CJUE a hotărât că instanța națională este obligată să examineze din oficiu respectarea normelor dreptului Uniunii în materia protecției consumatorilor și în cazul procedurilor de insolvență

Hotărârea în cauza C-377/14
Ernst Georg Radlinger și Helena Radlingerová/Finway a.s.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene constată că obligația instanței naționale de a examina din oficiu respectarea normelor dreptului Uniunii în materia protecției consumatorilor se aplică procedurilor de insolvență. În temeiul acestei obligații, instanța națională este obligată de asemenea să verifice dacă informațiile care trebuie menționate în contractele de credit pentru consum au fost indicate în mod clar și concis.

În luna august 2011, soții Radlinger au contractat cu societatea Smart Hypo un credit de consum în valoare de 1 170 000 de coroane cehe (CZK) (aproximativ 43 300 de euro). Aceștia s-au angajat să ramburseze creditorului 2 958 000 CZK (aproximativ 109 500 de euro) în 120 de rate lunare (DAE^[1] a creditului ridicându-se la 28,9%) și să îi plătească penalități importante în cazul în care nu ar reuși să își respecte obligațiile contractuale.

În luna septembrie 2011, societatea Finway, căreia Smart Hypo îi cesionase creanțele pe care le deținea față de soții Radlinger, le-a solicitat acestora să îi ramburseze imediat întreaga datorie, inclusiv dobânzile, costurile și penalitățile. Acest demers a fost motivat de împrejurarea că, la încheierea contractului, soții nu o informaseră cu privire la o executare silită dispusă asupra bunurilor lor în valoare de 4 285 CZK (aproximativ 160 de euro).

În luna aprilie 2013, Krajský soud v Praze (Curtea Regională din Praga, Republica Cehă) i-a declarat insolvabili pe soții Radlinger și a deschis o procedură de insolvență împotriva lor. În cadrul acestei proceduri, cuplul a contestat valoarea cerută de Finway (4 405 531 CZK, echivalând cu aproximativ 163 000 de euro).

În acest context, Krajský soud v Praze solicită Curții de Justiție să stabilească dacă normele dreptului Uniunii în materia protecției consumatorilor se opun legislației cehe care nu permite instanței chemate să se pronunțe asupra insolvabilității să examineze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale stipulate într-un contract încheiat cu un consumator. Pe de altă parte, instanța cehă dorește să afle dacă instanța națională este obligată să verifice din oficiu dacă informațiile referitoare la contractele de credit pentru consum și care trebuie să fie menționate în acestea au fost indicate în mod clar și concis.

Prin hotărârea pronunțată, Curtea constată că obligația instanței naționale de a examina din oficiu respectarea, de către profesioniști, a normelor dreptului Uniunii în materia protecției consumatorilor^[2] se aplică procedurilor de insolvență și este valabilă și pentru normele privind contractele de credit pentru consum.

Astfel, Curtea declară că Directiva privind clauzele abuzive^[3] se opune reglementării cehe care, în cadrul unei proceduri de insolvență, nu permite instanței să examineze caracterul abuziv al unei clauze stipulate într-un contract încheiat cu un consumator, cu toate că dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop. Aceeași directivă se opune reglementării în cauză și întrucât aceasta permite numai contestarea anumitor creanțe pentru un număr limitat de motive (prescripție sau stingere).

În plus, Curtea subliniază că, în temeiul Directivei privind contractele de credit pentru consumatori^[4] , o instanță națională sesizată cu un litigiu referitor la creanțe care provin dintr-un asemenea contract trebuie de asemenea să examineze din oficiu dacă informațiile referitoare la credit (precum DAE de exemplu) și care trebuie să fie menționate în acesta au fost indicate în mod clar și concis. În continuare, aceasta este obligată să stabilească toate consecințele care decurg din încălcarea obligației de informare potrivit dreptului său național (sancțiunile trebuie să aibă un caracter eficient, proporțional și cu efect de descurajare).

Pe de altă parte, Curtea precizează că, în temeiul acestei din urmă directive, „valoarea totală a creditului” nu poate include niciuna dintre sumele care intră în „costul total al creditului”, și anume sume destinate să onoreze angajamentele convenite în temeiul creditului menționat, precum costurile administrative, dobânzile, comisioanele și orice alt tip de costuri pe care consumatorul este obligat să le achite. Includerea în mod nelegal a acestor sume în valoarea totală a creditului are ca efect subevaluarea DAE, calculul acesteia depinzând de valoarea totală a creditului, și afectarea, în consecință, a exactității informațiilor care trebuie menționate în contract.

În sfârșit, în ceea ce privește examinarea caracterului abuziv al penalităților impuse consumatorului care nu își execută obligația, Curtea subliniază că instanța națională este obligată să analizeze efectul cumulativ al tuturor clauzelor contractului și, în cazul în care constată caracterul abuziv al mai multora dintre aceste clauze, să le înlăture pe toate cele care sunt abuzive (și nu numai pe unele dintre acestea).

Sursa informației este Curtea de Justiție a Uniunii Europene (www.curia.europa.eu).