[UPDATE: Seminarul „Practica instanţelor naţionale în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale în litigii în care este incident dreptul UE”] INM. Programul de formare continuă – 2017

3 mai 2017
Vizualizari: 4675
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Update 3 mai 2017: Seminarul „Practica instanțelor naționale în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale în litigii în care este incident dreptul UE”

Potrivit comunicatului din data de 3 mai 2017, INM a anunțat seminarul „Practica instanțelor naționale în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale în litigii în care este incident dreptul UE”, care se va desfășura în perioada 4-5 mai 2017, la București.

Redăm mai jos programul seminarului astfel, cum a fost publicat de INM.

Joi,  4 mai 2017

09:30 – 09:45

Deschiderea seminarului – prezentarea participanților. Cuvânt introductiv:

Ø  Răzvan Anghel – Judecător Curtea de Apel Constanța, Formator INM

Ø  Anca Ghideanu – Judecător Curtea de Apel Iași, Formator INM

09:45 – 11:15

·      Aplicarea dreptului Uniunii Europene de către instanțele naționale în soluționarea conflictelor de muncă și a litigiilor privind asigurările sociale. Condiții și limite

·      Jurisprudența CJUE privind incidența prevederilor Cartei drepturilor fundamentale a UE în litigiile având ca obiect drepturi salariale și pensii 

(Anca Ghideanu, Răzvan Anghel)

11:15 – 11:30

     Pauză de cafea

11:30 – 12:30

Reglementări europene cu incidență semnificativă în litigiile soluționate de instanțele române; reflectarea jurisprudenței CJUE în jurisprudența națională:

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

·      Organizarea timpului de lucru în Uniunea Europeană; practica instanțelor naționale privind anumite categorii profesionale 

(Răzvan Anghel)

12:30 -13:30

     Prânz

13:30 -14:45

Reglementări europene cu incidență semnificativă în litigiile soluționate de instanțele române; reflectarea jurisprudenței CJUE în jurisprudența națională:

·      Protecția drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități, sau părți de întreprinderi sau unități 

(Răzvan Anghel)

14:45 -15:00

     Pauză de cafea

15:00 –16:30

Reglementări europene cu incidență semnificativă în litigiile soluționate de instanțele române; reflectarea jurisprudenței CJUE în jurisprudența națională:

·      Obligația angajatorului de a informa lucrătorii asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă.

·      Competența de soluționare a conflictelor de muncă potrivit art.21 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012; situația particulară a lucrătorilor mobili și a celor implicați în activități offshore.

(Răzvan Anghel)

 

Vineri, 5 mai 2017

09:30 – 10:30

·      Egalitatea de tratament în raporturile de muncă și în materia securității sociale – Partea 1

 (Anca Ghideanu)          

10:30 – 10:45

     Pauză de cafea

10:45 – 12:30

      

·      Egalitatea de tratament în raporturile de muncă și în materia securității sociale – Partea 2

·      Aspecte particulare privind concediul pentru creșterea copilului. Implicații asupra raporturilor de muncă și protecția drepturilor rezultate din acestea. Reflectarea jurisprudenței CJUE în jurisprudența națională.

·      Particularități privind probațiunea în cazul litigiilor în care se invocă discriminarea. Jurisprudența CJUE și CEDO

 (Anca Ghideanu, Răzvan Anghel) 

·      Promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă – Directiva 89/391/CEE; aspecte privind constatarea unor condiții de muncă de către instanțele naționale.

(Răzvan Anghel)

12:30 – 13:30

     Prânz

13:30 – 15:00

·      Resurse juridice on-line în materia dreptului UE. Dezbateri finale.               

     (Anca Ghideanu, Răzvan Anghel)          


Update 3 mai 2017: Seminarul „Impactul CEDO și al dreptului UE asupra drepturilor procedurale”

Potrivit comunicatului din data de 2 mai 2017, INM a anunțat seminarul „Impactul CEDO și al dreptului UE asupra drepturilor procedurale”, ce se va desfășura în perioada 4-5 mai 2017, la București, în sala de procese simulate a INM, etaj 1.

Preparatorii seminarului sunt Edith Zeller, membru al Curții Administrative Vieneze și Heinrich Zens, membru al Curții Supreme Administrative Austriece.

Organizatorul este Association of European Administrative Judges.

De asemenea, INM a afișat agenda evenimentului.

Conform agendei, seminarul va include și un număr de 6 cazuri de studiu, fiind concentrat asupra legislației aplicabile de către CEDO în materia drepturilor civile și a cauzelor penale.


Update 25 aprilie 2017: Seminarul „Comunicare cu elemente și tehnici de Programare Neuro-Lingvistică (NLP)”, în perioada 26-28 aprilie 2017

Potrivit comunicatului din dat de 25 aprilie 2017, INM a publicat agenda seminarului „Comunicare cu elemente și tehnici de Programare Neuro-Lingvistică (NLP)”, care se va desfășura la Bârlad, în perioada 26-28 aprilie 2017.

Obiectivele sesiunii de formare

La finalul sesiunii de formare, participanții vor fi capabili:

– să-și îmbunătățească abilitatea de a conștientiza și controla anumite stări resursă;
– să decidă pe ce canale (senzoriale) vor să comunice cu partenerii de dialog;
– înțeleagă natura filtrelor care intervin în înțelegerea mesajelor recepționate sau transmise;
– să aplice modelul preciziei în comunicarea cu partenerii de discuție.

Formatori INM: Letiția LUCESCU, Delia ANDRIEȘ

Miercuri, 26 aprilie 2017
9:00 – 9:30● Deschiderea seminarului

● Prezentarea participanților și a formatorilor

9:30 –11:00● Presupoziții*

   Exerciții aplicate

11:00 –11:15  Pauză de cafea
11:15 –12:30● Modelul comunicării (Subiect „obligatoriu”)

● Reprezentări interne (Subiect „de dorit” – va putea fi abordat în limita timpului alocat )

12:30 –14:00   Prânz (Hotel Moldova)
14:00 –15:30● Modele de Rapport (Subiect „obligatoriu”)

   Exerciții aplicate

15:30 –15:45  Pauză de cafea
15:45 –16:30  Exerciții aplicate
16:30 Închiderea primei zile a seminarului

 

Joi, 27 aprilie 2017
9:00 – 11:00● Recadrarea (Subiect „obligatoriu”). Rearanjarea hărții mentale

   Conceptul de „cadru”

   Cele 3 tipuri de recadrare:

–  Context

–  Conținut

–  Semnificație

11:00 –11:15Pauză de cafea
11:15 –12:30Aplicații practice
12:30 –14:00 Prânz (Hotel Moldova)
14:00 –15:30● Metamodele (distorsiuni, generalizări, omisiuni) – Subiect „obligatoriu”

Exerciții aplicate

 

15:30 –15:45Pauză de cafea
15:45 –16:30 Exerciții aplicate
16:30Închiderea celei de-a doua zile a seminarului

 

Vineri, 28 aprilie 2017
9:00-11:00● Ierarhizarea ideilor. Tehnica „chunk up/downlateral” (Subiect „de dorit” – va putea fi abordat în limita timpului alocat)
11:00-11:15Pauză de cafea
11:15-12:30● Studiu de caz
12:30-14:00 Prânz (Hotel Moldova)
14:00-15:30● Chunk up/down/lateral –  exemplificări practice
15:30-16:00● Concluzii, completarea formularelor de evaluare, închiderea seminarului


Update 21 aprilie 2017: Rezultatele selecției pentru Cursul de formare profesională în cadrul programelor anticorupție 

Potrivit comunicatului din data de 20 aprilie 2017, INM a publicat un anunț privind rezultatele procedurii de selecție a magistraților participanți la seminarul organizat în cadrul programelor anticorupție, la Academia Internațională de Poliție (ILEA) din Budapesta, în perioada 22-26 mai 2017

Astfel, ca urmare a anunțului publicat pe pagina web a INM în data de 3 aprilie 2017, în cadrul procedurii de selecție au fost depuse candidaturi de către 8 magistrați.

Pentru 2 din cele 8 candidaturi nu a fost depus, în termenul menționat în anunț, avizul privind participarea, prevăzut de dispozițiile art. 6 din Regulamentul privind drepturile și obligațiile persoanelor trimise în misiune temporară în străinătate de către Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, precum și pentru stabilirea procedurii de aprobare a acestor misiuni, aprobat prin hotărârea Plenului CSM nr. 335/13.03.2014. În consecință, cele 2 candidaturi au fost considerate incomplete și nu au fost incluse în procedura de selecție.

La realizarea procedurii de selecție au fost avute în vedere criteriile menționate în anunțul publicat pe site-ul INM:

  • relevanța programului pentru activitatea profesională a magistratului candidat/specializarea cerută pentru curs;
  • aspectele motivaționale și interesul în participarea la program;
  • posibilitatea și disponibilitatea magistratului de a disemina informațiile la care va avea acces prin participarea la programul de pregătire.

În aplicarea criteriului relevanței seminarului pentru activitatea profesională a magistratului a fost verificată îndeplinirea de către candidați a condițiilor menționate în anunț privind specializarea (materie penală) și nivelul instanței în cadrul căreia își desfășoară activitatea (ÎCCJ și curți de apel).

Condițiile s-au considerat a fi îndeplinite de 5 din cele 6 candidaturi incluse în procedura de selecție.

Criteriul posibilității și disponibilității magistratului de a disemina informațiile la care va avea acces prin participarea la seminar s-a considerat a fi întrunit de toate candidaturile incluse în procedura de selecție.

De asemenea, a fost verificată îndeplinirea condițiilor impuse de organizatori privind vârsta minimă, experiența în domeniul ce face obiectul seminarului, implementarea noțiunilor învățate, inexistența, pe durata activității profesionale, actelor de încălcare a drepturilor omului, condiție fizică și medicală bună.

În aprecierea îndeplinirii condițiilor sus-menționate au fost avute în vedere informațiile furnizate de candidați în documentația depusă (CV, scrisoare de intenție, declarație pe proprie răspundere.

Având în vedere numărul de locuri alocat României pentru acest seminar (4 și 2 magistrați pentru lista de rezervă), clasificarea celor 5 candidați incluși în procedura de selecție s-a realizat având în vedere nivelul instanței, fiind, de asemenea, acordată prioritate candidaților care nu figurează cu participări recente la forme de pregătire internațională prin intermediul sau finanțate de INM (stagii în cadrul Programului de schimb de magistrați derulat de EJTN, vizite de studiu la CEDO, CJUE, alte seminare internaționale etc.) sau la activități de formare organizate în cadrul aceluiași proiect, sens în care au fost avute în vedere informații din baza de date gestionată de INM privind participările internaționale ale magistraților.

Având în vedere cele de mai sus, INM decide selectarea, în ordine, în vederea participării la seminar, a următorilor magistrați:

1. Domnul judecător Valentin Horia ȘELARU, Înalta Curte de Casație și Justiție
2. Domnul judecător Silviu ANTI, Curtea de Apel Bacău
3. Doamna judecător Alina Petronela MOȘNEAGU, Curtea de Apel București
4. Domnul judecător Bogdan Ion ADRIAN, Curtea de Apel Bacău Pe lista de rezervă a aceluiași seminar, este selectată doamna judecător Anamaria TRANCĂ, Curtea de Apel București.

Pentru mai multe informații legate de acest curs verificați update-ul din 3 aprilie 2017, mai jos publicat.


Update 20 aprilie 2017: INM anunță Seminarul Drept administrativ

Potrivit comunicatului din data de 20 aprilie 2017, INM anunță Seminarul Drept administrativ, ce se va desfășura în perioada 24-25 aprilie 2017, la București.

Seminarul face parte din Programul de formare continuă – 2017.

Redăm mai jos programul evenimentului, astfel cum a fost publicat de către INM.


Update 10 aprilie 2017: Două noi seminare anunțate în perioada 10-13 aprilie 2017

Potrivit comunicatelor din data de 10 aprilie 2017, INM a anunțat organizarea a două noi seminare, parte din Programul de formare continuă 2017, după cum urmează: „Seminarul privind îmbunatățirea accesului la justiție și combaterea discriminării”, ce va avea loc la Târgu Mureș, în perioada 10-11 aprilie 2017, Seminarul „Aspecte generale de drept financiar-bancar”,  ce va avea loc în data de 10 aprilie 2017, la București și Seminar privind îmbunatățirea accesului la justiție și combaterea discriminării, ce va avea loc la Târgu Mureș,  în perioada 12-13 aprilie 2017.

De asemenea, INM a agendele acestor două evenimente: Agenda S1 Târgu Mureș a seminarului din perioada 10-11 aprilie 2017Agenda seminarului din data de 10 aprilie 2017, București și Agenda S2 a seminarului de la Târgu Mureș, din perioada 12-13 aprilie 2017.


Update 4 aprilie 2017: INM. Seminarul „Schimb de bune practici în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România – abordarea penală”, în perioada 3 – 4 aprilie 2017, la București

Potrivit comunicatului din data de 3 aprilie 2017, INM a anunțat Seminarul „Schimb de bune practici în domeniul protecției intereselor financiare ale UE în România – abordare penală”, în perioada 3-4 aprilie 2017, la București.

Evenimentul este organizat de Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF (AFCOS România), în colaborare cu Institutul Național al Magistraturii – INM, și este finanțat din bugetul de stat. Seminarul face parte din activitățile de formare profesională continuă a magistraților în domeniul protecției intereselor financiare ale UE.

Pentru mai multe informații, puteți accesa broșura finală a evenimentului incluzând agenda și lista participanților.


Update 3 aprilie 2017: INM. Curs de formare profesională în cadrul programelor anticorupție 

Potrivit comunicatului din data de 3 aprilie 2017, INM anunță organizarea „Cursului de formare profesională în cadrul programelor anticorupție”, în perioada 22-26 mai 2017, la Budapesta (Ungaria). Cursul se va desfășura în limba engleză, cu asigurarea traducerii simultane în limba română.

Organizator este Academia Internațională de Poliție (ILEA) din Budapesta.

Cursul face parte dintr-o serie de inițiative ale ILEA Budapesta dedicate programelor anticorupție și își propune să constituie un forum interactiv care să abordeze o gamă largă de subiecte, precum:
– standardele internaționale de combatere a corupției;
– schemele de corupție și fraudă folosite în domeniul sănătății publice și al sectorului judiciar;
– instrumentele folosite în lupta împotriva corupției, inclusiv măsurile punitive de natură penală sau civilă;
– încurajarea raportării actelor de corupție; -folosirea în mod eficient a informatorilor;
– dezvoltarea unei relații de cooperare între procuror și investigator;
– provocările obținerii de probe, în special de la instituții financiare din afara țării;
-organizarea și prezentarea dosarelor complexe în instanță;
– combaterea corupției prin indisponibilizarea de active (teorie și practică);
– construirea de relații de cooperare cu societatea civilă și mass-media pentru a combate mai eficient corupția;
– expertiza contabilă și folosirea indiciilor de audit financiar.

Seminarul se bazează pe studii de caz și va fi susținut de experți care au coordonat cazuri complexe, din cadrul Departamentului de Justiție (Biroul de Dezvoltare, Asistență și Instruire Internațională pentru Procurori).

Toate costurile de participare vor fi suportate de Guvernul Statelor Unite ale Americii: transport cu avionul pe ruta București-Budapesta și retur, mese, cazare, alte costuri aferente seminarului.

Prin depunerea documentelor de candidatură, candidații acceptă că, în ipoteza selectării în vederea participării, acesta se va face exclusiv în condițiile financiare anunțate de organizatori.

Potrivit informațiilor furnizate de Ambasada SUA la București și de la Academia Internațională de Poliție (ILEA), seminarul se adresează judecătorilor și procurorilor care au investigat/judecat cauze ce au vizat oficiali de nivel mediu și înalt, implicați în marea corupție, din următoarele state: România, Bulgaria, Slovacia și Kosovo.

Ambasada SUA a solicitat INM sprijinul în vederea desemnării a 4 judecători români la acest seminar. Pentru desemnarea procurorilor români participanți, o invitație similară a fost adresată de Ambasada SUA Direcției Naționale Anticorupție și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Organizatorii evenimentului au indicat următoarele condiții necesar a fi îndeplinite de către participanți:
a) vârsta minimă de 25 de ani;
b) cel puțin 5 ani experiență în domeniu;
c) să beneficieze direct de această pregătire și să poată implementa noțiunile învățate în instituțiile/unitățile din care provin și să le transmită la revenirea în țară;
d) să nu figureze, pe durata activității profesionale, cu acte de încălcare a drepturilor omului;
e) condiție fizică și medicală bune (întrucât cursul presupune și activități practice).

Persoanele cu probleme medicale temporare sau permanente sau cu dificultăți de mobilitate care le-ar putea afecta participarea la astfel de activități nu pot fi nominalizate în vederea participării decât dacă obțin o aprobare prealabilă (în scris) de la un medic. Orice participant care urmează un tratament medical sau a avut reacții alergice la medicamente trebuie să anunțe acest lucru imediat după sosirea la ILEA.

De asemenea, participanții trebuie să aibă pașapoarte/cărți de identitate valabile încă cel puțin 6 luni, calculate de la data plecării și să dețină asigurare medicală. Participanții trebuie să prezinte la Ambasada SUA din București o copie după asigurarea de călătorie / de sănătate înainte de plecarea la ILEA. Având în vedere informațiile furnizate de organizatori cu privire la grupul-țință al seminarului, precum și competența soluționării infracțiunilor de corupție și a celor asimilate, INM deschide prezenta procedură de selecție judecătorilor specializați în materie penală, care au soluționat dosare de tipul celor menționate, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție și al curților de apel.

Au fost puse la dispoziție un număr de 4 locuri. Va fi întocmită și o listă de rezervă, cuprinzând 2 judecători.

DOCUMENTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE:

  • CV detaliat și actualizat în limba română, din care să rezulte îndeplinirea condițiilor impuse de organizatori [menționate la lit. a) și b)], precum și cele privind specializarea și nivelul de jurisdicție (ÎCCJ, curți de apel);
  • scrisoare de intenție în limba română, din care să rezulte motivația magistratului pentru participarea la curs (maxim 400 cuvinte). Scrisoarea de intenție va include declarația pe proprie răspundere a magistratului cu privire la îndeplinirea condițiilor impuse de organizatori, menționate la lit. c)-e) .
  • avizul colegiului de conducere al instanței la care aceștia își desfășoară activitatea, iar în caz de urgență, avizul președintelui secției în care judecătorul își desfășoară activitatea sau, dacă nu există secții, avizul conducătorului instanței (potrivit art. 6 din Regulamentul privind drepturile și obligațiile persoanelor trimise în misiune temporară în străinătate de către Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, precum și pentru stabilirea procedurii de aprobare a acestor misiuni, aprobat prin hotărârea Plenului CSM nr. 335/13.03.2014).

Documentele solicitate vor fi transmise exclusiv în format electronic la adresa de e-mail nadia.taran@inmlex.ro, în atenția d-nei Nadia-Simona ȚĂRAN.

Data-limită pentru înscrieri este 12 aprilie 2017 (ora 24:00).

Selecția participanților va fi realizată în funcție de următoarele criterii (ordinea enumerării nu reprezintă ordinea de prioritate în aplicarea criteriilor): relevanța programului pentru activitatea profesională a magistratului candidat/specializarea cerută pentru curs; aspectele motivaționale și interesul în participarea la program; posibilitatea și disponibilitatea magistratului de a disemina informațiile la care va avea acces prin participarea la programul de pregătire.

Persoana de contact pentru acest program este d-na Nadia-Simona ȚĂRAN, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, Departamentul de formare profesională continuă, tel. 021/40.76.264, nadia.taran@inm-lex.ro

În termen de 15 zile de la finalizarea programului persoanele selectate pot transmite INM un raport privind activitățile desfășurate în timpul cursului, problemele de drept dezbătute, soluțiile relevate precum și orice alte informații de natură să permită o evaluare a calității și eficacității programului.


Update 30 martie 2017: Seminarul „Dreptul UE în contencios administrativ. Fonduri structurale și TVA”

Potrivit comunicatului din data de 30 martie 2017, INM anunță seminarul „Dreptul UE în contencios administrativ. Fonduri structurale și TVA”, care se desfășoară în perioada 03-04 aprilie 2017, la București.

Formatori vor fi Bogdan Cristea, judecător CA București în data de 03 aprilie 2017 și Daniel Severin, judecător CA București în data de 4 aprilie 2017.

Prezentăm mai jos agenda evenimentului astfel cum a fost publicată de INM.

Pentru informații suplimentare puteți verifica și  lista participanților la seminar.


Seminarul „15 ani de nediscriminare în România. Jurisprudență și evoluții”

Potrivit comunicatului din data de 29 martie 2017, INM anunță Seminarul de formare în domeniul nediscriminării „15 ani de nediscriminare în România. Jurisprudență și evoluții”, ce se va desfășura în perioada 29 – 31 martie 2017, la Predeal (județul Brașov).

Seminarul face parte din Programul de formare continuă 2017.

Prezentăm în continuare agenda evenimentului.

28 martie 2017

– sosire participanți
– cazare hotel
– cina

29 martie 2017

ORADETALII
7:30–9:00Mic dejun
9:00-9:30Înregistrare participanți
9:30-11:00Prezentare:  Asztalos Csaba Ferenc, Președinte CNCD

Temă: Legislația internă.  Stereotipuri, prejudecăți

11:00-11:30Pauza de cafea
11:30-13:00Prezentare:  Asztalos Csaba Ferenc, Președinte CNCD

Temă: Tipuri de discriminare. Excepții de la discriminare.

13:00-14:0Masa de prânz
14:30-16:00Prezentare: Asztalos Csaba Ferenc, Președinte CNCD

Temă: Probe. Sancțiuni. Jurisprudență națională.

16:00-16:30Pauză cafea
16:30-18:00Prezentare: Asztalos Csaba Ferenc, Președinte CNCD

Temă: Discursul de ură. Infractiuni motivate de ură.

19:00Cina

30 martie 2017

ORADETALII
7:30–9:00Mic dejun
09:30-11:00Prezentare: Asztalos Csaba Ferenc, Președinte CNCD

Temă: Protecția împotriva discriminării în sistemul juridic al Consiliului Europei

11:00-11:30Pauză cafea
11:30-13:00Prezentare: Asztalos Csaba Ferenc, Președinte CNCD

Temă: Convenția Europeană a Drepturilor Omului

13:00-14:00Masa de prânz
14:30-16:00Prezentare: Haller Istvan, membru în Colegiul Director CNCD

Temă: Reglementare Articolul 14, Protocolul 12

16:00-16:30Pauză cafea
16:30-18:00Prezentare: Haller Istvan, membru în Colegiul Director CNCD

Temă: Jurisprudență CEDO

19:00Cina


31 martie 2017

ORADETALII
7:30 –9:00Mic dejun
9:00 – 11:30Prezentare: Haller Istvan, membru în Colegiul Director CNCD

Temă: Directivele Europene

11:30 –13:00Pauză cafea
11:30 –13:00Prezentare: Haller Istvan, membru în Colegiul Director CNCD

Temă: Jurisprudență CJUE

13:00 –14:30Masa prânz
14:30 –16:00Prezentare: Haller Istvan, membru în Colegiul Director CNCD

Temă: Proceduri de soluționare a plângerilor

            


Update 6 martie 2017: Lista magistraților selectați pentru activitățile INM de formare continuă 2017

Potrivit comunicatului din data de 6 martie 2016, INM a făcut publică lista participanților la seminariile INM incluse în Programul de formare continuă 2017.

Pentru activitățile de formare continuă programate să se desfășoare în cursul anului 2017 au formulat opțiuni un număr de 6.187 judecători și procurori.

Procedura de selecție a permis alocarea unui număr de 3.706 judecători și procurori (59% din numărul magistraților care au formulat opțiuni de participare).

Consultați lista magistraților selectați pentru activitățile INM de formare continuă 2017.


INM a publicat detalii privind Programul de formare continuă – 2017

Prin comunicatul din data de 9 februarie 2017, INM a anunțat faptul că, în data de 2 februarie 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat Programul de formare continuă pentru 2017 (Hotărârea nr. 86 din data de 2 februarie 2017 a Plenului CSM). Pe baza acestui program, Institutul National al Magistraturii a elaborat Calendarul acțiunilor de formare continua pentru 2017.

De asemenea, INM a precizat că în programul de formare din acest an se regăsesc 250 de activități de formare deschise participării judecătorilor și procurorilor, însumând 5.692 de locuri de formare.

Conform acestui anunț, INM acordă și anul acesta o atenție specială dreptului Uniunii Europene, cooperării judiciare internaționale în materie civilă și penală și drepturilor omului. Astfel, în completarea seminarelor dedicate acestor domenii, aspecte privind dreptul UE și drepturile omului vor fi incluse și în alte seminare, acolo unde agenda permite astfel de trimiteri.

INM mai anunță și faptul că va lansa, în cursul lunii martie, o serie de 27 de cursuri e-learning dezvoltate în materia codurilor civile și penale, deschise participării judecătorilor și procurorilor.

Aceștia sunt invitați să formuleze opțiuni pentru cel mult 3 seminare sau alte activități de formare continuă în domeniile care prezintă interes din perspectiva specializării și atribuțiilor de serviciu sau în acele domenii în care simt nevoia dobândirii unor cunoștințe suplimentare.

Listele definitive ale participanților la seminare vor fi afișate pe pagina web a INM în cel mai scurt timp după efectuarea selecției, astfel că aceste date vor putea fi avute în vedere la programarea ședințelor de judecată și a celorlalte activități în care sunt implicați magistrații respectivi.

Procesul de introducere în baza de date a opțiunilor magistraților se va încheia cel târziu la data de 21 februarie 2017.

Pentru mai multe informații consultați:

Istoricul seminarelor derulate în cadrul Programului de formare continuă – 2017:

– Comunicare cu elemente și tehnici de Programare Neuro-Lingvistica (NLP), desfășurată la București, în perioada 29-31 martie 2017 – Agenda seminarului;
– Seminar privind îmbunatățirea accesului la justiție și combaterea discriminării, desfășurat la Oradea, în perioada 23-24 martie 2017 – Agenda seminarului 2;
– Seminar privind îmbunatățirea accesului la justiție și combaterea discriminării, desfășurat la Oradea, în perioada 21-22 martie 2017 – Agenda seminarului;
– Seminar Dreptul UE în contencios administrativ. Fonduri structurale și TVA, desfășurat la București, în perioada 20-21 martie 2017 – Agenda seminarului și lista participanților;
– Conferința Expertiza fiscală judiciară și extrajudiciară, desfășurată la București, în data de 10 martie 2017 – Agenda seminarului;
– Seminar privind îmbunatățirea accesului la justiție și combaterea discriminării, desfășurat la Cluj-Napoca, în perioada 1-2 martie 2017 – Agenda seminarului;
– Seminar privind îmbunătățirea accesului la justiție și combaterea discriminării, desfășurat la Cluj-Napoca, în perioada 27-28 februarie 2017 – Agenda seminarului;

[UPDATE: Seminarul „Practica instanțelor naționale în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale în litigii în care este incident dreptul UE”] INM. Programul de formare continuă – 2017 was last modified: mai 3rd, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: