Ceremonia de aniversare a prof. univ. dr. Radu I. Motica

Într-o atmosferă festivă, demnă de cele mai importante ceremonii, în Amfiteatrul 1 din sediul central al Universității de Vest din Timișoara, a fost celebrată personalitatea prof. univ. dr. Radu I. Motica cu ocazia aniversării a 70 de ani.

Emoțiile care au însoțit această manifestare au fost dintre cele mai intense, ceremonia bucurându-se de prezența a numeroase personalități ale mediului academic și nu numai. Au luat cuvântul prof. univ. dr. Lucian Bercea, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, Nicolae Cîrstea, președintele Editurii Universul Juridic.

Prof. univ. dr. Lucian Bercea

Decan, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest, Timișoara

Domnule Profesor Radu Motica,

Preasfinția Voastră, Domnule Rector, Domnule Președinte al Senatului Universității de Vest din Timișoara, Dragi colegi, Stimați invitați,

Istoria Facultății de Drept din Timișoara este strâns legată de fondatorul său, profesorul Radu I. Motica, după cum viața profesorului Radu I. Motica este la fel de strâns legată de istoria Facultății de Drept.

Profesorul Radu I. Motica a trăit în facultate aniversările sale de 50, 55, 60 și 65 de ani, momente care au fost marcate, fiecare, la vremea lui, într-un anumit mod. Lor li s-au adăugat alte momente importante, în anul 2012, cu ocazia predării mandatului de decan, dar mai ales momentul în care, cu ocazia unei alte aniversări, a 20 de ani de la înființarea Facultății de Drept din Timișoara, i-am dedicat un volum In Honorem. Or, se știe, un volum In Honorem oferit de comunitatea universitară din care provii și de alți membri de seamă ai comunității științifice naționale reprezintă maximul aprecierii și a recunoașterii academice a acestei aprecieri pentru un membru al respectivei comunități.

Aparent, deci, aniversarea a 70 de ani a profesorului Radu I. Motica coincide cu epuizarea simbolisticii asociate acestor aniversări. Și mă gândeam, în acest context, ce anume îi mai poate oferi Facultatea de Drept din Timișoara profesorului Radu I. Motica, cu ocazia aniversării sale, celui care, la rândul său, a oferit atât de mult facultății. Răspunsul l-am găsit în această întâlnire a colegilor, a prietenilor, a foștilor și actualilor colaboratori, a căror prezență contează mai mult decât orice alt semn de atenție, decât orice dar și chiar mai mult decât cuvintele care se pot rosti cu un asemenea prilej.

70 de ani e o vârstă specială pentru mediul academic. Și spun specială ca să nu spun dificilă. Este pragul dincolo de care, formal, unii nu mai recunosc aportul pe care îl poate aduce profesorul respectiv la bunul mers al vieții universitare, aproape indiferent de forma acestui aport. Iar acest prag matematic, 70, e uneori nedrept. Se întreba la un moment dat cineva: Ce vârstă ai avea dacă nu ai ști ce vârstă ai? Profesorul Motica nu are 70 de ani. Dacă îl privim, vedem un bărbat de 35 de ani, care are încă 35 de ani de experiență. Ca dovadă că în viață ne ia destul de mult timp să devenim tineri.

Profesorul Motica ilustrează ideea că nu contează câți ani de viață ai adunat, ci câtă viață ai adunat în anii pe care îi ai. În virtutea faptului l-am cunoscut și am fost unul dintre martorii rezultatelor muncii sale, aș dori să amintesc celor prezenți câteva repere ale vieții universitare a profesorului Radu I. Motica, deși, ca să folosesc limbajul de lemn al moderatorilor de evenimente, este un om care, mai ales într-un asemenea cadru, nu mai are nevoie de nici o prezentare. Profesorul Radu I. Motica este un om pe care l-am numit, în cuvântul înainte la volumul In Honorem care i-a fost dedicat în 2012, ca fiind înzestrat cu „vocația întemeierii”. Plecat din Maramureș, profesorul Motica își ilustrează în mod ideal originile, prin forța, ambiția și curajul cu care a reușit în viață. Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, într-o promoție care a dat științelor juridice românești personalități importante, apoi doctor în drept al aceleiași universități și conducător de doctorat la aceeași universitate, profesorul Radu I. Motica a venit în Banat. Aici este mai întâi cadru didactic la Facultatea de Științe Economice a Universității din Timișoara, iar mai apoi, după 1990, pune bazele unei facultăți de drept, mai întâi ca secție a Facultății de Științe Economice, apoi ca entitate de sine stătătoare în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Evoluția noii facultăți se leagă nemijlocit de profesorul Motica: i-a fost din 1992 până în 2012, neîntrerupt, decan sau prodecan. I-a configurat structura didactică. I-a ales cu discernământ profesorii. I-a inițiat și urmărit construcția sediului. I-a jalonat parcursul academic cu programe care au acoperit întregul traseu universitar, de la ciclul de licență inițiat în 1992, la programele de masterat, începând cu 1998, și mai apoi la ceea ce numim azi școala doctorală, ale cărei baze au fost puse în 2004. Profesorul Motica a servit învățământul juridic superior românesc în calitate de membru în structurile decizionale ale organismelor Ministerului Educației: Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. A publicat, de-a lungul anilor, cărți și articole în domeniile dreptului civil, dreptului comercial și teoriei dreptului, merite care i-au fost recunoscut printr-un premiu al Academiei Române și un premiu al Uniunii Juriștilor din România.

Profesorul Motica și-a dedicat eforturile formării unui corp didactic de elită la Facultatea de Drept din Timișoara, dar și formării generațiilor de studenți, care sunt astăzi profesori în învățământul superior, magistrați, avocați, notari publici, executori judecătorești, consilieri juridici. Dacă invitația pentru această reuniune le-ar fi fost adresată tuturor, oricare aulă sau amfiteatru al Universității s-ar fi dovedit neîncăpător.

Întâlnirea de azi este un modest semn de apreciere, prin care vechii săi prieteni și colaboratori, colegii săi din corpul didactic al Facultății de Drept, conducerea Universității de Vest din Timișoara și a facultăților acesteia, foștii și actualii săi doctoranzi, reprezentanții autorităților judiciare și ai organizațiilor profesiilor juridice, reprezentanții altor instituții academice s-au reunit pentru a-i transmite gândurile lor bune și urările de „La mulți și fericiți ani!”. Pentru întreg efortul Domniei Sale, la aniversarea a 70 de ani, Facultatea de Drept din Timișoara îi oferă, în semn de prețuire, o diplomă aniversară.

Pentru că se spune că cele mai frumoase aniversari sunt cele care nu au venit încă, pentru că se mai spune că în viață primii 100 de ani sunt cei mai dificili, dar pentru că se spune și că bătrânețea înseamnă de fiecare dată cu 10 ani mai mult decât ai, și nu aș vrea să așteptăm până când îmbătrânește profesorul Motica pentru a ne revedea, vă propun să ne reîntâlnim cu toții la aniversarea sa de 75 de ani.

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul

episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei

Distinse Domnule Profesor Motica,

Distinși invitați,

Întotdeauna când particip la întruniri care sunt diferite de viața bisericească, mă gândesc, și am trăit de multe ori experiența, că oamenii se întreabă ce caută un preot aici. Nu întotdeauna diferența dintre preot și episcop este cunoscută, chiar dacă lumea este ortodoxă. Punând această întrebare, și cunoscuți și prieteni, despre rolul sau prezența unui preot într-un mediu diferit de cel bisericesc, pentru mine este mult mai ușor să găsesc un răspuns, dar înainte de toate atunci când este implicat factorul uman sau ceea ce ține de suflet, spunem că medicina tratează partea trupească și sufletească, dar și preotul tratează partea sufletească.

Așadar, participăm la un eveniment de suflet pentru dl prof. Radu Motica și dl decan a prezentat o parte din realizări și motivul pentru care este aniversat astăzi dl profesor – împlinirea a 70 de ani. Care sunt motivele pentru care sunt aici? Mai întâi de toate pentru a transmite din partea ÎPS Mitropolit al Banatului felicitarea pentru această aniversare; apoi, datorită relației personale pe care o am cu dl prof. Radu Motica și pe care am cultivat-o de-a lungul anilor, bucurându-mă să găsesc în persoana domniei sale nu doar un jurist sau un profesionist în ceea ce însemnă viața juridică sau profesională din punctul acesta de vedere, ci și un creștin, adică un om care înțelege viața și prin prisma Sfintei Scripturi și prin cuvântul Sfintei Evanghelii. Cum, cât și modul în care trăim fiecare dintre noi îl știm noi singuri și, de bună seamă, că Dumnezeu știe mai bine decât fiecare dintre noi, cunoscând inimile noastre. Deci, nu țin o predică, ci am venit doar pentru a-l felicita pe domnule profesor. Și pentru că spunea dl decan că vârsta de 70 de ani este o vârstă specială, eu îi urez domnului profesor ca de acum încolo, cunoscând și activitatea bisericească, gândindu-se poate și la dreptul roman, și la dreptul canonic bisericesc, și la dreptul comercial, să se aplece și către ceea ce înseamnă viața bisericească din punctul de vedere al legislației și să poată găsi argumente și logice, fundamentate juridic, întru sprijinirea valorii în secolul acesta al XXI-lea. Și zic aceasta întrucât mă gândesc că fără familie, adică fără soț și soție, fără bărbat și femeie, nu se împlinește unul dintre rosturile omului zidit de Dumnezeu în Pământul acesta.

Așadar, domnule profesor, vă urez spor la treabă dincolo de acești 70 de ani în sensul colaborării cât mai îndelungate cu instituția pe care ați fondat-o, cu ceea ce știți că reprezintă sistemul juridic în partea aceasta de țară și la nivelul țării, și, mai ales, să puneți în valoare și cuvântul dvs de profesionist pentru a sprijini legislativ biserica, din care faceți parte și dvs, și să aduceți și o lumină din perspectiva aceasta a ceea ce reprezintă familia în societate.

Vă doresc La Mulți Ani binecuvântați de Dumnezeu alături de familia dvs și de toți prietenii care vă sunt alături.

Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel PIRTEA

Rector Universitatea de Vest, Timișoara

Domnule Profesor,

Preasfinția Voastră, Dragi colegi, Stimați invitați,

Sunt onorat să particip la acest eveniment, mai ales că îmi este extrem de proaspăt în memorie, acum doi ani, când Universitatea de Vest din Timișoara aniversa 70 de ani. Atunci aniversam o instituție, universitatea-mamă a noastră, astăzi același număr se repetă: 70 de ani. Și întrebarea mea este dacă aniversăm o persoană sau tot o instituție. Și cred că în Universitatea de Vest din Timișoara sunt colegi, profesori și instituții. Pentru că sunt oameni-instituție care au fondat, sunt creatori de școală, care au pus bazele și primele cărămizi ale unei fundații și în urma lor a rămas foarte mult. Sunt multe astfel de personalități în Universitatea de Vest din Timișoara. Astăzi este rândul să îl aniversăm pe profesorul Motica. Anul acesta Facultatea de Drept aniversează 24 de ani și, așa cum s-a spus, dl prof. Motica a fost primul din cei doi decani ai Facultății de drept pe care această facultate i-a avut în existența sa, adică istoria omului se confundă cu istoria instituției și în această îngemănare a rezultat un lucru extraordinar. Pe harta educației și a cercetării în ceea ce privește domeniul juridic Facultatea de Drept a Universității din Timișoara ocupă un loc aparte. Mă întreb dacă astăzi este ziua potrivită să îl aniversăm pe profesorul Motica dacă, în general noi, comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara și comunitatea în întregimea ei a Universității de Vest, trebuie să găsim acele zile potrivite pentru a aniversa, pentru a elogia, pentru a fi recunoscători cuiva. Adică a unor oameni care au însemnat și înseamnă extrem de mult pentru comunitatea noastră. Mă refer aici la câteva persoane pe care le văd și în sală: prof. Hristea, prof. Burtică, prof. Gheorghe Mihai și multe ale instituții, așa cum i-am numit, din această universitate. Nu știu dacă Universitatea din Cluj, Universitatea din București, din Iași sau alte universități au profesori mai buni sau mai puțin buni decât ai noștri. Dar știu un lucru: aceștia sunt ai noștri și trebuie să ne lăudăm cu ei, pentru că dacă nu ne lăudăm noi, nu o să se laude alții cu ei. Trebuie să îi prețuim, trebuie să îi apreciem și trebuie să îi luăm ca exemple în ceea ce facem fiecare dintre noi în viitor, în lucruri bune, mai puțin bune, dar fiecare avem ceva de învățat. Întreb din nou: este potrivită ziua de astăzi pentru aniversare? Este vineri. Trebuie să așteptăm momente prielnice pentru a aduce în spectrul nostru cuiva. Și am să vă răspund la această întrebare printr-o întrebare. Întrebarea este a lui Marin Sorescu:

„Ce zi e azi?

Luni?

Dar Luni a fost

Săptămâna trecută.

Marți?

Marți a fost tot anul trecut

A fost marți ca popa.

Miercuri?

Secolul trecut, după câte știu

a căzut într-o miercuri.

Joi?

într-o joi a fost arată

Cartagina,

Într-o joi a fost arsă

Biblioteca din Alexandria.

Imposibil să nu fi trecut

nici o zi de atunci.

Vineri? Sâmbătă?

Eu am mai auzit odată

De zilele astea.

Nu-mi umblați cu povești.

Poate duminică?

Timpul dinaintea genezei

Se numea Duminică.

Îmi aduc bine aminte.

Dumnezeule, toate zilele au fost

Nu ne-a mai rămas nici o zi

Nouă.”

Concluzia mea este că nicio zi nu este perfectă pentru a aprecia pe cineva. În orice zi putem face acest lucru și nu trebui să așteptăm ziua perfectă pentru că ea nu există.

La mulți, buni și frumoși ani!

Din partea Senatului Universității din Timișoara a fost înmânată o diplomă specială și de suflet. Alin Trăilescu a dat citire diplomei (în latină și română):

„Universitatea de Vest din Timișoara, Senatul acestei universități, noi rector, noi toți care conducem comunitatea universității noastre, cercetând și văzând cele făcute de distinsul coleg Radu I. Motica, nu doar priceput în știința legilor, ci chiar întemeietor al facultății acestei științe în Universitatea noastră, spre înălțarea ei, în numele tuturor colegilor, profesorului universitar Radu I. Motica, întâiului decan al întemeiatei facultăți, i se dă diploma gratulatorie cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani în semn al considerației noastre. Cu drag și înțelegere, la mulți ani fericiți. Toate acestea le însemnăm cu următoarele semnături: rector prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, președinte al Senatului Universității prof. univ. dr. Alexandru Buglea, în Cetatea Timișoarei, ziua 22, luna 1, anul Domnului 2016.

Prof. univ. dr. Lucian Bercea

Decanul Facultății de Drept, Universitatea de Vest, Timișoara

Universul Juridic este un partener constant și de prestigiu al Facultății de Drept din Timișoara. Este editor al revistelor facultății, editor al revistei Analele Universității de Vest din Timișoara și al revistei Journal of Journal of Eastern European Criminal Law, o revistă de drept penal publicată în limba engleză, în colaborare cu Universitatea din Pécs (Ungaria). În acest fel se explică asocierea grupului editorial Universul Juridic, reprezentat aici prin președintele său, dl Nicolae Cîrstea, la evenimentul de astăzi. V-am așezat alături, așa cum spuneam, cărțile profesorului Motica și cărțile publicate de către profesorii Facultății de Drept din Timișoara în anul 2015; peste 20 de titluri care cred că ilustrează în mod convingător faptul că Facultatea de Drept din Timișoara a crescut, a evoluat și că ceea ce a fondat profesorul Motica în 1992 este dus înainte de mai tinerii săi colegi. Nu cred că este un moment mai potrivit pentru ca măcar titlurile acestor cărți să fie amintite, pentru că ele sunt cele care dau consistență comunității academice care îl aniversează astăzi pe profesorul Motica. Cu îngăduința dvs, am să vă prezint foarte pe scurt această listă. Un număr de 11 monografii, pe care le-au publicat colegii mei într-un proiect postdoctoral, după cum urmează: Florin Mangu a scris despre răspunderea civilă delictuală obiectivă, Voicu Pușcașu a scris despre dreptul la tăcere și la neautoincriminare, Laura Stănilă despre provocările bioeticii și răspunderea penală, Flaminia-Stârc Meclejan despre responsabilitatea social corporativă și nevoia de noi principii în dreptul societar, Alin Trăilescu despre răspunderea patrimonială pentru obligațiile fiscale, Ioana Pașca despre criminalitatea organizată din perspectiva legislațiilor europene, Alin Speriusi despre apelul în procesul civil. Toate aceste șapte lucrări au fost publicate anul trecut la editura Universul Juridic. Un alt partener al facultății noastre, editura C.H. Beck, a publicat alte patru monografii: cartea lui Lucian Bojin, Personalitatea juridică în dreptul organizațiilor, premiată ieri de către Societatea de Științe Juridice din România; cartea lui Flaviu Ciopec, Confiscarea extinsă. Între de ce și cât de mult; a doua carte a lui Alin Speriusi, Protejarea creațiilor intelectuale. Mecanisme de drept privat; cartea lui Sergiu Popovici, Executarea silită transfrontalieră. Instrument de consolidare a creditului.

Au mai apărut, alături de aceste monografii, cursuri, tratate, comentarii: cartea profesorului Viorel Pașca, Drept penal. Partea generală, la editura Universul Juridic; cartea aniversatului de astăzi, împreună cu Adina Motica, Dreptul familiei aplicat. Cereri și acțiuni cu caracter nepatrimonial, la editura Hamangiu; cartea Adinei Motica, Dreptul civil al familiei. Raporturile nepatrimoniale, la editura Universul Juridic; cartea Claudiei Roșu, Drept procesual civil. Partea specială, la editura C.H. Beck; trei lucrări ale lui Florin Moțiu, Contractele speciale. Curs universitar, Contractele speciale. Sinteze teoretice și spețe, și o carte de teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice, toate trei apărute la Universul Juridic.

În fine, închei această listă cu trei volume ale unor conferințe organizate de Facultatea de Drept din Timișoara, toate trei apărute la Universul Juridic. Încep cu lucrarea coordonată de Raluca Bercea, Comparația în științele sociale. Mizele interdisciplinarității; a doua, cartea coordonată de profesorii Viorel Pașca, Flaviu Ciopec și Magdalena Roibu, Dreptul penal român și dreptul penal maghiar – probleme actuale. O ultimă carte este cea coordonată de Radu Bufan, Radu Catană (de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca) și de mine, Restructurarea întreprinderii. Instrumentele dreptului societar și ale dreptului insolvenței. Este o sumă de motive pentru care este alături de noi astăzi Universul Juridic, prin președintele grupului, dl Nicolae Cîrstea.

Nicolae Cîrstea

Președinte Universul Juridic

Domnule profesor Motica, Domnule rector, Domnule președinte al Senatului, Înalt Preasfinția Voastră, Doamnelor și domnilor,

Trebui să vă mărturisesc că de la București personalitatea dlui prof. Motica se vede într-un fel foarte pregnant. După părerea mea, domnia sa a fost și cred că încă mai este cel mai bun organizator de manifestări în domeniul juridic din România. Am fost de multe ori, în calitate de editor, de partener al autorilor din București și nu numai, în prezența unor convorbiri telefonice pe care dl prof. Motica le avea cu dumnealor. De fiecare dată, îmi mărturisea la sfârșitul convorbirilor telefonice pe care le aveam cu domnia sa, că pur și simplu că nu îl pot refuza pe profesorul Motica, nu pot refuza să participe la evenimentele pe care domnia sa le organizează, pentru că sunt evenimente de cel mai înalt nivel de la care nu poți lipsi. L-am cunoscut în calitate de partener al principalei conferințe de după intrarea în vigoare a noului Cod civil, este vorba de conferința „Noile coduri fundamentale ale României”, organizată chiar în această incintă, în Aulă, și am încercat să înțeleg care este motivul succesului domniei sale. În convorbirile pe care le-am avut întrebându-l în legătură cu diplomele, cine le semnează, răspundea „eu”, cu cine să luăm legătură cu privire la partea de organizare, și toate elementele care sunt necesare într-o asemenea manifestare, răspundea „cu mine”. De fiecare dată se pronunța un singur cuvânt și nu înțelegeam. Apoi, la desfășurarea conferinței domnia sa era cel care îi întâmpina pe oaspeți, care se preocupa îndeaproape de tot ce se întâmpla atât în sală, cât și în afara sălii. Poți înțelege puțin, e adevărat, din tot ceea ce înseamnă personalitatea celui mai bun organizator de evenimente din domeniul juridic, așa cum spuneam. Pentru toate acestea, și nu numai, împreună cu dl decan Lucian Bercea, am gândit să dedicăm anul 2016 al revistei Analele Universității de Vest din Timișoara personalității domnului profesor, în acest sens având și o diplomă. De asemenea, cu ocazia aniversării a 15 ani de activitate editorială pe care Universul Juridic îi împlinește anul acesta, se conferă domnului profesor universitar Radu I. Motica Diplomă de Excelență, pentru contribuția la dezvoltarea doctrinei juridice românești și, în egală măsură, la creșterea și consolidarea școlii juridice timișorene.

Făcând un mic comentariu față de ultima parte a prelegerii domnului decan, aș vrea să vă mărturisesc că de la București lucrurile se văd într-un anumite fel. S-a încheiat prima perioadă, poate cea mai grea, perioada de inițiere a acestei școli juridice de la Timișoara, și cred că se trece în etapa a doua, o etapă de consolidare, o etapă care, în enumerarea domnului decan, începe foarte bine.

Domnule profesor, doamnelor și domnilor profesori, membrii ai comunității academice din domeniul juridic de la Timișoara, felicitări, să ne trăiți domnule profesor, și să ne revedem la fel de viguroși și cu proiecte foarte interesante și pe viitor.

La mulți ani!

Societatea de Științe Juridice decernează o diplomă de apreciere pentru contribuții în ceea ce privește învățământul juridic profesorului Radu Motica, diplomă semnată de dl Andrei Săvescu, președintele Societății de Științe Juridice.

Prof. univ. dr. Radu Motica

Sunt convins că emoțiile pe care le am le veți simți și dvs, pentru că la astfel de momente este imposibil ca emoțiile să nu transpară, să nu se transmită reciproc.

Preasfințite Părinte Paisie Lugojanul, domnule rector, domnule decan, domnule președinte al Senatului, onorați membrii ai Senatului, dragi colegi, onorați reprezentanți ai instituțiilor juridice și profesionale din Timișoara, dragi colegi foști doctoranzi, dragi prieteni din tinerețe, dragi doctori, cei care ați fost cândva doctoranzi,

În astfel de situații, cuvântul obișnuit este nerelevant, cel potrivit prea pretențios. Nu aș putea să vă exprim mai bine recunoștința mea pentru cuvintele prea binevoitoare cu care m-ați prezentat acestei distinse adunări și cum aș putea să mulțumesc mai bine decât începându-mi discursul printr-un act de sinceritate și printr-o adevărată mărturisire.

Oamenii seamănă uneori mai mult cu legendele lor decât cu ei înșiși. Despre mine s-au creat și s-au spus multe legende, iar unele mai circulă și astăzi. În realitate, nu sunt decât un om obișnuit. Eu fac însă parte din categoria celor cărora Dumnezeu le-a dat mai mult decât ar fi îndrăznit să ceară. Am reușit cu multă muncă și cu o pleiadă de profesori de prim rang să îmi îndeplinesc acel ideal la care copilul din mine doar visa, sau, mai bine spus, nici nu îndrăznea să viseze. M-am gândit inițial să vă spun ceva din viața mea, dar o bună parte din acest lucru l-a făcut domnule decan al facultății, și se poate completa cu ceea ce dvs vedeți aici. Ca atare, vă voi vorbi în ceea ce urmează numai despre câteva gânduri și preocupări ale mele în contextul realității sociale și politice actuale.

Trăim vremuri în care cu toți suntem de acord că societatea noastră are nevoie stringentă de o reașezare și recalibrare a adevăratelor valori morale și sociale.

Ca oameni care ne-am dedicat studiului dreptului suntem primii chemați în a le da locul cuvenit unor valori cum sunt adevărul, dreptatea și libertatea, prin restabilirea legăturii firești dintre drept și morală, astfel încât să readucem în poziție ascendentă scara de valori a societății, care în momentul de față pare a se fi răsturnat.

Orice tip de societate, și cu atât mai mult o societate care se consideră una creștină, își poate consolida existența și spori demnitatea numai conformându-se normelor morale.

Aceasta înseamnă că este vorba nu de conservarea exterioară a unor instituții, care pot fi bune sau rele, ci de o strădanie tenace și sinceră de a aduce îmbunătățiri esențiale tuturor structurilor și relațiilor sociale, începând cu instituțiile de învățământ, și continuând cu cele care se află în slujba dreptății și adevărului. Juriștii, ca și păstrători ai cheilor justiției, trebuie să își facă un țel suprem din a apăra libertatea, dreptatea și egalitatea, valori care nu înseamnă altceva decât idealurile pentru care oamenii au luptat dintotdeauna și, în același timp, să vegheze ca aceste valori, ridicate la rang de principii, să reprezinte reperele pe baza cărora se creează normele care reglementează viața în societate. Încă acum mai bine de 150 de ani s-a spus că dreptul constituie limita de jos a moralei sau nivelul ei minimal, cu alte cuvinte, dreptul este, sau ar trebui să fie, o exigență coercitivă de realizare a binelui minimal, sau a ordinii care contracarează anumite manifestări ale răului.

Așa cum spunea și ilustrul profesor de drept Istrate Micescu „dincolo de dreptul pentru protecția căruia apare legea și în vederea protecției căruia dictează sancțiunea, nu există loc pentru capriciul de a porunci; orice lege, care nu justifică apariția ei prin apărarea vreunui drept, este o manifestare de forța, care poate să obțină ascultare din slăbiciune sau din lașitate, dar care nu are autoritate din punct de vedere moral, nici de a se impune, nici de a fi respectată.”

Dar acest adevăr clar ca lumina zilei se întunecă brusc atunci când interesele politice ale celor care guvernează sunt puse deasupra intereselor celor care sunt guvernați. Pentru presupusa bunăstare a poporului, pentru slujirea presupuselor lui interese, totul devine deodată permis, scopul scuză mijloacele, negrul se face alb, minciuna este preferată adevărului și violența este ridicată la rang de virtute.

Realizarea binelui suprem exclude utilizarea mijloacelor imorale și dacă în slujirea propriului popor admitem și legitimăm asemenea mijloace, înainte de toate, este ofensat însuși poporul pe care ne-am propus să-l slujim. În acest caz, se produce o mutare a centrului de greutate a vieții poporului, din sfera superioară în sfera inferioară: sub pretextul slujirii poporului, sunt servite, de fapt, numai interesele egoiste ale celor care-l conduc.

Cei care ne guvernează ar trebui să nu uite nici măcar o secundă că misiunea lor este de a descoperi regulile susceptibile de a coordona pe cât mai bine posibil viața oamenilor pe care îi reprezintă. Este vorba despre MISIUNE și nu de PUTERE, iar această misiune trebuie să îmbrace anumite virtuți, cum sunt înțelepciunea, puritatea, dezinteresul, curajul, cumpătarea și iubirea, fără de care nu pot fi păstrate valorile eterne, sacre în egală măsură pentru trecut și pentru viitor.

Însă, înainte de toate, legiuitorul trebuie să-și întemeieze fiecare intervenție în viața socială prin edictarea normelor care reglementează raporturile dintre oameni pe noțiunea de DREPTATE. Pentru că altfel, așa cum spunea Sfântul Augustin „Ce sunt statele fără dreptate, decât niște bande mai mari de tâlhari?”.

Putem spune, prin urmare, că nu sunt drepturile făcute pentru legi, ci legile făcute pentru drepturi, drepturile reprezentând diversitatea sau varietatea manifestărilor libertăților omenești.

Portalis – unul dintre cei mai de seamă jurisconsulți, care au contribuit la făurirea Codului Napoleon – în discursul preliminar prin care prezintă puterii legislative proiectul de cod, face următoarea caracterizare a legiuitorilor și a puterii lor de a făuri legi: „Legiuitorii au o misiune, aceea de a descoperi, cu preponderență, dreptatea, rațiunea și adevărul, ceea ce convine oamenilor pentru care legea se edictează.”

Este mai important astăzi că oricând să se redefinească și să se aplice în raporturile dintre oameni noțiunea de dreptate. În toate vremurile și pretutindeni, conștiința umană a putut face distincția dintre ceea ce e drept și ceea ce e nedrept. De aceea, așa cum observa Cicerone, omul văzând că legile nu oglindeau întotdeauna dreptatea, s-a întrebat: „De ce nu sunt în stare cei care ne conduc să transforme nedreptatea în dreptate și nu fac o lege în acest sens? Și de ce nu fac din rău bine, în loc să facă din bine rău?”

Și azi aceste întrebări își găsesc aplicare, și nu își găsesc vreun răspuns.

De aceea, atât omul de stat, cât și muritorul de rând, trebuie să știe că dreptatea, justul, ideea de bine, nu sunt date de la natură. Omul nu se naște bun, omul devine bun și drept prin alegerile pe care le face, printr-o conduită corespunzătoare normei. Ne bucurăm de moralitate, nu de la natură, și nici împotriva naturii. Avem doar posibilitatea de a o dobândi, unul mai mult, altul mai puțin, unul în direcția unei anumite virtuți, altul în altă direcție. În orice caz, ceea ce ține de noi este să facem tot ceea ce ne stă în puteri pentru a ne forma deprinderi trainice în dobândirea acestor virtuți.

De aici rezultă și valoarea excepțională a educației în formarea caracterelor, pentru că se știe că inteligența nu este suficientă. Inteligența fără caracter este, așa cum s-a spus, „o povară, nu o binecuvântare”. Iar, nouă, în calitate de dascăli, ne revine sarcina de a remodela caractere, de a forma oameni cu respect pentru dreptate, pentru adevăr și pentru valorile morale ale societății.

Nu există nimic pe care, cu pregătire, să nu poți face. Nimic nu e imposibil, educația poate transforma moravurile rele într-unele bune, poate distruge principiile negative, recreând unele utile. Educația, așa cum spunea Mark Twain „poate face îngeri din oameni”. Tinerii trebuie învățați să își dezvolte intuiția și discernământul, să își însușească o sumă de cunoștințe și să dobândească o paletă de virtuți ca să poată recunoaște în orice moment adevărul, ca să poată întotdeauna alege în cunoștință de cauză și să nu se lase înșelați. Trebuie să îi învățăm iubirea și devotamentul față de oameni și față de lucrurile cu adevărat importante.

Și mai trebuie să le spunem că unui om i se poate lua totul, cu excepția supremei libertăți umane, aceea de a-și alege atitudinea în orice împrejurare, aceea de a-și alege calea. Și mai trebuie ca noi să fim pentru ei un exemplu de curaj.

Ca profesori în actualul context economico-social și politic, constatăm că deasupra noastră se află o mare răspundere. Nu mai putem sta deoparte. Trebuie să luăm atitudine. Trebuie să deconspirăm legea nedreaptă atunci când ea este edictată în disprețul omului și trebuie să formăm o generație de intelectuali capabilă să construiască o nouă societate, având ca piloni de susținere adevăratele valori morale.

Sunt persoane publice care nu iau atitudine pentru că se tem să nu își strice imaginea. Pe mine mă interesează sufletul, nu imaginea mea. Mă interesează să fiu onest cu ce mi-a dat bunul Dumnezeu. Mi-e greu să stau să privesc cum se distruge tot ceea ce înseamnă reper moral în această țară. Ani de zile am sperat cu toții că lucrurile se vor schimba, că suntem doar într-o perioadă de tranziție, care va trece și că societatea noastră se va putea, în sfârșit, bucura de tot ceea este frumos și tot ceea ce i s-a refuzat până acum.

Astăzi nu mai avem nimic. Lucrurile nu mai funcționează în niciun sector: nici în economie, nici în sănătate, nici în justiție, nici în învățământ. Simbolurile noastre culturale au defecte și nici conducerea politică nu este entuziasmantă.

Nivelul inteligenței și al integrității demonstrate de cei pe care îi alegem, nu este, în general, impresionant. De fapt, am putea zice, uneori, că acest popor este menit să aleagă să fie condus de persoane al căror narcisism și sete de putere depășesc grija declarata pentru bunăstarea concetățenilor.

Este momentul să ne dorim altceva. Să ne dorim o societate bazată pe adevăr și libertate și să începem să o clădim. Să luptăm pentru ea, să nu mai stăm cu capul plecat nemaiîndrăznind să privim către stele și să nu ne mai lăsăm în genunchi, decât atunci când ne rugăm. Am convingerea că vom reuși, însă nu cu ceea ce avem, ci cu ceea ce suntem.

Gabriel Liiceanu, spunea la un moment dat și îmi permit să îl citez: „să nu uitam că „revoluția noastră” nu a fost o revoluție făcută pentru mâncare și bunăstare fizică, ci una a demnității, a nevoii de a ieși din mizeria morală și spirituală. Eu cred că putem îndura orice în numele adevărului și al bunei-credințe, dar nimic – nici măcar bunăstarea – daca ni s-ar propune iar minciuna, teroarea, duplicitatea și frica. Mi-ar plăcea să ajungem să spunem cu toții: vai de cei care vor mai minți poporul acesta. Și: vai de cei care ne vor mai asmuți unii împotriva altora!”

Și pentru că și eu cred în idealurile Revoluției începute la Timișoara în 1989, nu îmi rămâne decât să cred că aceasta se va realiza.

Îmi propun, prin urmare, să cred că generațiile care vor urma vor face ca să nu uităm că Revoluția nu a fost făcută degeaba. Îmi pun speranța și în sufletul curat al acestui popor, în capacitatea lui de a renaște din propria cenușă, în iubirea de adevăr și de dreptate care locuiește în inima umană.

În final, se impune să conchid într-o notă optimistă, spunându-vă că a venit momentul să ne concentram, nu pe cei care au distrus această țară, ci pe cei care o pot construi.

Și dacă este vorba să mă opresc la acest verb „a construi”, nu pot decât să vă spun că orice construcție, și că oricine construiește devine, fără să ne dăm seama, unul care se dăruiește pentru oameni și în care este ridicată imensitatea și care nu se poate realiza fără ajutorul lui Dumnezeu.

S-a vorbit aici despre ceea ce eu am construit și poate că dvs, cei care vă aflați aici în sală, mai ales cei care m-ați însoțit pe parcursul anilor, dar și cei care sunteți mai tineri, vă gândiți că omul ajuns la vârsta contabilizării se raportează la ceea ce lasă el în urma sa. Și într-un fel aveți dreptate. Mă uit la fiecare cărămidă a facultății și îmi amintesc de fiecare moment al devenirii ei, dar de raportat mă raportez la oameni, la colegii mei, la cei care formează corpul profesoral al facultății de la momentul la care au venit în facultate până la acest moment al devenirii lor.

Orice clădire se poate dărâma, dar nimeni nu va putea dărâma vreodată școala de drept din Timișoara, pentru că fundamentul său este foarte solid. Și aici nu este doar meritul meu, ci și al celor care au știut să preia ștafeta și să ducă cu onoare, credință, devotament și dăruire, precum și pricepere întru mai departe. Sunt mândru ca un părinte de ceea ce am reușit să fac în acești ani și de ce a reușit să facă cel care m-a urmat în funcție, actualul decan al facultății – profesorul Lucian Bercea – care, împreună cu colectivul de conducere al facultății, împreună cu întreg corpul didactic a reușit să treacă la o nouă etapă – așa cum spunea editorul nostru – o etapă de progres în cariera universitară, în ceea ce facultatea noastră urmărește.

Sunt mândru și de tânărul nostru rector pentru curajul său și pentru bunele sale inițiative, nu numai pe plan managerial, ci și pe plan academic.

În fine, trebuie să spun că mi-a rămas în minte, de pe vremea când eram încă tânăr, câteva cuvinte la care am încercat să mă raportez: Străduiește-te în așa fel încât, ajuns la o vârstă memorabilă, această vârstă să aibă și ea ceva memorabil în ea.