Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 9/2015: Art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (M. Of. nr. 406/9.06.2015)

11 iun. 2015
Vizualizari: 2994

Despre

  • M. Of. nr. 406 din 9 iunie 2015
  • Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 9/2015
  • Art. 67 Legea nr. 192/2006
Decizia ÎCCJ Complet Actul normativArticol
Decizia ÎCCJ nr. 9/2015(Complet DCD/P)Legea nr. 192/2006 Art. 67


 
În M. Of. nr. 406 din 9 iunie 2015, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 9/2015 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a următoarelor chestiuni de drept: „1. dacă dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispozițiile art. 159 din Codul penal; 2. dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare potrivit dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal”.
 
Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator

(1) Dispozițiile din prezenta lege se aplică și în cauzele penale, atât în latura penală, cât și în latura civilă, după distincțiile arătate în prezenta secțiune.

(2) În latura penală a procesului, dispozițiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(3) Părțile și subiecții procesuali nu pot fi constrânși să accepte procedura medierii”.

Art. 45 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator

Contractul de mediere trebuie să cuprindă, sub sancțiunea anulării, următoarele clauze:

a) identitatea părților aflate în conflict sau, după caz, a reprezentanților lor;

b) menționarea tipului sau a obiectului conflictului;

c) declarația părților că au fost informate de către mediator cu privire la mediere, efectele acesteia și regulile aplicabile;

d) obligația mediatorului de a păstra confidențialitatea și decizia părților privind păstrarea confidențialității, după caz;

e) angajamentul părților aflate în conflict de a respecta regulile aplicabile medierii;

f) obligația părților aflate în conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului și cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii în interesul părților, precum și modalitățile de avansare și de plată a acestor sume, inclusiv în caz de renunțare la mediere sau de eșuare a procedurii, precum și proporția care va fi suportată de către părți, ținându-se cont, dacă este cazul, de situația lor socială. Dacă nu s-a convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de către părți în mod egal;

g) înțelegerea părților privind limba în care urmează să se desfășoare medierea;

h) numărul de exemplare în care va fi redactat acordul în cazul în care acesta va fi în forma scrisă, corespunzător numărului părților semnatare ale contractului de mediere;

i) obligația părților de a semna procesul-verbal întocmit de către mediator, indiferent de modul în care se va încheia medierea”.

Art. 146 din Legea nr. 92/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator

(1) În contractul de mediere pot fi prevăzute și alte clauze, în condițiile legii.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

(2) Sub sancțiunea nulității absolute, contractul de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice.

(3) Dacă, pe parcursul procedurii de mediere, apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul părților și cu acordul acestora, se va încheia o anexă la contractul de mediere”.

Art. 47 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator

(1) Contractul de mediere se încheie în formă scrisă, sub sancțiunea nulității absolute. Acesta se semnează de către părțile aflate în conflict și de mediator și se întocmește în atâtea exemplare originale câți semnatari sunt.

(2) Părțile aflate în conflict pot da procură specială unei alte persoane, în condițiile legii, pentru a încheia contractul de mediere”.

Art. 69 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator

(1) În cazul în care procedura de mediere se desfășoară înaintea începerii procesului penal și aceasta se închide prin soluționarea conflictului și încheierea unei înțelegeri, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), prin derogare de la dispozițiile art. 157 alin. (3) din Codul penal, fapta nu va atrage răspunderea penală pentru făptuitorul cu privire la care conflictul s-a încheiat prin mediere.

(2) Termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile se suspendă pe durata desfășurării medierii. Dacă părțile aflate în conflict nu au încheiat o înțelegere, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în același termen, care își va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare”.

Art. 70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator

(1) În cazul în care medierea cu privire la latura penală a cauzei se desfășoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se poate suspenda, în temeiul prezentării de către părți a contractului de mediere.

(2) Suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data la care a fost dispusă.

(3) Abrogat.

(4) Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că nu s-a încheiat înțelegerea potrivit art. 56 alin. (1) lit. a) sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului prevăzut la alin. (2).

(5) Pentru soluționarea acțiunii penale ori a acțiunii civile în baza acordului încheiat ca rezultat al medierii, mediatorul este obligat să transmită organului judiciar acordul de mediere și procesul-verbal de încheiere a medierii în original și în format electronic dacă părțile au ajuns la o înțelegere sau doar procesul-verbal de încheiere a medierii în situațiile prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. b) și c).

(6) Dispozițiile art. 61 alin. (2) se aplică în mod corespunzător în cazul în care medierea este recomandată de către organele judiciare”.

Art. 158 („Retragerea plângerii prealabile”) din Codul penal

„(1) Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.

(2) Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.

(3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, retragerea plângerii prealabile se face numai de reprezentanții lor legali. În cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, retragerea se face cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege.

(4) În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu în condițiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însușită de procuror”.

Art. 159 („Împăcarea”) alin. (3) din Codul penal

(1) Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiuni penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.

(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă.

(3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței”.

Opinia specialiștilor

În punctul de vedere transmis, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” din subordinea Academiei Române a subliniat că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, prevăzută într-o lege specială, o instituție de sine stătătoare cu reglementare juridică distinctă, și nu o formă a împăcării prevăzută în art. 159 din Codul penal, care este o normă de drept penal generală, astfel încât ea poate interveni oricând până la soluționarea definitivă a cauzei, nefiind supusă termenului prevăzut de art. 159 alin. (3) din Codul penal referitor la împăcare.

În susținerea acestei opinii, cu privire la natura juridică a medierii, s-a arătat că acordul de mediere reprezintă o înțelegere civilă între persoana vătămată și suspect, Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale înlocuind în totalitate cuvântul „împăcare” cu acela de „înțelegere”, de unde concluzia că legiuitorul a înțeles să folosească această noțiune drept o soluție amiabilă la conflict, cu alte cuvinte o înțelegere. Un alt argument a vizat scopul medierii, ce decurge chiar din actul normativ, respectiv că aceasta nu este o împăcare a părților, iar acordul de mediere nu reprezintă acea împăcare prevăzută în art. 159 din Codul penal, fiind vorba de o înțelegere amiabilă privind un anume conflict, mediatorul având dreptul de a facilita înțelegerea dintre părți, și nicidecum împăcarea lor. Astfel, înțelegerea poate lua diferite forme, poate fi condiționată și poate conține orice fel de tip de înțelegere între părți, singura condiție fiind ca aceasta să respecte cadrul legal și moral. Așadar, acordul de mediere poate fi caracterizat drept un contract civil între părți, contract care are ca efect încetarea procesului penal, cu mențiunea că acesta nu este supus niciunei condiții de validitate, așa cum este reglementată împăcarea în condițiile art. 159 din Codul penal.

Punctul de vedere al Direcției legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul ÎCCJ

Direcția de specialitate a opinat cu privire la prima chestiune de drept care formează obiectul Dosarului nr. 533/1/2015, în sensul că medierea (încheierea unui acord de mediere în condițiile Legii nr. 192/2006) constituie o cauză care înlătură răspunderea penală sui-generis, distinctă de împăcare, cauză care înlătură răspunderea penală reglementată în dispozițiile art. 159 din Codul penal.

Examenul jurisprudenței

1. Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 508/2014 pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții, ridicată de procuror în Dosarul nr. 12.074/231/2013 al Curții de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, și s-a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit.

2. Jurisprudența relevantă a ÎCCJ

Prin Decizia nr. 1.543/2014 a ÎCCJ – Secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 62.546/3/2010, au fost admise recursurile declarate de inculpații S.C.Gh. și B.A. Împotriva Deciziei penale nr. 219/2013 a Curții de Apel București – Secția I penală. S-au casat în parte atât decizia recurată, cât și Sentința penală nr. 1.012 din 26 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în Dosarul nr. 62.546/3/2010, numai în ceea ce îi privește pe inculpații S.C.Gh. și B.A. și numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și rejudecând în aceste limite.

În considerentele deciziei, ÎCCJ – Secția penală a stabilit incidența aplicării art. 5 din Codul penal cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei și, dată fiind abrogarea art. 215 din Codul penal anterior și incriminarea înșelăciunii în art. 244 din Codul penal, a comparat conținutul constitutiv al infracțiunii din ambele reglementări.

Instanța de recurs a constatat că elementul material al laturii obiective în ceea ce îi privește pe S.C.Gh. și B.A., respectiv inducerea în eroare a părții civile M.C., nu prezintă diferențe între art. 215 din Codul penal anterior și art. 244 alin. (1) din Codul penal. Potrivit noii reglementări privind infracțiunea de înșelăciune, art. 244 alin. (3) din Codul penal, se statuează că împăcarea înlătură răspunderea penală, în timp ce în cuprinsul art. 159 alin. (2) din Codul penal se arată că împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă.

Raportul asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării a fost în sensul că „în aplicarea dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, medierea (încheierea unui acord de mediere) constituie o cauză care înlătură răspunderea penală, sui-generis, distinctă de împăcare. Medierea (încheierea unui acord de mediere în condițiile Legii nr. 192/2006) poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale, iar nu numai până la citirea actului de sesizare, așa cum se prevede în dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal în materia împăcării”.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 9/2015

Prin Decizia nr. 9/2015, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București, Secția I Penală, în dosarul nr. 9018/4/2014 (număr în format vechi 3969/2014), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a următoarelor chestiuni de drept: „1. dacă dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispozițiile art. 159 din Codul penal; 2. dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare potrivit dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal” și a stabilit că:

1. în aplicarea dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare;

2. încheierea unui acord de mediere în condițiile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 9/2015: Art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator (M. Of. nr. 406/9.06.2015) was last modified: iunie 11th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.