Ar trebui să învățăm Iubirea de patrie și Demnitatea

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Interviu publicat în revista Legal Point nr. 4/2015.

Academicianul Dan Berindei este un Învingător la cei 90 de ani ai domniei sale. A cunoscut România boemă a Regelui Carol al II-lea, România strivită sub bocancul sovietic, România dictaturii lui Ceaușescu, România baricadelor din decembrie ’89, a speranțelor și a iluziilor ce au urmat.

Acad. Dan Berindei nu poartă ochelari. Și asta, poate și pentru că vede lucrurile atât de clar: România se poate salva doar prin cultură și educație.

„Ne trebuie personalități, nu funcționari născuți din manipulări politice!”, adaugă acad. Dan Berindei în cea mai frumoasă lecție de iubire de patrie și demnitate pe care a cunoscut-o tiparul.

Sigur a fost un moment: s-a făurit România mare, dar s-a înțeles ceva ce nici astăzi nu se înțelege prea bine, și anume că acest caracter unitar îl dau în primul rând instituțiile. România este un stat unitar instituțional.

Cornel Dărvășan: Cum se vede istoria României de la vârsta de 90 de ani, după ce ați trăit atâtea regimuri și situații delicate? Care credeți că a fost cea mai înfloritoare perioadă?

 

Acad. Dan Berindei: Perioada copilăriei și adolescenței mele. Perioada interbelică. Era un moment de desăvârșire și un moment în care națiunea română și-a arătat foarte limpede forța.

A fost momentul în care se ieșea dintr-un război îngrozitor, dintr-o țară jumătate ocupată, prădată, jefuită, distrusă din punct de vedere industrial și al exploatării miniere, iar, pe de altă parte problemele erau foarte complicate. Unirea tuturor provinciilor într-un tot fusese ca un dar ceresc, dar aceste provincii veneau fiecare în parte dintr-un sistem instituțional, dintr-un mod de viață cu anumite influențe, care s-au păstrat și se vor păstra încă multă vreme. Părea o minune să faci un tot unitar din ele. Dar lucrul aceasta s-a întâmplat în mai puțin de două decenii. România, la sfârșitul domniei regelui Carol al II-lea, era nu numai un stat care conta printre celelalte state europene, dar era un stat cu o stare economică superioară altora, iar ca nivel de trai, nu mai vorbesc. Sigur, a fost un moment: s-a făurit România mare, dar s-a înțeles ceva ce nici astăzi nu se înțelege prea bine, și anume că acest caracter unitar îl dau în primul rând instituțiile. România este un stat unitar instituțional. Dacă ne uităm la granițele noastre astăzi, cu un ochi plângem, dar instituțiile au rămas și lucrul acesta a început odată ce Cuza a dispus schimbul de trupe din Oltenia în Muntenia, din Muntenia în Moldova, astfel că în Parlamentul de la lași au pătruns deputați de la București, și invers. Și pentru că suntem într-o discuție în care apare și dreptul, Curtea de Casație a durat câțiva ani de zile până a fost constituită, dar tot timpul a existat această idee în minte: a caracterului unitar. Instituția respectivă trebuia să fie a întregii noi țări și aceeași mișcare a fost păstrată și de către Ionel Brătianu după primul război mondial.

Cornel Dărvășan: Domnule academician, aveți un deosebit interes pentru generația pașoptistă, ați studiat în detaliu personalitățile acelei generații, cine v-a impresionat cel mai mult și de ce?

Acad. Dan Berindei: Bălcescu și Rosetti. Și, de asemenea, în perspectivă, Brătianu, care promitea mult: Ion Brătianu, deși, în momentul acela, personalitatea cea mai puternică era fratele lui, Dumitru. Dar, prin anumite acțiuni el s-a impus. Adică omul care apărea la momentul oportun. Nu întâmplător poporul l-a numit ,,Firfirică”. Era moneda aceea mică, care pătrundea peste tot, și, ca și ea, el pătrundea în toate cercurile, atunci când nu te așteptai. El a rămas în București la fuga guvernului provizoriu și a făcut să fie restabilit. Tot timpul a fost prezent.

Cornel Dărvășan: De ce vă plac Bălcescu și Rosetti?

Acad. Dan Berindei: Bălcescu a fost omul cel mai devotat, cel mai dezinteresat, cel mai dăruit si cel mai înzestrat. Era într-adevăr, cum am spune astăzi, la nivel european. Așa l-a văzut și Jules Michelet, care spunea că dacă ar fi trăit, ar fi fost un istoric extraordinar, și așa este. Iar Rosetti a fost omul consecvent, ceea ce în politică este cam rar. A fost el însuși de la început și până la sfârșit. De aceea a ajuns și la un conflict cu Ion Brătianu, prietenul său de-o viață, care era mai adaptabil la schimbările ce aveau loc. Dar Rosetti a fost neschimbat, a rămas pe poziția lui cu o consecvență de fier de oțel.

Cornel Dărvășan: Am urmărit un interviu cu dumneavoastră în care spuneați că metehnele generațiilor pașoptiste, care există și azi, „nu prea s-au înțeles”. După pașoptiști, a venit Cuza, care cu o minte strălucită, pune bazele pentru ca în 1918 să fie România mare. După această dată, întreaga clasă politică dorește să scoată România din impas. Ce se întâmplă că de atunci și până azi, nu am mai ajuns niciodată la acel nivel de trai, de înflorire instituțională, economică, al deschiderii României spre progres? Cine este vinovat pentru acest lucru? Să fie comunismul? Să fie spiritul nostru impregnat de fatalismul mioritic?

Acad. Dan Berindei: Timp de jumătate de secol, noi am fost în altă parte, nu în partea noastră firească. Am fost scoși de pe linia noastră de forță și, trebuie să spun că, am fost scoși de toate marile puteri. Nu-i iert deloc pe cei din vest, pentru ce s-a întâmplat după 1944. Totul s-a făcut cu acceptarea tacită a lor și chiar dacă erau proteste, nu au mers până la rezolvarea problemelor. Deci a fost o situație nefirească instalată pentru jumătate de secol. Lucrul acesta s-a răsfrânt asupra societății. Până atunci s-a mers ascendent și o națiune modernă nu se naște dintr-o scânteie. E un proces care durează generații în care se instalează. Uitați-vă ce înseamnă în Franța ideea de republică. 14 iulie. Cum o simt francezii? Respectul lor față de instituții. Sau americanii 4 iulie. La noi, 1 decembrie parcă se instalează cu forcepsul. Și aici reproșez clasei politice actuale. Printr-o imitație, deseori servilă, se iese din ceea ce trebuie făcut. Ceea ce nu s-a întâmplat în veacul XIX când a fost mult mai grea adaptarea, dar totuși s-a făcut, cu multă înțelepciune, cu multă măsură …

Cornel Dărvășan: Poate că nu avem un Kogălniceanu astăzi…

Acad. Dan Berindei: Nu avem mai mulți … Nivelul de la mijlocul secolului al XIX-lea este mult mai înalt decât acum. Dacă iei lista deputaților de atunci, aproape fiecare îți spune ceva. Au lăsat urme vizibile care durează până azi. Pe vremea aceea, omul din conducere era recunoscut ca profesionist în domeniul său. Aici consider că e problema. Ne trebuie personalități, nu funcționari născuți din manipulări politice. Practic, pe lângă cauza comunismului care ne-a înfrânat, avem și nevoia de modele, și mai ales de a urma aceste modele.

Cornel Dărvășan: Cum caracterizați dreptul românesc astăzi? Se poate el detașa de scena politică sau este o încrengătură extrem de greu de descifrat?

Acad. Dan Berindei: Este extrem de greu de descifrat, dar ar fi tare necesar ca oamenii dreptului să fie cu totul detașați de politic și prin aceasta să se bucure de respectul și susținerea generală. Ceea ce se reproșează este că acest lucru nu funcționează. Politicul își are codița băgată prea mult printre oamenii care trebuie să slujească justiția cu ochii legați și cu dreptatea în suflet.

Cornel Dărvășan: Cum vede vicepreședintele Academiei Române viitorul studenților la drept?

Acad. Dan Berindei: Văd că este o mare înghesuială. Probabil că dacă există azi în România vreo meserie rentabilă, acelea sunt două: avocat și notar. Dar aici ne lovim de o problemă fundamentală în fața căreia se găsește România: selectarea cadrelor și a valorilor pe măsura însușirilor lor, și nu pe măsura relațiilor. Lucrurile nu funcționează principial, limpede, clar, și asta e o lipsă mare pe care o plătim cu toții și o plătește țara.

Cornel Dărvășan: Există vreo mare diferență între învățământul de stat și cel privat dacă ar fi să ne referim strict la domeniul dreptului?

Acad. Dan Berindei: În general este o diferență destul de mare accentuată și vizibilă. Pe de o parte învățământul privat a dat ocazia generalizării studierii, dar pe de altă parte, gândindu-ne la funcțiile lui, cred că a fost prea grabnic implementat și fără luarea măsurilor prealabile de siguranță, pentru ca toate aceste insituții să funcționeze la parametri necesari. Ele fabrică intelectualitatea de azi și mai ales de mâine. Și odată fabricată, rămâne pe alte lungimi la undă. La noi în țară din păcate, intră și alte elemente pe care nu vreau să le comentez acum.

Cornel Dărvășan: Dacă nu ați fi fost istoric și ar fi trebuit să vă îndreptați spre o disciplină a dreptului, ce ați fi ales? De ce?

Acad. Dan Berindei: Cred că dreptul constituțional m-ar fi atras cel mai mult, pentru că e fundamental. Pentru mine, Constituția reprezintă o Biblie. Și o Biblie trebuie să fie ireproșabilă. Cred că cei care lucrează în acest domeniu trebuie să fie pe de o parte, niște înțelegători ai fenomenelor, iar pe de altă parte să se străduie ca schimbările ce au loc în societate să se reflecte neîncetat în Constituție. Sigur că nu poți s-o schimbi în fiecare zi, dar, totuși e necesar ca acest act fundamental al oricărei națiuni moderne și libere să fie actual și să se lege de realitățile momentului. Ele sunt într-o perpetuă schimbare, cu o viteză extraordinară. Progresul face niște pași uriași, merge în legea lui și bieții oameni se străduie să-l ajungă din urmă. Dar în general, mai ales referindu-ne la societate în ansamblul ei, trebuie să fie dirijată printr-o legislație fundamentală care să o ajute să reziste presiunilor acestor schimbări. Iertați-mă, la vârsta mea, eu rămân un patriot. Țin ca România să se afirme. Suntem o parte a unui tot, dar încă suntem o parte de clasa a doua, de clasa a treia, și suntem tratați ca atare. Asta se întâmplă din cauza noastră pentru că nu știm să ne ținem rangul și nu știm să ne afirmăm. Asta nu se referă la a ne da mari, ci prin urmărirea interesului fiecărui cetățean, pentru că locul României în lume se va reflecta totdeauna în existența fiecărui român.

Cornel Dărvășan: Dacă ați avea puterea să schimbați ceva la legea românească, ce ați face pentru îmbunătățirea ei?

Acad. Dan Berindei: Aș schimba ceva. Să se dea, de sus în jos, o atenție mai mare culturii. Să se înțeleagă de către cei de sus însemnătatea pe care o are cultura în dezvoltarea și bunul mers al țării. Fără o cultură temeinică, fără un învățământ temeinic, nu vom putea ieși din impas și ne vom împotmoli într-o fundătură. Pledez pentru acest lucru, pentru că avem resurse care se subțiază. Dar avem una fundamentală: inteligența românilor. Eu susțin că totuși, popoarele se diferențiază. Unele sunt mai înzestrate, altele mai puțin. Dar și cele înzestrate mai puțin au alte elemente: munca, consecvența. La noi este inteligența. Se vede succesul pe care-l reportează românii pornind de la mijloace foarte subțiri, pe diverse planuri. Nu numai aici, dar și peste hotare. Din păcate, această inteligență românească se consumă mai ales pe gratis, întreținută de noi. Cei mai buni ai noștri, încă din liceu sunt luați și pierduți, duși în altă parte, nu mai folosesc României.

Eu deplâng investițiile din ce în ce mai reduse în cultură. Vorbesc în general, pentru că sunt atâtea instituții care ar putea fi ajutate și pe care, ajutându-le, ridici nivelul cultural al țării. Problema învățământului este foarte complexă. Pe de o parte este vorba de slăbiciunea celor care predau. în general, sunt cadre didactice excelente. Dar media s-a coborât mult față de trecut. Nu mai vorbesc de trecutul meu. Îmi aduc aminte de cel puțin 5-6 dintre profesori de liceu, după 60-70 de ani. Îi țin minte, îi văd predând, îi văd în acțiune. Mă îndoiesc că profesorii de azi se vor bucura de un astfel de tratament din partea elevilor lor. Pe de altă parte au și ei toate scuzele. În vânzoleala presiunilor politice a fost băgată și școala. Un alt aspect pe care l-aș schimba este birocrația. Intrăm într-o magmă birocratică și nu mai avem timp pentru lucrurile esențiale. Aici, la Academie, chiar dacă este o instituție mai mică, totuși hârtiile și chestionarele sunt nesfârșite. Se spune că astea sunt făcute tocmai pentru a se evita abuzurile, fărădelegile, dar la adăpostul lor, cei abili reușesc oricum fără probleme.

Cornel Dărvășan: Există această celebră afirmație cum că „istoria ne învață că nu învățăm nimic din istorie … ” ce ar fi trebuit noi românii să învățăm cel mai bine și nu am învățat încă?

Acad. Dan Berindei: Două lucruri. Vorbesc în numele românilor în general. Iubirea de patrie și demnitatea. Hotarul până la care se poate merge. Am în minte exemplul Poloniei. Cu cât trece vremea, am o admirație accentuată care era mai limitată la început, reproșându-le clipele lor teribile, de dispariție ș.a.m.d, dar ei nu cedează, și dacă uneori e mare sau e mic interlocutorul, ei rămân pe poziție. Sub steagul acesta al demnității lor, dau o lecție care și-a dovedit utilitatea chiar si în ultimii ani. Dar nicio țară nu poate fi ceea ce ar trebui să fie, decât dacă se respectă cele trei principii ale revoluției franceze: Libertate, Egalitate, Fraternitate, deși acum nu mai sunt la modă. Altfel, lucrurile se dezintegrează.

Cornel Dărvășan: Au mai fost asemenea vremuri grele pentru justiția din România sau ceea ce trăim azi sunt situații fără precedent în istorie?

Acad. Dan Berindei: Eu cred că momentul tulbure a fost acela de la mijlocul veacului trecut când justiția a trecut în așa-zisa „mână a poporului”, când juriștii au fost înlăturați de pe linia de forță și au fost înlocuiți cu politicieni necunoscători ai dreptului. Azi trebuie respectată o conștiință profesională personală față de meseria exercitată. Un fel de respect de sine. Dacă aș fi judecător, ar trebui să mă impun tuturor prin știința mea și prin simțul meu de dreptate, să nu am nici cea mai mică fisură, să nu mi se poată reproșa absolut nimic și atunci justiția va fi la înălțimea cerută. Aici este marea problemă . Dar întreg sistemul trebuie reechilibrat, reanalizat și pus pe niște linii de forță în care actorii să fie niște oameni înzestrați, care să se uite pe sine și să înțeleagă că ei îndeplinesc o misiune esențială în societate, ca a unor preoți. Când se spune: „Împarte dreptatea!” e aproape ca și cum s-ar spune: „Veniți de luați lumină!”. Și asta trebuie generalizată. Dar problema este că sunt deja mii de oameni. Robinetul a fost prea deschis și politic s-a deschis încrengăturilor. Când vom scăpa de încrengături, România va face un salt înainte pe care-l vom simți cu toții.