Summa fiscalis. Tratat de drept fiscal si financiar public

Incoerenta si inflatia legislativa se rasfrang inclusiv asupra dreptului fiscal si financiar public. Nevoia de constante si principii care sa functioneze indiferent de modificarile legislative sau de ratiunile politice si economice care determina aceste schimbari isi face simtita prezenta si in aceasta ramura de drept. Regulile si principiile rezulta atat din dezbateri, cat si din preocuparea constanta asupra unui anumit domeniu. Am incercat pe aceasta cale sa incepem demersul care sa ne permita la sfarsitul zilei sa descoperim constantele dreptului fiscal si financiar public, precum si acea zbatere continua despre sensul si dinamica institutiilor care anima aceasta ramura de drept.

Acest demers nu si-a propus sa rezolve spete, ci a plecat de la nevoia de conturare a unui bun simt juridic comun in aceasta materie astfel incat institutiile fundamentale ale acestei ramuri sa fie supuse unei preocupari de analiza. Dezbaterea si punctele de vedere sunt elementele care fac un sistem juridic sa fie functional.

Demersul nostru nu este o incercare de reclasicizare a dreptului fiscal si financiar public, astfel cum a incercat Leon Duguit cu dreptul public si, in special, cu dreptul constitutional. Dupa cum considera si N. Steinhardt , opera lui Duguit este un punct de intalnire a sistemelor, aceasta si datorita reminiscentelor clasice pe care le cuprinde in analiza. Julien Bonnecase povestea ca Duguit ii spunea ca nu va fi linistit pana ce nu va fi reusit sa cladeasca un sistem al lui, cu totul nou si personal. In materia supusa analizei nu poate fi imaginata o lupta stiintifica ca cea purtata intre Duguit si Adhemar Esmein, primul pentru a darama clasicismul juridic si a repozitiona lucrurile, iar cel din urma pentru a slavi meritele clasicismului juridic, intrucat aceasta ramura de drept nu a ajuns inca la nivelul clasicismului; pentru a redesena, reinventa, reaseza avem nevoie ca lucrurile sa fie asezate prima facie, conditie care nu este indeplinita in cazul de fata prin faptul ca dezbaterea juridica fiscala nu a atins cotele necesare determinarii clasicismului fiscal. Revolutiile juridice sunt specifice unor sisteme juridice, or in cazul de fata, lipsa unui sistem inlatura si ideea de revolutie. Dezbaterea gen Montesquieu - Rousseau, Duguit - Esmein poate fi inlocuita de atitudinea nuantata a lui Hauriou care a reusit sa fie un revolutionar clasic in abordarea fenomenelor juridice.