Seminarii din Catalogul general al Reţelei Europene de Formare Judiciară 2015 pentru procurorii și judecătorii români

27 feb. 2015
Vizualizari: 1256

Despre

  • INM și Reţeaua Europeană de Formare Judiciară
  • Formare continuă pentru judecători și procurori
  • Termenul de înscriere: 9 martie 2015
  • Bursă pentru 6 activități selectate de INM

Pe site-ul INM a fost publicat un anunț referitor la organizarea seminariilor din Catalogul general Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN) 2015 în cadrul programului de formare profesională adresat judecătorilor și procurorilor.

INM a selectat 6 activități din Catalogul general EJTN pentru care este oferită o bursă ce constă în rambursarea cheltuielilor participanților pentru transport, cazare și masă, pe baza documentelor doveditoare. Cele 6 seminarii sunt:

  1. Franța – Paris: Prison and detention: the role of the judiciary in protecting fundamental rights (12/10/2015 – 16/10/2015)
  2. Spania – Madrid: Social networks and crimes (21/9/2015 – 22/9/2015)
  3. Germania – Wustrau: On the Independence of the Judiciary – A European Comparison (31/5/2015 – 5/6/2015)
  4. Italia – Roma: Public companies (6/5/2015 – 7/5/2015)
  5. Italia – Scandicci: Justice and communication (7/10/2015 – 9/10/2015)
  6. Belgia – Bruxelles: Formation approfondie Cybercrime – PEN-118 (20/4/2015 – 21/4/2015)

Termenul-limită pentru înscrierea la cele 6 seminarii este de 9 martie 2015.

 

Documentele necesare pentru înscriere:

  • „CV conținând datele de contact (telefon, e-mail);
  • Formularul de înscriere completat;
  • Scrisoare de intenție;
  • Certificat de competență lingvistică pentru limba de lucru a seminarului/alte documente doveditoare;
  • Avizul colegiului de conducere al instanței sau parchetului la care aceștia își desfășoară activitatea, iar în caz de urgență, avizul președintelui secției/procurorului șef secție în care judecătorul sau procurorul își desfășoară activitatea sau, dacă nu există secții, avizul conducătorului instanței sau parchetului (potrivit art. 6 din Regulamentul privind drepturile și obligațiile persoanelor trimise în misiune temporară în străinătate de către Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, precum și pentru stabilirea procedurii de aprobare a acestor misiuni, aprobat prin hotărârea Plenului CSM nr. 335/13.03.2014)”.

Documentele solicitate vor fi transmise la adresa de e-mail nadia.roman@inm-lex.ro. Persoana de contact pentru acest program este doamna Nadia Roman, expert INM, tel. 021/40 76 228.

 

Criteriile de care INM va ține cont în vederea selecției candidaților români:

  • „relevanța programului pentru activitatea profesională a magistratului candidat/specializarea cerută pentru curs;
  • neparticiparea recentă la alte forme de pregătire internațională;
  • posibilitatea și disponibilitatea magistratului de a disemina informațiile la care va avea acces prin participarea la programul de pregătire.

Fiecare criteriu de selecție va fi analizat corelativ cu condiția cunoașterii temeinice a uneia din limbile străine în care se desfășoară programul de pregătire, atestată, în principal, prin documente oficiale depuse de candidat”.

Catalogul general EJTN ce cuprinde acțiunile de pregătire pentru anul 2015 este disponibil pe site-ul EJTN. INM a făcut precizarea că seminariile din „Calendar of training activities” și cele cuprinse în Catalogul general EJTN organizate de ERA (Academy of European Law Trier) nu sunt vizate de prezentul anunț, și că pentru aceste activități se vor face anunțuri și selecții separate.

 

Pentru mai multe detalii consultați anunțul oficial publicat pe site-ul INM.

Seminarii din Catalogul general al Rețelei Europene de Formare Judiciară 2015 pentru procurorii și judecătorii români was last modified: februarie 27th, 2015 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: