calități în ceea ce privește argumentația. Momentul care m-a determinat să dau la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București a fost un concurs de istorie (pe atunci se dădea istorie la concursul de admitere în facultate), un concurs de istorie al capitalelor unirii: București, Iași și Alba-Iulia care a avut loc la București și întâmplător l-am câștigat… cu echipa liceului, nu neapărat individual. Așa mi-am dat seama că se poate accede la un nivel superior, nu trebuie să mă limitez la orașul în care locuiam și învățam. Un alt element care m-a determinat să aleg dreptul a fost faptul că în clasa a X-a am obținut o bursă în Statele Unite, la un liceu de acolo unde am avut posibilitatea să îmi aleg materiile, și una din materiile urmate se numea pe atunci „Ideologii politice”, care, contrar aparenței titlului, era un fel de drept constituțional pentru elevi. Adică învățam despre sistemele constituționale ale marilor state, și mi s-a părut foarte interesant. După aceea, în cursul facultății, prin participarea la concursurile de drept internațional, mi-am descoperit această aplecare, ca să spun așa, și a fost o șansă să continui colaborarea cu doamna profesor Beșteliu, față de care continui să am un respect și o admirație deosebită.

Ați schimba ceva? Sau ați fi vrut ca lucrurile să stea într-un alt fel?

Ion Gâlea: În ultimii câți ani?

Nu în anul IV…

E greu de spus. De obicei când iei o decizie te gândești în primul rănd că e bine ca ai luat o decizie și cu cât te gândești mai mult care ar fi fost alternativele îți creezi o stare de neliniște. Prin urmare, cred că cel mai bun lucru este să te gândești că ceea ce ai ales este bine. Trecând peste această afirmație generală…din rațiuni profesionale și din necesitatea unui loc de muncă nu am făcut un master în străinătate imediat după terminarea facultății. Aș fi vrut să fac acest lucru. Am făcut masterul în străinătate târziu și în regim modular, dar nu a fost o situație în care te duci la facultate și studiezi, să dedici timpul numai cercetării. Trecuseră câțiva ani de la terminarea facultății și lucram deja. Am avut rezultate foarte bune, dar nu am putut acorda mai mult timp cercetării la nivelul masterului. Dar acestea au fost circumstanțele. Cred în continuare că la momentul respectiv am luat decizia bună, dar ca sa zic așa, la modul general, mi-ar fi plăcut, și îi încurajez pe toți colegii dumneavoastră să urmeze master, ca și cum ar fi un program de studii independent, dacă se poate în străinătate, dacă nu programele de master de la facultatea noastră sunt foarte bune. Epoca era alta. Toți colegii mei, imediat după terminarea facultății au început să lucreze, iar masterul reprezenta ceva adițional. Am avut și experiențe în dreptul privat, prin urmare alegerea dreptului internațional pot să spun că se bazează pe cunoașterea celorlalte experiențe.

Cum a fost debutul în lumea juridică imediat după terminarea facultății?

Ion Gâlea: A fost gradual, în sensul că din anul IV am început să fac practică la un cabinet de avocatură, ulterior am dat concurs pentru Ministerul Afacerilor Externe, în condițiile în care nivelul meu de cunoștințe de drept internațional public era foarte bun în urma celor două concursuri la Haga și Washington la care am participat. Deci, a fost lin și gradual. Evident, pot să spun că este foarte importantă îmbinarea activității academice cu cea practică, în general, pentru ambele laturi. Singurul dezavantaj este timpul.

Ca oricare om, cred că ați avut momente dificile. Cum v-ați descurcat cu ele?

Ion Gâlea: La fel cum piloții aeronavelor sunt învățați cum să reacționeze atunci când li se oprește un motor în zbor și pentru pasageri ar părea un moment de criză și o situație la un pas de moarte, iar pentru un pilot este un moment pe care l-a exersat de sute de ori, așa ar trebui să ne descurcăm și noi în astfel de situații. Este ceva previzibil, se poate întâmpla, trebuie să avem o soluție, și la urma urmei lucrurile trebuie tratate cu calm. Să evoc câteva exemple din viața mea de student. Împreună cu Elsa am participat la un program foarte interesant „Zilele educației juridice Apuseni 1998”. Mergeam 10 zile prin satele din Munții Apuseni și le explicam oamenilor de acolo drept administrativ. Au fost multe momente în care am rămas separat de grup, fără autocar, într-un sat unde nu aveam cum să comunicăm (pe atunci nu existau telefoane mobile sau, dacă existau, dar nu aveam acces la ele). În ziua de astăzi o astfel de situație ar fi de neconceput, să te găsești în mijlocul unui spațiu fără nicio modalitate de comunicare, de a lua legătura cu restul grupului. Pentru noi a fost o situație care s-a rezolvat de la sine.

În 2013 am organizat la București concursul de procese simulate Charles Rousseau, cu ocazia căruia s-au întâmplat tot felul de evenimente. Venea un invitat, nu avea cine să îl ia de la aeroport, trebuia să mai aibă loc o rundă de procese și nu aveam sală ; dimineața, după ce s-a terminat petrecerea finală, un profesor francez m-a sunat că dorește să facă o plângere legată de faptul că și-a pierdut portofelul și actele. Și apropo, tocmai era Paștele, pentru că așa fusese stabilit concursul.

Ce v-a determinat să alegeți să fiți profesor?

Ion Gâlea: Dificil de spus… faptul că am simțit că am o anumită aplecare față de comunicare și discurs public. Nu cred că aș fi fost profesor de altceva, poate de disciplină conexă, gen dreptul Uniunii Europene sau o subramură a dreptului internațional sau o altă disciplină din sfera dreptului public. Am simțit că este loc, nu neapărat de îmbunătățirea cercetării, dar de îmbunătățirea nivelului de cunoaștere de către studenți a unor chestiuni internaționale care sunt elementele care unesc planeta din punct de vedere juridic. Pentru că în dreptul civil, dreptul penal, administrativ și constituțional, până să se ajungă la o armonizare la nivel mondial va mai trece mult timp. În schimb, dreptul internațional reprezintă un limbaj de comunicare juridic între țări și am crezut că, prin activitatea la facultate, pot ajuta în a-l face mai cunoscut studenților și viitorilor juriști români.

Care sunt secretele unei relații bune între profesor și studenți? Sau cum vedeți dumneavoastră această relație?

Ion Gâlea: Nu cred că sunt neapărat secrete…Cred că se bazează pe profesionalism, adică profesorul să arate respect prin faptul că depune toate eforturile să prezinte ceva caracterizat prin coerență și corectitudine. Chiar dacă nu cunoaște răspunsuri la toate întrebările studenților, cu sinceritate poate arăta că în urmă cercetărilor va identifica un răspuns. În al doilea rând, deschidere, sinceritate, disponibilitate, aici mărturisesc că problema timpului este o problemă pe care toți o resimțim. Este o realitate, mulți profesori de la facultatea noastră au și un al doilea serviciu. Este și un avantaj, și un dezavantaj.

Ce sfaturi le-ați pute da studenților legat de cum ar trebui să se pregătească pentru ceea ce îi așteaptă după terminarea facultății?

Ion Gâlea: Nu ai cum să știi cu siguranță ce se va întâmpla după terminarea facultății. Tot ceea ce se poate face este asigurarea unei formări atât de cunoștințe teoretice, cât și de aptitudini (de redactare, comunicare, discurs, limbi străine) astfel încât să poți performa în orice ramură și să ai mai multe posibilități de a alege. Cred că dreptul este o disciplină suficient de flexibilă încât, prin formarea de aptitudini, să poți, treptat, ca după terminarea facultății să performezi în orice domeniu și să diversifici formarea într-un anumit domeniu.

Cum probabil mulți dintre voi veți observa, terminarea facultății nu înseamnă că știi totul. Dimpotrivă, abia atunci începi să înveți unele lucruri. Dar, cunoașterea disciplinelor din facultate reprezintă baza. Am simțit-o în mod personal, faptul că buna cunoaștere a unor discipline, cu care pot spune că nu lucrez în prezent, spre exemplu dreptul procesual penal, mi-au fost utile în conexiunile cu diferite domenii.

Le recomand studenților, de asemenea, exerciții de vorbire în public. Vorbirea în public este un element comun pentru foarte multe activități, și pentru avocatură, și pentru magistratură, și pentru un consilier sau un profesor. Dacă aveți ocazia să faceți astfel de exerciții nu ezitați.

În final, ați dori să mai adăugați ceva?

Ion Gâlea: Mi-aș dori să se păstreze pe de-o parte interesul și preocuparea reală a studenților pentru calitatea propriei persoane, pe care am constatat-o ascendentă în ultimii ani. Un element foarte important, care ține și de drept, dar și de societate în general, buna- credință. Să acorde importanță bunei credințe, nu neapărat în domeniul juridic, ci în toate relațiile interumane pentru că de-a lungul timpului am constatat că lipsa bunei credințe este  cea care duce la fenomene sociale sau de diferite tipuri necorespunzătoare.