Generația mai tânără nu este mulțumită de progresele pe care le-au făcut Codurile fiscale

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Nicolae Cîrstea: Suntem împreună cu dl profesor Radu Bufan, inițiator al acestei conferințe internaționale de Drept comercial, așa cum s-a spus de către dl decan Bercea în deschiderea conferinței. Domnule profesor, nume foarte importante ale doctrinei juridice românești pe această specialitate – Comercial, Civil, Insolvență – teme extrem de interesante, speakeri veniți atât din domeniul bancar cât și din mediul universitar, dar și din practică.

Care ar fi concluziile dumneavoastră la finalul acestei conferințe?

Radu Bufan: Aici sunt tot felul de discuții. Prima concluzie este că, indiferent de disputa în jurul existenței sau rămânerii în ființă a Dreptului comercial sau nu, este evident că viața de afaceri are un specific și toate reglementările privind viața de afaceri trebuie analizate cumva distinct de cele care privesc, de exemplu, consumatorii. Deci, totuși, practica ne impune să ne uităm cu alți ochi la tranzacțiile – lato sensu vorbind – din viața de afaceri și cele dintre particulari, și cred că ăsta a fost, totuși, un element comun, care a adunat și mari civiliști, cunoscuți ca fiind adepții unificării Dreptului privat – cum e profesorul Marian Nicolae de la București – dar și comercialiști, să zic așa, renumiți – cum e profesorul Piperea de la București și profesorul Catană de la Cluj; ca să nu mai vorbesc de dl profesor Turcu, de la Cluj.

Deci ideea a fost că am reușit, mai ales cu ajutorul d-lui decan Bercea, să aducem persoane care în mod normal nu se întâlnesc la conferințe, pentru că au, să spunem, încă vederi diametral opuse asupra necesității sau oportunității, mă rog, unificării Dreptului privat pe care a făcut-o Codul civil.

Deci mie mi se pare că toate forțele au convers în această conferință, zic eu, de un nivel științific, mai degrabă, decât profesional, în lămurirea acelor aspecte din teorie și din practică, ce sunt specifice vieții de afaceri. Sigur, în continuare noi, comercialiștii, vorbim despre tranzacții comerciale, că e un cuvânt care e greu de evitat, civiliștii puri și duri se feresc să folosească acest cuvânt însă, totuși, am găsit un limbaj comun.

Nicolae Cîrstea: Ați avut prezent la această conferință și un senior al Dreptului comercial – este vorba despre dl profesor Ion Turcu. Domnia sa, într-un interviu de ieri, spunea că s-a împăcat cu teoria monistă și aproape a acceptat-o. De asemenea, aș puncta această chestiune, că ați reușit să aduceți, în cadrul aceleiași conferințe, oameni, profesori, doctrinari care până acum au stat pe baricade diferite – fie fixați pe Dreptul civil, fie fiind partizanii Dreptului comercial. Ați avut un titlu extrem de interesant. Ați reușit să dezbateți toate problemele pe care le-a presupus aprofundarea acestei chestiuni?

Radu Bufan: E adevărat că ne-am bucurat de prezența profesorului Turcu și ne-am bucurat și de un mesaj transmis de profesorul Cărpenaru, care, într-un fel a fost dânsul inspiratorul acestei serii de conferințe. Prima conferință am făcut-o când domnia sa a împlinit 70 de ani, adică exact acum 10 ani. Sigur că nu am reușit să dezbatem toate chestiunile, însă avantajul conferinței a fost că, comparativ cu ultimii ani, în care am discutat numai insolvență și Drept societar, acum au apărut noi idei. De exemplu, s-au lansat noi direcții de discuții pentru conferințele viitoare.

Ca să vă dau un exemplu, profesorul Marian Nicolae vorbea despre sursele sau originile acestor, mă rog, contracte specifice vieții de afaceri, care ar trebui raportat la prevederile Codului civil luate în altă ordine decât legea –adică uzanțele comerciale, obiceiurile profesionale –, chestie foarte interesantă și în special un punct, să zic așa, de discutat pentru comercialiști. Iar profesorul Chirică, de la Cluj, care știți că este un mare civilist, cel mai mare, să spunem, în materia lui, cel puțin după părerea noastră, a lansat chiar o idee care noi spunem că poate fi dezbătută, și anume poate fi ideea centrală a unei viitoare conferințe – ideea răspunderii în viața de afaceri. Pentru că se cunoaște faptul că, în special în business, nu te mai poți întoarce înapoi. Nu există nici în teorie, măcar, repunere în situația anterioară. Adică pagubele cauzate unui contractant printr-o comportare culpabilă nu pot fi, în fapt, niciodată remediate. Și, deci, un alt rezultat al conferinței a fost că am reușit să rezolvăm câteva probleme, dar am descoperit altele, care oricum, toată lumea a fost de acord că sunt de interes și că pot fi tratate în viitor.

Nicolae Cîrstea: Domnule profesor, felicitări pentru tot ce s-a întâmplat aici. Părerea mea este că numele și temele dezbătute au fost mult mai mult decât ceea ce ne așteptam. Desfășurarea conferinței a depășit așteptările și cred că nu numai din punctul meu de vedere, ci al tuturor celor care au fost în sală.

Știm că v-ați dedicat ultimii ani aprofundării Dreptului fiscal, modificărilor noilor Coduri fiscale. A apărut, iată, Noul cod fiscal, dumneavoastră înșivă aveți în următoarea perioadă urmează să apară un tratat de Drept fiscal. Cât de bine răspund noile coduri fiscale filosofiei și lucrurilor pe care vi le-ați dorit atunci când lucrați în echipă la minister și cu specialiștii pe drafturile respective, înainte de a apărea codurile?

Radu Bufan: Eu vreau să spun, sigur că generația mai tânără, care vrea să facă revoluție din orice, că altfel n-ar mai fi revoluții, nu este mulțumită de progresele pe care le-au făcut cele două coduri. Eu vreau să spun doar atât, că a fost o muncă foarte serioasă, dl Manolescu, care a condus această lucrare timp de doi ani și jumătate, a pus la dispoziție întotdeauna o echipă extrem de competentă din Ministerul de Finanțe, au fost zeci de întâlniri la București cu consultanți din cele mai diferite domenii și toate modificările propuse au fost analizate cu mare seriozitate. Eu spun că o foarte mare parte din propunerile mediului de afaceri care au fost promovate prin Coaliția pentru Dezvoltarea României au fost acceptate în cod. Sigur, în special cele care încearcă să lămurească niște interpretări și să mai pună puțin stavilă unor comportamente, să spunem așa, probate ca abuzive din partea unor inspectori ai ANAF. Adică s-a încercat să se mai clarifice anumite lucruri.

Sigur că n-am putut să avansăm acolo unde voiam să modificăm politica fiscală și unde era impact bugetar. Pentru că dacă nu este spațiu bugetar, oricât am vrea noi să facem, nu iese bine. Dar una peste alta, eu cred că datorită muncii foarte serioase care a durat peste doi ani, noile coduri arată mult mai bine. Aș vrea chiar să vă spun că Codul de procedură fiscală – nu știu dacă cineva a observat – nu mai are norme de aplicare, într-o materie în care discutăm, practic, despre liberul acces la justiție sau despre drepturile contribuabilului, adică toate dispozițiile sunt la nivel de lege, ceea ce mi se pare un progres teoretic foarte important. Și sigur că în Codul fiscal mai există anumite dispoziții care și în Codul de procedură fiscală, care n-au fost, să spunem, chiar bine reglementate. Însă discuția aici este – și eu cred că pentru viitor trebuie să reușim să obținem o convenție în negocieri cu ANAF-ul, în special. Și anume, să găsim un limbaj comun, pentru că de regulă, la aceste discuții, fiecare vorbește despre abuzurile celuilalt. ANAF-ul ne aduce în discuție fenomene de evaziune care –trebuie să recunoaștem, există – iar noi vorbim totdeauna de aspecte particulare, care n-aș vrea să cred că caracterizează majoritatea Administrației fiscale, și anume anumite interpretări care sunt clar forțate. Și dacă reușim să găsim în continuare acest dialog și să mergem pe terenul acesta comun, în care și noi acceptăm să nu lucrăm pentru evazioniști sau să nu ajutăm acest fenomen, să nu ne implicăm deloc, să ne putem discerne clientela, să lucrăm pentru societăți reputate și serioase, care vor să se comporte corect și ANAF-ul să înțeleagă că ăștia sunt partenerii de discuție, în rest n-ar trebui să ne intereseze, să spunem, partea asta care e la marginea legii.

Și ce cred eu că ar mai trebui făcut în codurile acestea: În toată relația asta de administrare fiscală ar trebui să putem să valorizăm mai bine prezumția de bună credință, care trebuie să acționeze și în favoarea contribuabilului, și a organului fiscal care vine să-l verifice. Și eu cred că din această perspectivă, organul de inspecție ar trebui să beneficieze de o putere mai mare de apreciere. Sigur că la noi, dacă îi dai o anumită putere de apreciere Fiscului, toată lumea o să sară în sus și o să spună că deschizi ușa pentru șpagă, pentru … Eu nu cred că-i așa. Eu cred că sunt suficiente elemente prin care să se poată colora sau identifica buna credință a unui contribuabil. Legea fiscală, din păcate, nu încearcă să facă niciun pas pe acest domeniu. În legislație, în general, s-a început, în celebra Lege a insolvenței persoanelor fizice, care încă n-a intrat în vigoare, este prima dată când găsim, cu liniuță, să spunem așa, identificate elementele care prezumă buna credință și elemente care prezumă reaua credință a unui debitor.

Eu cred că e un exemplu care ar trebui să fie urmat și, cel puțin în opinia mea, inspectorul fiscal, când vede că este în fața unei erori sau în fața unui comportament în general diligent al unui contribuabil care cooperează și își dă toată silința să dezvăluie adevărata sa activitate și să creeze o imagine fiscală reală a activității sale, inspectorul fiscal și organul fiscal ar trebui să aibă o libertate mai mare de apreciere. Nu în ceea ce privește impozitele ca atare, că ele sunt datorate în baza legii, dar în ceea ce privește sancțiunile, inclusiv accesoriile la creanța fiscală.

Nicolae Cîrstea: Domnule profesor, în încheiere, făcând o paralelă între Dreptul comercial și cel fiscal, este fiscalitatea avatarul mediului de afaceri?

Radu Bufan: Mi-e greu să răspund în condițiile în care toate studiile arată că, din păcate, o foarte mare parte din tranzacțiile din România nu sunt fiscalizate. Eu am păreri proprii, și anume cred că comercianții ăștia cinstiți și care declară… Din păcate, cei care depun declarații și depun documente, ei sunt primii, deocamdată, vizați de controale fiscale, pentru că astea sunt evidențele Fiscului. Eu cred, fără să mă pricep foarte tare la activitatea de administrare, că Fiscul ar trebui să-și schimbe structura și optica. Și anume, să deplaseze mult mai mulți oameni în teren, acolo unde se întâmplă în realitate evenimentele, și să încerce să scoată la lumină acele tranzacții care nu se văd deloc, care sunt făcute în totalitate la negru, în așa fel încât ar avea mai mult spațiu bugetar de respirație, ca să nu-i chinuie pe săracii contribuabili care se chinuie să declare, să intre în legalitate și să se descurce în hățișul de acte.

Nicolae Cîrstea: Domnule profesor, vă mulțumesc. A fost o plăcere să vă ascultăm. Felicitări pentru tot ce s-a întâmplat aici. Sper să aveți putere, să faceți și edițiile viitoare cel puțin la acest nivel.

Radu Bufan: Mulțumesc mult și sperăm să reușim până în toamnă să scoatem un volum cu comunicările in extenso, cu ajutorul dumneavoastră, ca de obicei. Vă mulțumim pentru sprijin.

Nicolae Cîrstea: Și eu vă mulțumesc.