Asociația profesională „Colegiul mediatorilor” își alege forul de conducere

2 aug. 2016
Vizualizari: 1091

Despre

  • Procedura de organizare și desfășurare a alegerilor
  • Calendarul

În perioada 1-3 septembrie 2016, Asociația profesională „Colegiul mediatorilor” își alege din nou forul de conducere. Membrii asociației sunt chemați să își aleagă reprezentanții pentru un mandat de doi ani în Consiliul Director, pentru funcțiile de președinte, vicepreședinte, secretar general, trezorier și 3-7 membri în Consiliul director.

Așa cum este prevăzut în Statut, conducerea este de tip colegial, iar funcția de președinte poate fi deținută o singură dată de către un membru al asociației. Până în prezent, funcția de președinte al Asociației a fost deținută de Adrian Bădilă (membru fondator, mandat președinte în perioada octombrie 2009 – martie 2012), Anca Elisabeta Ciucă (membru fondator, mandat ca președinte martie 2012 – iunie 2014) și Marieta Avram din iunie 2014  până în prezent.

Procedura de organizare și desfășurare a alegerilor din 2016, adoptată de Consiliul director, prevede exprimarea electronică a votului.

Procedura de vot ține cont de faptul că membrii asociației provin din diverse județe ale țării și are ca obiectiv să ofere șansa tuturor membrilor să își exprime votul pentru desemnarea conducerii asociației.

Calendarul de desfășurare al alegerilor este următorul:

PERIOADAACTIVITATE
25 iulie 2016 Afișare publică pe site-ul www.colegiulmediatorilor.ro a:
• Calendarului de desfășurare a alegerilor

• Procedurii de organizare și desfășurare alegeri 2016, care include:

  •    condiții de înscriere pe lista de votanți;
  •    condiții pentru depunerea candidaturilor;
  •    precizări privind exprimarea votului.

 

Până la 10 august 2016Se fac autopropuneri și se constituie Comisia pentru validarea candidaturilorComisia pentru numărarea și validarea voturilor și Comisia pentru soluționarea contestațiilor. Comisiile sunt formate din 3 – 5 membri care nu candidează pentru nici o funcție eligibilă. 
1- 20 august 2016Se depun candidaturile care se publică pe site-ul Colegiului, pe măsura validării de către Comisia de validare a candidaturilor
22 august 2016 Se publică lista membrilor cu drept de vot – achitată taxa de aderare și cotizația până la 31.12.2015 și înscriși în Tabloul Mediatorilor. 
20- 25 august 2016 Se primesc contestațiile privind candidaturile depuse și publicate. 
27 august 2016 Soluționarea contestațiilor și publicare listei finale de candidaturi. 
27-29 august 2016 Se transmit individual regulile de votare în sistem on-line. 
1-3 septembrie  2016 Se votează prin vot electronic. 
4-6 septembrie 2016 Comisia de numărare și validare a votului întocmește Procesul-verbal privind votarea și rezultatul votului și acesta se publică pe site-ul Colegiului. 
7 septembrie 2016 Se votează pentru al doilea tur de scrutin pentru alegerea președintelui, dacă nici unul din candidați nu a întrunit majoritatea necesară. 
7-10 septembrie 2016 Se primesc eventualele contestații privind votarea.
12 septembrie 2016 Se soluționează eventualele contestații de către Comisia de soluționare a contestațiilor. 
15 septembrie 2016 Se publică, pe site, rezultatul final al votului.

Candidaturile se depun electronic, prin e-mail, la adresa office@colegiulmediatorilor.ro.

Succes tuturor!

Anunțul este semnat de doamna Marieta Avram, președintele Colegiul Mediatorilor.

Sursa informației

Asociația profesională „Colegiul mediatorilor” își alege forul de conducere was last modified: iulie 27th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: