Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 15/2016 (M. Of. nr. 741/23.09.2016): Modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 371^7 din Codul de procedură civilă de la 1865 coroborat cu art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000

În M. Of. nr. 741 din 23 septembrie 2016, a fost publicată Decizia nr. 15/2016. Înalta Curte s-a reunit pentru a dezbate cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 371⁷ din Codul de procedură civilă de la 1865 coroborat cu art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, respectiv dacă procesul-verbal de cheltuieli de executare reprezintă titlu executoriu împotriva creditorului și în alte situații decât aceea în care creditorul renunță la executare și, în măsura în care reprezintă titlu executoriu, dacă această normă are caracter imperativ sau dispozitiv”.

Art. 371⁷ din Codul de procedură civilă de la 1865

„Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.

Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.

Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.

Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, procesul-verbal constituie titlu executoriu”.

Art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești; rep. cu modif. și compl. ult.

„(3) Executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului”.

Parte din tribunale au comunicat puncte de vedere, deduse din jurisprudența acestora, care nu vizează strict chestiunea de drept în discuție, ci aspecte adiacente acesteia [de exemplu, Tribunalul Covasna, care face referire la necesitatea avansării cheltuielilor referitoare la constituirea dosarului de executare; Tribunalul Satu Mare, care se referă la consemnarea cuantumului cheltuielilor de executare; Tribunalul Constanța – Secția I civilă, care face referire la nelegalitatea cheltuielilor de executare, sub motiv că, la dosar, nu se regăsesc dovezi ale achitării onorariului de avocat sau executor, dar faptul că nu au fost avansate în întregime, inițial, de către creditor, fiind plătite din creanța executată, nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 3717 din Codul de procedură civilă de la 1865; Tribunalul Hunedoara, care arată că, potrivit art. 3717 alin. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, cheltuielile necesare efectuării executării silite se impun a fi avansate de către creditor la începutul executării silite, în timp ce, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare de plata anticipată a onorariului, nu și a cheltuielilor de executare prevăzute de art. 3717 din Codul de procedură civilă de la 1865].

Conform jurisprudenței dezvoltate la nivelul altor tribunale, respectiv cea care a fost valorificată în prezentul raport (iar nu opiniile exprimate de judecători, în cadrul unor dezbateri teoretice și a unor ședințe de lucru), față de dispozițiile art. 520 alin. (11), coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, care face referire la soluțiile diferite date problemei de drept – a rezultat că, în practică, nu există o abordare unitară asupra acestei chestiuni.

O parte dintre soluțiile Tribunalului București (apreciată majoritară) este în sensul celei exprimate de completul care a sesizat cu întrebare prealabilă, iar parte din acestea, în sensul considerării procesului-verbal al executorului ca valorând titlu și împotriva creditorului și temei al executării silite.

Practica judiciară la nivelul Secției a II-a civile a Tribunalului Constanța este în sensul că procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare reprezintă titlu executoriu împotriva debitorului, iar contra creditorului numai în situația în care acesta a renunțat la executare. Deși art. 371⁷ alin. (1) din Codul de procedură civilă de la 1865 se referă la avansarea cheltuielilor de executare de către creditor, acest text nu determină stabilirea caracterului de titlu executoriu al procesului-verbal privind cheltuielile de executare împotriva creditorului în orice situație, ci numai în situația de excepție reglementată de alin. (2) al art. 371⁷ din același cod, în ce privește avansarea cheltuielilor de executare de către creditor, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 371⁷ din Codul de procedură civilă de la 1865 și art. 39 din Legea nr. 188/2000 rezultă că numai cheltuielile privind actele și activitățile dispuse din oficiu (iar nu și pentru alte cheltuieli, inclusiv pentru onorariul executorului judecătoresc) trebuie avansate de creditor.

Tribunalul Tulcea a arătat că sumele ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit – afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel, iar procesul-verbal prin care executorul judecătoresc stabilește cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite constituie titlu împotriva creditorului numai în situația în care acesta va renunța la executare. Este necesar a se face distincție între obligația de avansare a cheltuielilor de executare și obligația de suportare a acestora, cheltuielile avansate de partea care solicită îndeplinirea actului sau avansate de creditor în situația activităților dispuse din oficiu, fiind suportate finalmente de către debitor.

Tribunalul Sălaj apreciază că plata onorariului executorului judecătoresc este în sarcina exclusivă a debitorului urmărit, creditorul nefiind dator să avanseze sumele stabilite cu titlu de onorariu pentru executor, ci doar acele cheltuieli care sunt efectiv necesare pentru întocmirea actelor de executare și care nu intră în cuantumul onorariului datorat executorului pentru prestarea serviciilor sale. Încasarea efectivă a onorariului de către executorul judecătoresc se realizează prin executarea silită a debitorului, respectiv prin reținerea, cu prioritate, a sumei stabilite cu acest titlu, precum și a altor sume reprezentând cheltuieli de executare.

Tribunalul Suceava consideră că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 371⁷ din Codul de procedură civilă de la 1865 cu prevederile art. 39 din Legea nr. 188/2000, rezultă că procesul-verbal de cheltuieli de executare reprezintă titlu executoriu doar împotriva debitorului, iar față de creditor doar în situația în care acesta a renunțat la executare, conform art. 371⁷ alin. (2) din Codul de procedură civilă de la 1865.

În ceea ce privește argumentul dedus din prevederile art. 371⁷ alin. (1) din Codul procedură civilă de la 1865, în sensul că partea care solicită îndeplinirea unui act ce interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop, coroborând acest text cu art. 39 din Legea nr. 188/2000, se apreciază că partea creditoare este obligată doar la a avansa cheltuielile inițiale și absolut necesare demarării executării silite și nu toate cheltuielile de executare. Restul cheltuielilor de executare sunt în sarcina debitorului, iar procesul-verbal de cheltuieli de executare este titlu executoriu doar împotriva acestuia, cu excepția situației expres reglementate tot de alin. (2) al art. 371⁷ din Codul de procedură civilă de la 1865, respectiv situația în care creditorul a renunțat la executare.

Tribunalul Arad apreciază, în jurisprudența sa, că procesul-verbal privind cheltuielile de executare reprezintă titlu executoriu doar împotriva debitorului, putând constitui titlu executoriu împotriva creditorului doar în situația în care acesta a renunțat la executare.

Potrivit opiniei Tribunalului Timiș, în ipoteza în care creditorul nu achită în avans onorariul de executare, executorul judecătoresc va proceda la efectuarea urmăririi silite, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare constituind titlu executoriu și putând să fundamenteze executarea silită ulterioară pentru sumele astfel datorate.

În ceea privește jurisprudența Curții Constituționale s-a constatat că, în mai multe rânduri, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371⁷ din Codul de procedură civilă de la 1865 (așa cum rezultă, de exemplu, din Deciziile nr. 206 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 388 din 5 iunie 2003, nr. 381 din 4 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 12 iunie 2006, nr. 410 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 502 din 9 iunie 2006, nr. 774 din 20 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 715 din 23 octombrie 2007, nr. 1.040 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 826 din 4 decembrie 2007, nr. 749 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 1 august 2008, nr. 1.339 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 80 din 11 februarie 2009, nr. 588 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 338 din 21 mai 2009, nr. 835 din 26 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 419 din 18 iunie 2009, și nr. 1.082 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 769 din 1 noiembrie 2011) pe aspecte care vizează accesul la justiție, dreptul la un proces echitabil, iar, în ce privește valoarea de titlu executoriu a procesului-verbal al executorului, se arată, în limitele obiecțiilor de neconstituționalitate, că nu este un act arbitrar al acestuia, fiind întocmit pe baza dovezilor prezentate de părți.

Judecătorii-raportori au depus două rapoarte, în care au exprimat opinii diferite, respectiv:

Reținând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, pe fondul cauzei, s-a concluzionat că, în interpretarea dispozițiilor art. 371⁷ alin. (1), (2) și (4) din Codul de procedură civilă de la 1865 și a dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, procesul-verbal întocmit de către executor, privind cheltuielile de executare care trebuie avansate de către creditor, constituie titlu executoriu împotriva acestuia, iar dispozițiile art. 371⁷ din Codul de procedură civilă de la 1865 nu au caracter imperativ cu privire la modalitatea în care executorul își poate recupera cheltuielile de executare, pe baza procesului-verbal ce constituie titlu împotriva creditorului sau a convenției încheiate cu acesta.

Într-o a doua opinie s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, iar, pe fondul cauzei, s-a concluzionat că, în interpretarea dispozițiilor art. 371⁷ alin. (1), (2) și (4) din Codul de procedură civilă de la 1865, procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc privind cheltuielile de executare reprezintă titlu executoriu și față de creditor, pentru toate cheltuielile stabilite potrivit acestui articol, iar dispozițiile art. 371⁷ din Codul de procedură civilă de la 1865 nu au caracter imperativ cu privire la modalitatea în care executorul judecătoresc își poate recupera cheltuielile de executare.