Universul Juridic
Delegarea legislativa

Delegarea legislativa


Cod: 1379

978-973-127-120-0

Autor: Tudor Oniga

Data aparitiei: Februarie 2009

Numar de pagini: 384

Format: A5 - 14,5x20

Pret: 40,00 RON


Descriere: Tema supusă atenției cititorului, Delegarea legislativă, este fără doar și poate, apreciem noi, de un real interes deopotrivă teoretic și practic, în contextul în care această instituție juridică este sau ar trebui să fie una a rațiunii și moderației, fiind mai mereu invocată și în același timp violată, mereu amenințată, dar încă slab protejată constituțional. Am vrut să reliefăm cu această ocazie ceea ce literatura de specialitate a învederat până acum vizavi de acest subiect, în ambianța unor puncte de vedere strict personale, susceptibile să îndemne și la alte perspective de abordare, la alte concluzii decât cele în general acreditate sau la unele considerații de lege ferenda, cu precizarea că aceste puncte de vedere sunt ele însele discutabile și criticabile, neasumându-ne niciodată pretenția, absurdă prin definiție, de a tranșa definitiv și irevocabil controversele doctrinare și de practică guvernamentală ori parlamentară care, eventual, au putut, pot sau vor putea fi sesizate.



CORCIU&ASOCIATII Law Firm
Musat & Asociatii
Voicu Filipescu
http://www.pachiu.com
Hategan Law Office
BULBOACA & ASOCIATII
Sulica Protopopescu Vonica - ATTORNEYS AT LAW
Vilau&Mitel - ATTOTNEYS AT LAW
Mircea Ursuta
Daghie si Asociatii este o societate civila profesionala de avocati
Stoica-Constantin Adrian & Stoica-Constantin Gabriela-Simona
Avocat Traian Cornel Briciu - membru SCA FLOREA GHEORGHE SI ASOCIATII
Sinescu si Nazat
Zamfirescu Racoti Predoiu
Bulai & Associates
Bodirlau Mihaela
Grosu si Asociatii - Societate de Avocati
VASS Lawyers
dragne.ro
cobuz.ro
Caudiu Duica
HODOS & ASOCIATII
SVS & PARTNERS - Home
Dorina Gont
http://www.offshoreconsultanta.ro
http://www.avocat-coca-george.ro/
http://www.ccir.ro/
CASA DE TRADUCERI
Biroul Avocat Ioan Lazar

Juridice.ro
Studentie.ro
The Money Channel
retrocedari.com
The European Law Students Association ROMANIA
Medierea.ro
allnews4all.ro

Monitorizare GPS