Frumusețea avocaturii este aparenta libertate a profesiei

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Nicolae Cîrstea: Bună ziua, suntem împreună cu dl profesor Iulian Nedelcu, profesor, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universității din Craiova, dar și avocat. Domnule profesor, suntem într-o incursiune în țară, privind evidențierea bazelor materiale, discuții cu cadrele didactice pe chestiuni care înseamnă cât de pregătiți sunt studenții pentru admiterea în profesiile juridice, cum vin ei de la liceu, ce-și doresc când vin la facultatea de Drept, ce-și doresc când absolvă facultatea de Drept și ne bucurăm să stăm de vorbă și cu dumneavoastră despre aceste lucruri. Cum simțiți că sunt studenții dumneavoastră la Facultatea de Drept din Craiova?

Iulian Nedelcu: Bună ziua și vă mulțumesc pentru această ocazie pe care mi-o dați. În calitatea mea și de beneficiar al activității dumneavoastră editoriale, ca autor de carte și ca publicații în editura – în opinia mea una dintre cele mai prestigioase edituri de carte juridică din România și poate nu numai, chiar și din spațiul Uniunii Europene. Din această perspectivă, iată că această triplă identitate pe care mi-ați conferit-o își găsește valențele în acest ambient academic.

Din perspectiva mea, și ca dascăl, și ca practician, ca avocat, ca avocat de bară, cred că profesia de avocat este una dintre cele mai frumoase profesii pe care le poate aborda un absolvent de drept. De altfel, din perspectiva istoriei civilizației umane, aș putea spune că profesia de avocat este cea care a generat în cea mai mare măsură cultură și civilizație. Și începând, dacă vreți, de la Codul lui Hamurabi, poemul lui Ghilgameș – asta din perspectiva culturii mesopotamiene și sumeriene, dar mai ales la cultura clasică – și mă gândesc aici la celebrele Antifilipice ale lui Demostenes, care a creat pe vremea legislației lui Solones și legislației ateniene cultură și civilizație, la marele Cicero, care a murit ca avocat după o celebră pledoarie împotriva lui Catilina, care era primul consul, deci șeful Republicii Romane și care și-a desăvârșit activitatea nu numai ca practician, ci și ca teoretician – amintesc aici că a scris aproape 6000 de opere, iar opera lui Cicero stă la baza întregii culturi și civilizații occidentale de după aceea. Inclusiv, dacă vreți, din perspectiva scrierilor lui Trebonian, unul din marii juriști ai lui Iustinian.

Fac o paranteză: Chiar am predat studenților mei o activitate legată de conceptul de Stat de Drept. Iată câtă actualitate și nu-i nimic nou sub soare. Chiar în aceste zile se dezbate legea de modificare a activității avocațiale – repet – activitatea avocațială care a fost determinată și pigmentată în istoria instituțională a României moderne cu mari nume. Eu obișnuiesc să le spun studenților mei că atunci când România a fost condusă de avocați, leul era convertibil. Și-i numesc aici pe Mihail Kogălniceanu, pe Tătărăscu – ordinea este aleatorie, bineînțeles – Titulescu, Delavrancea, Ion Tanoviceanu. Dacă vă uitați acolo, sus, la aula magna, printre cei 25 de academicieni juriști pe care prin osârdia și munca d-lui academician Dogaru au fost determinați și a căror activitate a fost, dacă vreți, excelată prin munca pe care au avut-o nu numai ca oameni de cultură, ci și ca juriști, veți observa și pe Ion Tanoviceanu. Ion Tanoviceanu, care a fost oltean de aici, din Glodu. Ion Tanoviceanu – și le spun mereu studenților mei lucrul acesta – a fost unul dintre avocații preopinenți lui Delavrancea. În celebrul proces al plagiatului, Caragiale. Iată ce mică e lumea și nimic nu e nou sub soare. În acest proces, în care Caragiale l-a acuzat pe un ziarist – Caion – a fost apărat de Delavrancea, mare Delavrancea, care era, în același timp și în epoca sa de glorie și președinte al Academiei la Curtea cu Jurați a Tribunalului Ilfov, în 1903. Iar în calea de atac a fost apărat ziaristul de Ion Tanoviceanu – oltean, profesor de Drept penal, creator de școală juridică penală și care, în acest duel judiciar, a reușit să-l înfrângă pe Delavrancea.

Iată, toate aceste lucruri exprimă ideea de stat de Drept. Vizavi de toate aceste discuții care se pun în legătură cu profesia de avocat și cu ceea ce presupune profesia de avocat ca element al garanției dreptului la apărare – drept de altfel constituțional garantat și, dacă vreți, și ca modalitate prin care un principiu drag mie, și care se extrage din Tratatul de la Lisabona – o veritabilă Constituție a Uniunii Europene – și anume din principiul egalității armelor, exprimă tocmai această egalitate de care tot adevărul judiciar exprimat prin judecătorul de scaun are nevoie.

Această stare de echilibru între acuzare și apărare este o necesitate a conceptului de stat de Drept. Nu se poate concepe o altfel de situație. Dar pentru ca existența profesiei de avocat, care este o profesie nobilă și, repet, de-a lungul umanității au existat mari avocați care au creat cultură și civilizație. Dincolo de asta, este o profesie care presupune, în afară de munca la bară, presupune și sănătate, multă sănătate mentală, fizică și sufletească și, evident, dorința de a te încredința cu trup și suflet adevărului judiciar al clientului tău.

Practic, pentru avocat nu există decât două tipuri de subordonări: cea față de conștiința sa și cea față de interesul legitim al clientului.

Nicolae Cîrstea: Domnule profesor, ce calități ar trebui să aibă un student pentru a putea accesa avocatura? Suntem aproape de admiterea în profesiile juridice, în curând avem licența la facultatea de Drept. Din acest punct de vedere, ce ați putea să transmiteți studenților cu privire la calitățile pe care ar trebui să le aibă pentru a intra în profesia de avocat?

Iulian Nedelcu: Practic, la toate cursurile pe care le predau, respectiv cursuri de Drept administrativ și de procedură administrativă, pledez pentru existența acestei nobile profesii și îi încredințez pe studenți că o condiție fundamentală, sine qua non, de la care se pleacă pentru a putea accede în această profesie, este să îți dorești cu adevărat să profesezi. Pentru că există și această falsă credință, că intrarea în avocatură îți garantează succesul în viață. Este inexact. Intrarea în avocatură, în profesia nobilă de avocat, ca și intrarea în profesia nobilă de magistrat, presupune, în primul rând, ca orice activitate legată direct și nemijlocit de om, cu dimensiunea și cu universul său, presupune în primul rând sănătate mentală, fizică, dorința de a profesa și, mai ales, capacitatea de a te adapta și a citi mereu. Orice profesionist care își respectă condiția, dacă nu citește, apar, din perspectiva acestei integrări a României în spațiul Uniunii Europene, apar aproape săptămânal decizii ale autorităților judiciare și legiuitoare ale Uniunii Europene și ale autorităților legiuitoare și judiciare românești, care trebuie puse în conformitate cu norma constituțională și cu doctrina de specialitate. Deci dacă nu ai capacitatea de a citi și de a te integra, de a-ți dori să faci o asemenea profesie legată de om și în legătură cu omul, să te confunzi… Eu le spun câteodată studenților mei că cea mai apropiată profesie de munca avocatului este munca de actor. Ca să fii un actor foarte bun trebuie să ai o calitate pe care actorii o au și pe care o recomand și avocaților: transpoziția; vocația, capacitatea de a intra în pielea personajului; și cu mintea, și cu sufletul.

Deci din această perspectivă cred că, atâta timp… În avocatură există un specific la admiterea în avocatură: nu concurezi decât cu tine însuți. Practic nu există un număr limitat de locuri, nu există un număr limitat de situații care pot converge… Dimpotrivă. Deci, practic, din această perspectivă, singura, dacă vreți, singurul target al avocatului este el însuși.

Nicolae Cîrstea: Aș vrea să vă întreb cât de grea este profesia de avocat. Profesați atât în Craiova, dar și la nivel național. Aveți o carieră de avocat în spate. Care sunt greutățile profesiei de avocat?

Iulian Nedelcu: Profesez și în Craiova, și în București, și în spațiul Uniunii Europene – am avut șansa să pledez la Curtea de Justiție de la Luxembourg și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, într-un proces extrem de controversat. Deci din această perspectivă aș putea spune că și greutățile și facilitățile profesiei de avocat se află într-un echilibru. În primul rând, sănătatea, de care am vorbit, dacă există, totul este în regulă. În al doilea rând, acea stare de comuniune pe care o ai cu interesul legitim al clientului. În al treilea rând, ai această stare de bine pe care ți-o dă capacitatea de a empatiza cu interesul legitim al clientului. Or, din această perspectivă, este o deosebire fundamentală între exercitarea calității și profesiei de avocat ca o profesie juridică indispensabilă actului judiciar și – repet – cu valențe istorice și culturale de netăgăduit – și orice altă profesie care implică instituții sau proceduri statale.

Practic singura posibilitate pe care o ai tu, ca avocat, este de a conlucra într-un spirit de echipă care să genereze clientului acea stare de încredere în adevărul său legitim. Nici mai mult, nici mai puțin.

Nicolae Cîrstea: Domnule profesor, care ar fi frumusețea avocaturii, dincolo de greutatea acestei profesii?

Iulian Nedelcu: Frumusețea avocaturii este aparenta libertate a profesiei. Dar zic aparentă pentru că, practic, în momentul în care faci o activitate avocațială de nivelul excelenței, deci ai atins acest target al excelenței, inclusiv aparenta libertate este iluzorie. Ai libertatea de a nu avea libertate dacă-ți respecți profesia. În rest, este o chestiune care ține, dacă vreți, de faptul că, în afară de Dumnezeu și conștiința ta, nu ai, practic, niciun șef. Dar mai există ceva, pe care, în cei 26 de ani de activitate avocațială și cei 38 de ani de muncă pe diverse paliere, inclusiv activități care presupuneau forța publică, l-am descoperit: munca în echipă. Și recomand acest lucru tuturor celor care vor să facă avocatură, pentru că avocatura făcută singuratic este o avocatură destinată, încă de la început, eșecului. Pentru că este atât de complexă activitatea pe carte o ai atunci când intri în acest perimetru al activității judiciare, încât nimeni nu se poate declara ca fiind un factotum, adică un cunoscător care să le știe pe toate. Dimpotrivă. Dar munca în echipă este o chestiune care ține până la urmă, de capacitatea fiecăruia de a se regăsi într-o echipă care să-și pună toată credința și cunoștințele în spiritul sau în legătură cu adevărul legitim al clientului său. Și, evident, din această perspectivă, condescendența, raportul și demnitatea profesională, evident, la care fac trimitere. Și ceea ce – că nu pot să trec peste discuțiile care generează în acest moment, după părerea mea, false probleme, și anume confidențialitatea raportului dintre avocat și client. Este o chestiune câștigată cauzei; de peste 2000 de ani, de peste 3000 de ani, de la legile lui Solones, unul dintre marii legislatori. De altfel toți marii legislatori ai lumii, și-i numesc aici pe Solones, pe Licurgus, pe Trebonian, de care am vorbit, pe Iustinian, pe Papinian – toți au făcut trimitere și toți au fost jurisconsulți și avocați, inclusiv avocații din perioada de glorie a statului de Drept românesc – și-i numesc aici pe marii avocați, o parte din ei i-am numit deja: Delavrancea, Tanoviceanu, Armand Călinescu, Take Ionescu – supranumit Guriță de Aur, marele Istrate Micescu; oameni care și-au devotat credința și au murit cu această credință. Nu ai această vocație dacă nu-ți respecți clientul, iar această confidențialitate nu trebuie privită nici ca o supraimunitate. Este o relație corectă care derivă din principiul armelor egale. Evident că asta nu-l exonerează pe avocat de egalitatea în fața legii și de răspunderea inclusiv disciplinară și nu numai disciplinară, atunci când actele sale încalcă și demnitatea profesiei și, mai ales, legea.

Nicolae Cîrstea: Așa cum spuneam, ne apropiem, în câteva luni va fi examenul de admitere în profesia de avocat. Pentru un student care vrea să acceseze această profesie, ce ați putea să transmiteți din punctul de vedere al perioadei în care reușești să obții recunoașterea în avocatură, să-ți construiești un brand și, în concluzie să reușești să trăiești decent din profesia de avocat?

Iulian Nedelcu: În primul rând doresc succes tuturor celor care vor să acceadă în această nobilă profesie. Pentru că, repet, la admitere nu ești față în față decât cu tine însuți. Nu concurezi cu altcineva, nu există locuri limitate, există numai activitatea ta față în față cu conștiința ta și cu dorința ta de a profesa. Dincolo de toate astea există perioada de stagiar, în care, evident, aici este o chestie și de șansă, pentru că viața prin ea însăși este o șansă – de a lucra într-un cabinet de avocatură care să-ți dea, să-ți explice, să-ți genereze acea stare de comuniune sufletească cu ideea de devoțiune față de interesul legitim al clientului. Deci perioada de stagiatură de 2 ani. După aceea este, evident, recomand în continuare ca activitatea oricărui avocat să fie făcută în echipă. Este șansa oricărui avocat tânăr de a lucra într-o echipă, pentru că altfel nu se poate. Din perspectiva oricărui avocat, oricât ar fi el de bine pregătit, oricât de multă dorință ar avea de a face avocatură, complexitatea și universalitatea activității umane și a instituțiilor raportată, dacă vreți, la această dimensiune europeană, îl face ineficient și pe cale de consecință pot exista regrete și regrese în această profesie.

Deci munca în echipă într-o formă oarecare. Activitatea avocațială este prevăzută prin lege în mai multe modalități de organizare: sunt societăți civile profesionale, sunt cabinete reunite, există posibilitatea… Acum, până la urmă, este și o chestiune prin care instinctul profesional și instinctul și dorința fiecăruia dintre cei care vor să profeseze această nobilă profesie se regăsește în capacitatea de a se integra într-o echipă.

Nicolae Cîrstea: Domnule profesor, vă mulțumesc pentru această pledoarie patetică, aproape, pentru avocatură și pentru avocat.

Iulian Nedelcu: Vă mulțumesc foarte mult și eu, pentru această ocazie pe care mi-ați dat-o ca, încă o dată, din perspectiva mea, și de profesor, și de avocat, să fac o pledoarie pentru ideea de Stat de Drept, așa cum îl defineau creatorii statului de drept, pornind de la concepția aristotelică potrivit căreia principiul separațiilor puterilor în stat este un principiu care trebuie privit nu metafizic, ci dialectic; în sensul că nu există o putere mai putere decât cealaltă – pe de o parte – iar, pe de altă parte, ca să-l citez, cu permisiunea dumneavoastră, pe Montesquieu, în celebra lui lucrare De l’esprit des lois: „Mais ou sont les pouvoirs qui peut être arretes les pouvoirs?”

Mulțumesc.