Elevii au vizitat Baroul București în cadrul Programului „Școala Altfel”

27 apr. 2016
Vizualizari: 909

Baroul București și-a asumat, printre altele, obiectivul de a se implica în proiectele sociale ale  comunității din care face parte, în vederea formării unei mai bune și complete imagini despre importanță avocatului în societate.

În acest scop, în cadrul Programului „Școala Altfel“, Consiliul Baroului București a organizat joi, 21 aprilie, ora 11.00, o vizită a unor grupuri de elevi, interesați să cunoască lumea avocaturii bucureștene și, poate, de urmarea unei cariere juridice, din cadrul liceelor Colegiul Național „Elena Cuza“, Liceul Teoretic „Dante Alighieri“ și Colegiul Național „Mihai Viteazu“,  la sediul baroului, în Sala de Festivități „Flavius Teodosiu“, a Baroului București.

Într-o atmosferă relaxată, elevii au fost întâmpinați de Decanul Baroului București, avocat Ion Dragne, de consilierii avocați Nicu Tiberius,  Octavian Popescu și Mihai Tănăsescu, precum și de doamna avocat Mihaela Olaru, care s-a implicat, voluntar, în bună organizare a evenimentului.

Prin luările de cuvânt ale gazdelor, elevii au fost introduși în lumea avocaturii, fiindu-le prezentate, într-o manieră captivantă și plină de umor, aspecte ale vieții profesionale.

Cei peste 30 de elevi au avut ocazia să afle despre istoricul și organizarea profesiei de avocat și despre funcționarea baroului, prin prezentarea site-ului baroului și vizitarea Sălii de Consiliu, dar și a sălilor unde își desfășoară activitatea compartimentele funcționale ale baroului.

Un interes aparte a fost manifestat de elevi cu ocazia vizitării biroului Decanului, unde acesta le-a prezentat pagini de istorie și momente marcante reținute în Cartea de Aur a Baroului București.

Elevii au avut ocazia să probeze robe de avocat și să răsfoiască volume cu Codul civil și penal, mulți dintre ei fotografiindu-se în aceste ipostaze inedite.

Vizita sediului baroului a fost urmată de însoțirea elevilor în spațiile deținute de Baroul București (Serviciul de Asistență Judiciară, Biblioteca, Camera Avocaților), precum și în spațiile unde este permis accesul publicului din Curtea de Apel București, cu sprijinul acordat de către conducerea instanței.

Întreagă manifestare a fost primită cu un mare interes de către elevi, fapt ce poate fi remarcat și din fotografiile realizate pe durata vizitei.

Baroul București intenționează să continue organizarea unor astfel de evenimente, inclusiv cu ocazia „Zilei Porților Deschise“ ce va avea loc în cursul lunii iunie, în cadrul manifestărilor prilejuite de „Ziua Avocatului“.

Anunțul este semnat de către decanul Baroului București, av. Ion Dragne.

Sursa informației este Baroul București (www.baroul-bucuresti.ro).

Elevii au vizitat Baroul București în cadrul Programului „Școala Altfel” was last modified: aprilie 26th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: