Hotărârile Consiliului de Mediere din 8 august 2016 privind modificarea taxei anuale, cursurile de formare profesională și modificarea organigramei

12 aug. 2016
Vizualizari: 1465

Despre

  • Taxa anuală: 400 RON 150 lei/10 ore curs Modificarea organigramei
  • Reprezentanții CPMJ

Consiliul de Mediere a publicat o serie de hotărâri luate în data de 8 august, după cum urmează:

Hotărârea CM nr. 28/2016

Cursurile de formare profesională continuă organizate prin intermediul Institutului de Formare al Consiliului de Mediere sunt susținute de formatori desemnați de către Consiliul de mediere, fără o remunerare a acestora.

În vederea participării la aceste cursuri, mediatorii plătesc o taxa în cuantum de 150 lei/10 ore curs.

Respectiva hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2016 și poate fi contestată la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Hotărârea CM nr. 29/2016

Organigrama Consiliului de mediere se modifică cu următoarele posturi:

Serviciul juridic: 3 posturi
Registratura: 1 post
Redactări/Eliberări acte: 2 posturi
Contabilitate: 1 post
Resurse Umane: 1 post
Arhiva: 1 post
Tehnic suport IT: 1 post
Administrativ: 1 post.

Consultați hotărârea pentru a vizualiza organigrama.

Hotărârea CM nr. 30/2016

Se modifică prevederile art. 5 din Hotărârea Consiliului de mediere nr. 196/25.02.2012 cu privire la cuantumul Taxei anuale profesionale astfel: „Se stabilește Taxa anuală profesională obligatorie al cărei cuantum este de 400 lei, începând cu data de 1.01.2017”.

Până la data de 31.12.2016 mediatorii care achită taxa anuala profesională la zi, inclusiv restanțele datorate Consiliului de mediere, vor efectua plățile conform Hotărârii nr. 196/25.02.2012, unde taxa anuală este în valoare de 100 de lei.

Mediatorul cu o restanță la plata mai mare de trei ani are obligația să achite la zi debitul înregistrat, datorat Consiliului de mediere, până cel mai târziu la data de 31 decembrie a anului în curs. În caz de neplată fapta mediatorului se consideră abatere disciplinară și va fi supus cercetării disciplinare conform reglementarilor legale în vigoare sub sancțiunea încetării calității de mediator.

La suma restanta datorată, distinct de măsura încetării, se va aplica o penalitate de întârziere corespunzătoare de 0,01 % pe fiecare zi de întârziere.

a) Mediatorul cu o restanță la plata de până la trei ani are obligația să achite la zi debitul înregistrat, datorat Consiliului de mediere, până cel mai târziu la data de 31 decembrie a anului în curs. În caz de neplată fapta mediatorului se consideră abatere disciplinară și va fi supus cercetării disciplinare conform reglementarilor legale în vigoare sub sancțiunea suspendării din profesie pe durata de la o lună până la șase luni, după caz.

b) La suma restanta datorată, distinct de măsura suspendării, se va aplica o penalitate de întârziere corespunzătoare de 0,01 % pe fiecare zi de întârziere.

Începând cu data de 9.08.2016 furnizorii de formare în mediere vor achita taxa de 100 lei pentru fiecare Certificat de absolvire emis de Consiliul de mediere.

Respectiva hotărâre intră în vigoare de la data de 1.01.2017 și poate fi contestată la autoritatea emitentă în termen de 30 zile de la data comunicării.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Hotărârea CM nr. 31/2016

Organele de conducere a Corpul profesional al mediatorilor din județe (CPMJ) procedează la recuperarea taxelor anuale profesionale datorate de către mediatorii autorizați.

Se alocă CPMJ din fiecare județ 10% din taxele anuale colectate prin intermediul CPMJ, în vederea susținerii cheltuielilor de ordin administrativ.

Respectiva hotărârea poate fi contestată în termen de 30 de zile.

Sursa informației

Hotărârile Consiliului de Mediere din 8 august 2016 privind modificarea taxei anuale, cursurile de formare profesională și modificarea organigramei was last modified: august 11th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: