Curtea Constitutionala – garant al suprematiei Constitutiei, putere legiuitoare sau expert parlamentar?
Prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu
Facultatea de Drept a Universității din București,
fost judecător al Curții Constituționale
Rezumat
Autorul, profesor de procedură civilă și fost judecător al primei Curți Constituționale din România în perioada 1992-1998, face un examen critic al jurisprudenței instanței constituționale, care s-a pronunțat asupra constituționalității mai multor texte din Codul de procedură civilă.
Studiul reține că, de principiu, Curtea Constituțională a decis că nu are misiunea de a controla modul în care legiuitorul stabilește regulile de competență și de procedură, deoarece această misiune îi revine chiar legiuitorului, potrivit art. 126 alin. 2 din Constituție.
Uneori însă, Curtea Constituțională a abdicat de la acest principiu și a declarat neconstituționale dispoziții procedurale care, numai în concepția ei, încălcau Constituția. Pentru a da aceste soluții, ea a reținut că libertatea legiuitorului nu este absolută, limitele libertății de reglementare fiind determinate de obligativitatea respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin legea fundamentală și prin acte juridice internaționale la care România este parte, îndeosebi accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil rezolvat într-un termen rezonabil etc. Reținând că ideea este corectă, autorul studiului critică însă faptul că instanța constituțională a apropiat cu foarte mare ușurință neconstituționalitatea unor dispoziții din Codul de procedură civilă, fără să verifice temeinic dacă legiuitorul a stabilit limite nerezonabile și neproporționale cu scopul vizat în exercitarea accesului la justiție.










Conducerea revistei





























