APADOR-CH este îngrijorată de posibila adoptare a Proiectului privind grațierea

20 ian. 2017
Vizualizari: 1027

APADOR-CH, organizație neguvernamentală care monitorizează din anii ’90 condițiile de detenție din aresturile și din penitenciarele românești, consideră că decizia Guvernului României de a grația colectiv mai multe categorii de condamnați nu rezolvă supraaglomerarea din penitenciare. În opinia organizației, Proiectul de ordonanță este redactat în grabă, lipsindu-i evident corelarea unor texte legale.

Concret, în articolul 2 al Proiectului se prevede grațierea parțială (cu ½) a pedepsei aplicate „persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, femeilor însărcinate (gravide) sau persoanelor care au în întreținere minori cu vârsta de până la 5 ani ori persoanelor diagnosticate, prin expertiză medico-legală, cu boli incurabile în faze terminale”.

Dintr-o omisiune de corelare, art. 3 alin. (4) din Proiect nu prevede exceptarea de la grațierea parțială pentru niciun fel de infracțiuni, astfel că este posibil ca de grațierea parțială ( de ½ din pedeapsă sau chiar a restului de pedeapsă) să beneficieze și cei care au comis și infracțiuni grave. Organizația își exprimă îngrijorarea cu privire la posibila aplicare a acestor dispoziții în dosarul Mineriadei, proaspăt redeschis tot după o condamnare a statului român la CEDO, sau în dosarul Revoluției.

Asociația solicită îndreptarea acestei erori și prevederea în Proiect a faptului că infracțiunile exceptate de la grațierea integrală (art. 1 din Proiect) sunt exceptate și de la grațierea parțială (art. 2 din Proiect).

În același timp, APADOR-CH solicită înlocuirea sintagmei „persoanele care au în întreținere minori cu vârsta de până la 5 ani” cu una mai precisă și care să permită aplicarea actului normativ fără verificări și anchete suplimentare pentru a stabili dacă și pe cine are în întreținere respectivul condamnat. Noțiunea de „persoană aflată în întreținere” este specifică legislației fiscale, fiind asociată cu deducerile ce se acordă pentru persoanele aflate în întreținere. Este nevoie de o determinare mai clară a acestei categorii de condamnați care ar putea beneficia de grațierea parțială.

APADOR-CH consideră că nu se justifică prevederea din art. 3 alin. (3) din Proiect, conform căreia grațierea parțială nu este condiționată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă. Astfel, asociația își exprimă îngrijorarea cu privire la posibilitatea ca, odată cu aplicarea actului de clemență, să rămână nerezolvată problema recuperării prejudiciilor produse.

APADOR-CH solicită ca printre infracțiunile exceptate de la grațierea, integrală sau parțială, să se numere și infracțiunea de violență în familie (art. 199 Cod penal).

În final, APADOR-CH solicită Guvernului să renunțe la promovarea grațierii pe calea unei ordonanțe de urgență, care, de altfel, nici nu justifică urgența, întrucât problema supraaglomerării penitenciarelor este una mai veche, fiind deja cunoscută de către Guvern și Parlament. Așa cum se poate vedea în rapoartele scrise de organizație după vizitele făcute în penitenciare, condițiile de detenție în România sunt improprii, iar problemele (supraaglomerarea, igiena precară, asistența medicală minimală sau hrana proastă) au fost constatate și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în 2012, în cazul Iacov Stanciu.

În opinia asociației, construcția de penitenciare noi sau folosirea de spații alternative rezolvă doar o parte din aceste probleme. APADOR-CH susține că este nevoie și de o analiză a politicilor penale, de o prognozare a evoluției numărului de deținuți în următorii ani, de o redimensionare a sistemului de probațiune  (care în prezent este supraaglomerat cu cazuri și are o acută lipsă de personal) și nu în ultimul rând de politici mai eficiente de reintegrare a foștilor deținuți, pentru a preveni recidiva, care în prezent în România ajunge la 75%.

Organizația atrage atenția că grațierea produce efecte doar pe termen scurt. După grațierile care au mai fost făcute înainte de 1989 și după, s-a constatat că în maximum un an de zile numărul deținuților a redevenit egal cu cel de dinaintea acestor măsuri, cauza acestui fenomen fiind, în opinia asociației, lipsa de coordonare între politicile penale aplicate.

APADOR-CH este împotriva adoptării unei ordonanțe de urgență și susține că reglementarea în această materie este corect să se facă prin adoptarea unei legi, eventual în procedură de urgență.

De asemenea, APADOR-CH solicită Avocatului Poporului să se sesizeze din oficiu în cazul în care va fi adoptată o ordonanță de urgență pentru grațiere, ordonanță care, în mod vădit, nu justifică urgența cerută de Constituție.

Sursa informației

APADOR-CH este îngrijorată de posibila adoptare a Proiectului privind grațierea was last modified: ianuarie 20th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: